clasicii literaturii fantasy

Tolkien (3): Frodo Baggins, judecat pentru trădare?

După publicarea Stăpânului inelelor, Tolkien a primit o scrisoare de la un cititor furios, care era de părere că Frodo ar fi trebuit spânzurat pentru trădare, și nicidecum onorat. Ce părere avea Tolkien despre asta și ce le răspundea celor care spuneau că povestea lui e simplistă, în ultimul episod dedicat lui Tolkien în Galaxia 42.

Într-adevăr, după judecata minților simple, Frodo a dat greș ca erou: nu a rezistat până la sfârșit, a cedat, a trădat cauza”, cugetă Tolkien. Frodo însuși pare să se judece cu aceeași severitate. Autorul dă de înțeles într-una din scrisorile sale că răul nedefinit de care suferă Purtătorul Inelului după întoarcerea în Comitat nu este provocat numai de rana nevindecată pe care i-a făcut-o pumnalul regelui-vrăjitor din Angmar sau de faptul că a fost schimbat de călătoria sa aventuroasă, ci și de conștiința ratării morale și de dorul contradictoriu după Inelul distrus. „Treptat, devine tot mai puțin vizibil, spunând și zicând tot mai puține. Cred că e clar (…) pentru un cititor atent că atunci când întunecarea se coboară asupra lui (…) nu sunt numai amintirile coșmarești ale poverilor ororilor trecute, ci și autoreproșul: se vedea pe el și ceea ce făcuse ca pe un eșec”, scrie Tolkien. De aceea, invitația de a călători cu ultima corabie către Valinor nu îi oferă doar o vindecare fizică, ci șansa ca, pe tărâmul originar creat de zei, să își afle, poate, liniștea sufletească și să facă pace cu sine înainte de moarte.

Tolkien însă nu este de acord cu această judecată nenuanțată: „Nu cred că Frodo a eșuat din punct de vedere moral (…) Suntem creaturi finite, cu limitări absolute ale puterilor noastre trupești și sufletești, când vine vorba despre capacitatea noastră de a acționa sau de a îndura. Eșecul moral poate fi decretat numai când eforturile și capacitatea de a îndura ale unui om nu sunt împinse până la limită și vina e cu atât mai mică cu cât s-a apropiat mai mult de această limită”. Cu alte cuvinte, Frodo a făcut tot ce-i stătea în puteri și nu poate fi învinovățit că puterile sale nu au fost mai mari. În ultimele momente, presiunea Inelului ajunsese la maxim și, socoate Tolkien, oricui i-ar fi fost imposibil să îi reziste, mai ales după ce i se împotrivise deja luni întregi și mai era și flămând și epuizat. Frodo merita, așadar, toate onorurile „pentru că și-a cheltuit voința și puterile trupești până la ultima picătură și asta a fost suficient numai cât să îl aducă până la destinație și nu mai departe. Puțini alții, poate nimeni altcineva din acele vremuri nu ar fi ajuns atât de departe”.

Restul articolului, aici.

clasicii literaturii fantasy

Tolkien (2): Chiar trebuia să moară Gandalf?

Promiteam în episodul întâi că vom aborda subiectul morții și învierii lui Gandalf, unul dintre aspectele adesea criticate ale romanului Stăpânul inelelor. J.R.R. Tolkien a explicat pe larg în corespondența sa la ce a servit această moarte, care nu a fost o moarte falsă, o șmecherie pentru a crea suspans și a păcăli cititorul, ci un episod transformator. „Gandalf chiar a murit și a fost schimbat”, explică Tolkien într-o scrisoare din 4 noiembrie 1954, „căci mie mi se pare că singura metodă de a trișa este să reprezinți ceva ce poate fi numit „moarte” ca și cum nu ar aduce nicio schimbare.” Cu alte cuvinte, vrăjitorul a căzut în prăpastie ca Gandalf cel Sur, dar s-a reîntors ca Gandalf cel Alb, transformare imposibilă fără sacrificiul făcut pentru a salva de balrog restul Frăției Inelului. În plus, Gandalf în esența sa nu este o ființă umană, ci un Trimis și ca urmare moartea sa este, la rândul ei altceva.

(Restul articolului, în Galaxia 42)

clasicii literaturii fantasy

Tolkien (I): Alte finaluri pentru „Stăpânul inelelor”, povestite chiar de autor

frodo-si-inelul

Tolkien a petrecut 12 ani scriind la „Stăpânul inelelor” și restul vieții explicându-și opera. De ce s-a întors Gandalf din morți? De ce, după ce l-a ucis pe Regele Vrăjitor din Angmar, șeful tuturor nazgulilor, Éowin s-a măritat cu Faramir și s-a întors la cratiță spre scandalizarea feministelor de ieri și de azi, în loc să-și continue isprăvile eroice? Ce s-ar fi întâmplat dacă Frodo ar fi salvat Inelul în peștera de pe Muntele Osândei? E lucrarea lui o alegorie unde Estul e URSS și Vestul – civilizația occidentală? Cărei specii i-ar fi aparținut autorul dacă ar fi trăit în propriul său univers? Unde sunt entsoațele?(…)

Înainte să trecem însă la elucidarea enigmei morții și învierii lui Gandalf (asta abia în episodul viitor!), iată câteva finaluri alternative, câteva direcții în care narațiunea ar fi putut s-o ia. Nu în sensul că Tolkien s-ar fi gândit vreodată să le scrie astfel, ci că, ulterior publicării operei, a stat și a cugetat încotro s-ar fi putut îndrepta lucrurile cu puțin ghinion. În revista online Galaxia 42.