2017

Robyn YoungRenegatul (Editura Nemira)

young-2Cel de-al doilea roman care ne înfățișează lupta lui Robert Bruce pentru a deveni rege al Scoției. Dacă în cel dintâi roman, Rebeliunea, Robert a fost sfâșiat între loialități aflate în conflict, acum știe ce vrea. Dar posibila revenire pe tron a lui John Balliol, dușmanul său de moarte, îl silește pe Bruce la gest pe care nu și l-ar fi imaginat. Pentru a-și salva viața, el trebuie să se întoarcă din nou la curtea Regelui Edward al Angliei și să recâștige încrederea lui și a prietenilor săi de odinioară, pe care i-a trădat. Dar Robert are un plan care l-ar putea aduce în cele din urmă acolo unde vrea, adică pe tronul Scoției.

 

2016

Brandon SandersonSteelheart (Editura Young Art)

steelheart-cover_bigSupereroii au sosit! Și sunt nașpa! Pentru că puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut. Așa că atunci când o stea stranie apare pe cer și unii oameni capătă abilități neobișnuite este începutul unei perioade de lupte pentru teritoriu, în care oamenii de rând nu pot fi decât victime sau sclavi. Steelheart, cel imposibil de ucis, domnește peste Newcago (fost Chicago) și pare a fi un soi de „tiran binevoitor”, al cărui jug e mai ușor de purtat. Numai că David, fiul singurului om care l-a rănit pe impenetrabilul Steelheart, a jurat să răzbune pentru moartea părintelui său. Din fericire pentru el există Răzbunătorii, o mișcare secretă care luptă împotriva Epicilor și cărora tânărul nostru vrea să li se alăture.

 

Daniel AbrahamCalea dragonului (Editura Paladin)

dragonCartea începe în ajunul unui război. Marcus Wester, căpitan de mercenari, s-a angajat să escorteze în siguranță un convoi de căruțe cu care micii negustori își trimit afară din oraș agoniseala înainte să înceapă asediul. Numai că toți oamenii lui, cu excepția locotenentului, au fost arestați, așa încât Wester se pomenește nevoit să angajeze o trupă de actori care să treacă drept soldați, în speranța că, văzându-i, bandiții întâlniți pe drum vor prefera să nu-i atace. Fără știrea lui, în convoi s-a strecurat o căruță în care este transportată averea considerabilă a băncii orașului. Iar pe capra ei se află o fată pe cât de neexperimentată, pe atât de ambițioasă, care nu prea înțelege conceptul de limite.

 

Martin Cruz SmithSteaua Polară (Editura Paladin)

steaua-polara-cover_bigCartea a doua din seria Arkady Renko (cea dintâi a fost tradusă de Mircea Pricăjan) și prima mea traducere. Un roman polițist a cărui acțiune se petrece pe o navă-fabrică sovietică, plecată la pescuit timp de aproape un am pe Marea Bering, în cadrul unui parteneriat sovieto-american. Renko, odinoară vedetă a procuraturii moscovite, a anchetat pe cine nu trebuie și așa a ajuns muncitor necalificat aflat pe fugă pentru a evita brațul lung al KGB. Numai că la bord, în largul mării, are loc o crimă, iar victima e o fată mult prea populară după standardele moralei comuniste. Renko se pomenește luat de la banda de tranșate pește silit să o ancheteze, fiind prins totodată într-un război dintre partid, KGB și Contrainformațiile Militare.

 

Philip ReeveTransgalactica (Editura Booklet)

transgalacticaDacă există teleportare, de ce să călătorim prin cosmos cu navele spațiale și nu pur și simplu cu trenurile? Omenirea, condusă de IA-uri, a colonizat spațiul și călătorește de la o planetă la alta cu trenuri conduse de locomotive inteligente, care cântă, iubesc, au personalități diferite, toane, vanități simpatii… și nume foarte frumoase, cum ar fi Vulpea din gând, Trandafirul din Damasc sau Gentlemanii fac poze polaroid. Dar. Există linii dezafectate, pe planete abandonate și ce oare circulă prin vechile tunele? Zen, un tânăr hoț de 15 ani, are prilejul să afle când primește contractul vieții sale. Nu trebuie decât să fure un obiect de artă din trenul imperial. Numai că misiunea, care dintru-nceput nu se anunța a fi simplă, se complică la infinit, iar angajatorul lui, și așa misteriosul Raven, nu e cine pare a fi.

 

Garth SteinPilotând în ploaie. Viața mea de cățel (Editura Booklet)

steinExistă și o variantă pentru adulți a cărții. Eu am tradus versiunea pentru copii (gimnaziu). Povestitorul este un labrador care a auzit la televizor că după moarte cățeii buni se reîncarnează ca oameni. Ca urmare, Enzo se pregătește de pe acum să devină om, dar are ceva probleme cu natura lui câinească (înfulecatul neelegant al mâncării este unul dintre capitolele la care are de lucrat). În plus, Enzo e pasionat de cursele de Formula 1, ca și stăpânul său, Denny, care visează să devină pilot de curse. Din păcate, în calea lui Denny se tot ivesc obstacole care îl țin departe de visul său.

 

Margi PreusInimă de samurai (Editura Booklet)

preussȘi uite așa am tradus eu pentru copii (cei de gimnaziu mai precis). Cartea este fascinantă pentru că este bazată pe fapte reale, spunând povestea celui dintâi japonez care a descoperit America. Manjiro (14 ani) e fiu de pescar așa că în societatea japoneză extrem de rigidă el nu poate fi altceva decât pescar sau țăran. Sigur, se grozăvește spunând că ar vrea să devină samurai, dar știe și el că nu se poate. La un moment dat, barca de pescuit pe care se află alături de patru tovarăși e dusă mult prea departe în larg. Pentru Manjiro acesta nu poate fi decât începutul sfârșitului, pentru că Japonia, aflată în epoca închiderii granițelor, nu le permitea cetățenilor săi să părăsească țara, iar dacă ajungeai prea departe în larg ți se interzicea să te întorci, pentru a nu fi cumva contaminat de „diavolii străini”. Însă, pescuit de o balenieră, Manjiro ajunge să vâneze balene, să facă școala în America, să ia parte la goana după aur și chiar să își revadă pământul natal.

 

Robyn YoungRebeliunea (Editura Nemira)

robyn-young-1-rebeliunea_c1Rebeliunea, de Robyn Young, cea de-a treia traducere care mi-a apărut (anul ăsta, în martie), este primul roman dintr-o serie de trei care relatează povestea lui Robert Bruce, rege al Scoției și motivul pentru care englezii n-au reușit, deși tare s-au străduit, să pună mâna pe ea (decât câteva secole mai târziu și de bunăvoie, când James/Iacob al Scoției a urcat pe tronul Angliei). Rebeliunea redă procesul de maturizare a lui Robert, începând cu copilăria, când este preferatul bunicului său și, din acest motiv, antipatizat de propriul tată, într-o Scoție rămasă fără rege și moștenitor, pe care regele Edward I al Angliei încearcă să pună gheara prin tot soiul de uneltiri și apoi prin război direct.

 

Jodi Lynn AndersonTiger Lily (Editura Booklet)

tiget lilyPovestea primei iubiri a lui Peter Pan, Tiger Lily, o fată curajoasă, inimoasă, dar nu tocmai feminină, care are dificultăți în a-și găsi locul pe Insula Neverland. Relatată nouă de… zâna Tinkerbell. O poveste despre iubiri adolescentine și despre încercarea de a afla cine ești și care îți este locul în lume, dacă e cazul să te lași prins într-unul dintre tiparele ei sau să faci cum te taie capul.

 

 

 

 

2015

G.R.R. Martin, Gardner DozoisStrăzi întunecate, vol. 1 (Editura Nemira)

martin dozoisO culegere de povestiri polițiste în care fie victimele, fie infractorii, fie detectivii nu-s chiar sută la sută umani. Sau așa s-ar părea. Antologia are nume cunoscute ale genului, cum ar fi Charlaine Harris, Glen Cook sau Simon R. Green, nume care vor fi o descoperire pentru cititorii din România, cum e cazul cu Lansdale, și nume care au fost o surpriză și pentru mine.