În care Armata intră pe fir

Vincent-ep-07-DTPoftiți de citiți. Aici.

Comandantul își ridică viziera și o privi încruntat. Era încă tânăr, cu obrajii supți și ochi întunecați. Avea un chip care te trimitea cu gândul la o lamă de cuțit. Obrazul îi era proaspăt ras.
– Nu știu la ce te referi, spuse el încet, dar…
– La oamenii ăia neinfectați pe care i-ați împușcat atunci, sub pretext că se comportau suspect. La demnitarii pe care i-ați păzit așa de bine că n-a supraviețuit niciunul. Nu că le-aș plânge eu de milă. În cadrul porții, soldații formau un zid de tăcere. Vali se înfioră. În lumina neoanelor, ici și colo, porțiuni din uniforme sclipeau scurt, întunecat: pete de sânge, cel mai probabil. Fuseseră în tunelurile de la metrou, împușcând zombi. Întotdeauna soldații trimiși în astfel de misiuni reveneau de acolo într-o stare de surescitare periculoasă pentru cei din jur.

Prin ochii unui zombi

vincent-06-01-DTHaideți să schimbăm un pic perspectiva: cum gândește un zombi? Adică, un nou episod din Vincent.

În fața porții larg deschise, un grup de oameni se agita, întinzându-se cât puteau, cu niște obiecte negre pe umeri. Se vedea că voiau să se repeadă asupra omului întins pe jos. Li se citea lăcomia în fiecare mișcare. Le împiedica înaintarea numai un fel de bandă galbenă, legată de stâlpii porții. Oamenii erau ciudați. Banda aia n-ar fi oprit nici măcar un somnambul.
“Urâtule! Uită-te, bă, încoace!”
„Vali, ce face mortu’ ăla acolo?”
„El l-a omorât pe Vlăsceanu?”
Ziariști, își aminti. Se chemau ziariști. Nu voiau să mănânce, ci să filmeze.
Nu-și mai adusese niciodată aminte de atâtea lucruri de dinainte.

Recunosc, nu m-am putut abține. În rest, țineți aproape, că de-abia de-acum începe nebunia.

Na că nu mai știu ce titlu să-i dau, dar e vorba de Vincent

În fanteziile mele, am un serviciu care să-mi permită să postez pe blogul ăsta și altceva decât simple anunțuri. Recenzii de cărți, de pildă. În realitate însă lucrurile stau altfel, așa că iată, vă anunț că e din nou marți și un alt episod din Vincent vă așteaptă pe suspans.ro.

vincent-4--02

Lumina becurilor se reflecta în băltoace stacojii. Tufișurile îngrijit tăiate fuseseră călcate în picioare. Banca de fontă cu model cu trandafiri zăcea răsturnată. La fel și măsuța joasă. Alături de ea, paginile zdrențuite ale unei cărți se îmbibau cu sânge. Ce mai rămăsese din fostul proprietar al casei zăcea la baza scărilor ce duceau către ușa de intrare în imobil. Prin rupturile blugilor, oasele sticleau alb. Capul i se pierdea într-o baltă de întuneric.

(…) Probabil o așteptase în curte, citind, când se întâmplase… orice i se întâmplase. Ceva sau cineva îl atacase prin surprindere. Și asta se întâmplase în timp ce ea era pe drum. Venit cu întârziere, gândul o smulse din încremenire. Cei care o făcuseră puteau fi încă acolo! Cu toate simțurile în alertă, Vali se răsuci, uitându-se în jur. Nicio mișcare. Întunecate, ferestrele casei o priviră neprietenos, păstrându-și secretele, neoferind niciun răspuns.

(…) Asta era cel mai rău: nu când îi vedeai venind către tine și știai încotro poți să fugi, ci când nu-i vedeai și nu-i auzeai, când conștiința faptului că se puteau ivi oricând, din orice direcție, umplea cu o neliniște vibrândă orice peisaj urban pustiu. Când însăși absența oricărei ființe vii vorbea despre prezența lor.

OK, acuma, dacă sunteți curioși, dați fuguța și citiți restul aici.

Și nu uitați: zombii atacă marțea!

Păzea!

vincent-4--01

Vali își suflă în degetele înghețate și apucă din nou pixul, completând atentă spațiile goale. Numele și prenumele: Valentina Blăjan. Vârsta: 32 de ani. Profesia: jurnalist. Categoria utilitară: D. Vreo posibilă legătură de rudenie, până la gradul trei, cu subiectul. Predare-primire subiect de sex M. Vârsta aproximată 28 de ani. Stare de funcționalitate A. Integralitate fizică A, (utilizare generală, fără restricții). Identitate pre-mortem: necunoscută.

Lacul mesei se cojea în așchii subțiri, răutăcioase. Sala mirosea a mucegai.“Iau la cunoștință că sunt responsabil(ă) legal de acțiunile…”. Subiectul nu va avea acces în spitale, maternități și locuri ce au legătură cu sănătatea publică; în perimetre ce au legătură cu obiective securizate…”. “Subiectul nu poate circula fără echipamentul de siguranță, după cum urmează …”. “Orice încălcare a regulilor va duce la eliminarea subiectului și la sancționarea proprietarului cu închisoare între 5 luni și 2 ani.” Semnătura. Data. Funcționara cu ochii încercănați și cu umerii costumului presărați cu mătreață luă actele strecurate prin fanta îngustă a ghișeului cu zăbrele groase și se apucă să le verifice, mișcându-și încet buzele. Vali se mută de pe un picior pe altul și oftă. Birocrația se dovedea mai greu de omorât decât zombii.

Cu alte cuvinte, un nou episod. Aici.

La vânătoare de vulpi cu bunicul

dreamingjewel:

Azi l-am îngropat pe bunicul. Avea 89 de ani. E primul dintre noi care s-a dus. A fost un om care-a știut să se bucure de viață și, în același timp, un ins de-o politețe cum rar mai găsești azi; cel mai dur cuvânt pe care-l putea spune despre cineva era că-i cam “bolovan”, ceea ce-nsemna că-l găsea cam prostănac. A fost primul care-a plecat din satul lui la oraș, unde s-a potrivit mănușă, și pe mulți i-a tras pe urmă după el și i-a ajutat. Când le-am auzit pe surorile lui de la țară zicând “ai fost mândria noastră”, am crezut că mă prăbușesc de plâns.

Am moștenit de la el cochetăria și plăcerea de a mă dichisi, obiceiul de a nu pune apă în vin și patima pentru dans.

În amintirea lui, reiau aici o postare mai veche, o amintire dragă mie, cu noi doi. Când am scris-o, totul era bine, de unde și tonul care poate să pară ireverențios, dar nu rescriu nimic. Pentru că așa mi-l aduc acum și mai bine aminte, vânând vulpi imaginare împreună cu mine, prin parcul din oraș.

Originally posted on Biblioteca Babel:

Pe vremea aia nu descoperisem ecologia. Sigur, pe vremea aia aveam doar şase ani şi, oricum, o vânătoare de vulpi imaginare nu-i chiar o crimă împotriva planetei.

Pe vremea aia aveam toate păpuşile posibile, aşa că mă plictisisem de ele, o pusesem pe mama să îmi cumpere o sabie şi eram oşteanul credincios al împăratului. În general, cu ceilalţi copii mă jucam de-a mama pentru păpuşile mele, de-a învăţătoarea şi alte alea dar în visele mele întotdeauna porneam călare, cu sabia în mână, şi îmi scăpam prinţul sau eroul din toate belelele. Nu mă visam prinţesă care merge la bal şi îşi pierde pantoful -

- de fapt mereu am fost nedumerită că nu îi ţinuse minte faţa şi trebuia să umble cu papucu la probat prin ţară; deşi, dacă mă gândesc bine, este acolo o lecţie despre ţinerea de minte şi atenţia bărbaţilor pe care noi o ratăm seduse…

View original 799 more words

Dacă e marți, vin zombii!

Vincent---ep-03

Scutierii încercau să refacă cordonul şi să împingă mulţimea flămândă dincolo de barieră. De sus, mitralierele făceau prăpăd în rândurile din spate, reducând presiunea. Li se opunea un val de feţe inexpresive, cu ochi tulburi şi maxilare căzute, cu mâini fluturând bezmetic în încercarea de a apuca. Lumina crudă a reflectoarelor împrăștia noaptea și-i făcea să arate la fel de morți deopotrivă, și pe soldați, și pe zombi.

Mai departe, aici. Cu desene pe măsură.

Sunteți gata pentru Vincent?

Sunteți sau nu, el vine oricum, că e marți. Fiți gata pentru un nou episod, pe suspans.ro.

Vincent--ep-02--2

Partidul Apocalipsei se numea de fapt Partidul Mântuirii prin Revenire la Dreapta Credinţă şi susţinea că zombii sunt un semn al iminentului sfârşit al lumii şi pedeapsa pentru păcatele omenirii. În Autoguvernarea Bucureştilor, „Apocalipticii” nu avuseseră prea mare succes. Spre deosebire de Arhiepiscopatul Unit al Sfintei Moldove, care adăpostea o bună parte din populaţia rurală refugiată din calea invaziei, bucureştenii, ca şi Autonomia Cluj sau Timişoara Liberă, păreau să considere, în marea lor majoritate, că un Dumnezeu care lăsa să se petreacă asemenea lucruri fie nu exista, fie n-avea dreptul la pretenţii. Partidul Noua Viaţă şi Partidul Reconstrucţiei formaseră o coaliţie care se opunea cu succes demersurilor Apocalipticilor. În cazul de faţă însă, al luptelor semilegale cu zombi, opinia publică era împărţită şi orice putea înclina balanţa…

Mai multe, aici.

Păzea, că vin zombii!

Vincent-01

Nu tot ăia, ci alții. De azi am început publicarea, în suspans.ro, a unui serial cu zombi, intitulat “Vincent”. O să apară în fiecare marți, cu desene originale, concepute special pentru mine. Cum arată România după o epidemie care-i transformă cetățenii în zombi, cum supraviețuiesc oamenii, cum s-a schimbat fața politicii – sau poate nu s-a schimbat – și ce utilizări absolut originale au găsit românii, ca să tragă foloase de pe urma zombilor?

Personajele principale sunt Vincent – care este un zombi – și Vali, ziaristă în Bucureștiul de după epidemie.

Restul, aici. Și nu uitați: zombii atacă marțea!

Ocupată cu trăitul

Ei bine, n-am mai dat pe aici din august și nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul.

Viața e imprevizibilă, cu condiția să-i dai voie. Iubești pe cineva, care nu-ți răspunde dar nici nu te lasă în pace. Într-o zi te duci la un cenaclu; ești cât pe ce să renunți, pentru că te simți cum nu se poate mai nefericită, dar te iei de guler și te scoți pe ușă afară, fiindcă niciodată nu ți-a plăcut să te porți ca o legumă. La plecare, te urci în mașină cu mai multe persoane. Șoferul propune să mergeți să continuați discuția la o bere, dar pe drum se răzgândește. Ca urmare, te trezești pe trotuar singură cu un tip pe care abia l-ai cunoscut la cenaclu. E septembrie.

La sfârșitul lui februarie sunteți în continuare împreună, fiindcă aproape că nu v-ați mai dat drumul de mână de atunci încoace. Nu e tot timpul ușor și înțelegi limpede că fiecare vine într-o relație cu un bagaj de experiențe care generează reacții ce n-au întotdeauna legătură cu partenerul prezent. Înțelegi însă și că e posibil – în viață și nu în filme – să termini frazele pe care celălalt le începe, să te gândești la aceleași lucruri cu el, în același timp, iar râsul să nu fie niciodată prea departe când sunteți împreună. Înțelegi că ai avut dreptate să nu accepți altceva într-o relație. Ți se confirmă, încă o dată, ceea ce deja știai, că merită să alegi și să aștepți.

38

A fost un an prost și totuși fructuos, care m-a învățat cât de complexă poate fi viața.  A fost unul dintre cei mai intenși ani din viața mea și chiar dacă în unele momente a fost intens nefericit, nu-l regret.

Am înțeles mai bine cine sunt.

Am descoperit că încă mai sunt capabilă să mă îndrăgostesc (și că există stări de fericire atât de intense încât chiar plutești ca un balon scăpat din mână și nefericiri care-ți deschid în centrul pieptului un vid prin care ți se scurge toată energia, ca apa prin sifonul chiuvetei).

Am reușit să las garda jos și am descoperit că e un fel de libertate în a-ți deschide inima și că, uneori, e o dovadă mai mare de slăbiciune să nu vorbești decât să o faci. Știu mai bine cine-mi sunt prietenii, oamenii care au avut curajul să mă caute și când îmi mergea prost; le mulțumesc și vreau să știe că, în lumea de săriți de pe fix în care mă învârt, ei mi-au redat încrederea în oameni.

În final, mă simt mai bine în propria piele decât oricând altcândva.  N-aș fi crezut. Anul trecut pe vremea asta n-aș fi crezut.

Sunt unele aniversări în viață când simți nu că îmbătrânești, ci că renaști într-o nouă formă, ca un fluture căruia i-ar fi permis să treacă prin forma de crisalidă de mai multe ori. Pentru mine, asta este una dintre ele.

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 184 other followers