Descarcă „Rigmor Mână-Lungă și polițistul cel bun” – EBOOK GRATUIT!

Acum poți să citești Rigmor Mână-Lungă și polițistul cel bun dintr-un foc. Accesează linkul de mai jos și descarcă gratuit povestirea (în formatele epub și mobi) pentru o lectură continuă, nefragmentată de constrângerile publicării pe Internet.

Ca bonus, poți citi un scurt fragment din următoarea povestire, care va fi publicată pe celălalt blog al meu, începând de săptămâna viitoare.

Lectură plăcută!

Teaser: Rigmor Mână-Lungă și polițistul cel bun

Întrucât uneori traducătorii și cititorii au propriile lor povești, iată una scrisă de mine. O găsiți pe celălalt blog, cu desene originale, făcute special pentru ea.

În toate filmele, supereroii duc o viață banală pe timpul zilei, dedicându-și nopțile misiunii secrete de a face lumea un un loc mai bun. Însă el nu mai crede în eroi și căile nelegiuririi îi sunt mai familiare. Faceți cunoștință cu Rigmor Mână-Lungă, noaptea răufăcător, ziua polițist în cadrul Forțelor Terrane de Menținere a Ordinii (FTMO) din Nomensla.

Episodul 1. Un licean îl angajează pe Rigmor să o găsească pe fosta lui prietenă, o fată nu tocmai cuminte care a dispărut de acasă.

Episodul 2. Rigmor face cunoștință cu familia fetei dispărute și descoperă lucruri care-i dau de bănuit.

Episodul 3. Căutările lui Rigmor îl poartă prin casele de plăceri din Nomensla.

Episodul 4. Rigmor descoperă că Vyan, clientul lui, i-a ascuns anumite lucruri. Ancheta devine mai periculoasă decât se aștepta.

Episodul 5. Eroul nostru își pune pielea la bătaie și descoperă un posibil suspect.

Episodul 6. În care Rigmor se pomenește față-n față cu tentația și, credincios firii sale, nu-i rezistă.

Episodul 7. Rigmor se convinge că secretul dublei sale identități a fost descoperit și trebuie să decidă pe cine să scoată din joc ca să se protejeze.

Episodul 8. Rigmor decide să întindă o cursă, ca să vadă cine pică în ea.

Episodul 9. În loc să avanseze în rezolvarea cazului, eroul suferă o pierdere serioasă.

Guy Gavriel Kay: „Sunt adesea surprins de ceea ce fac personajele mele”

Făcând ordine pe blog, unde, din motive de dedline-uri, n-am mai intrat de

Guy Gavriel Kay
Sursa: Facebook

mult, descopăr că am uitat să postez interviul pe care mi l-a acordat Guy Gavriel Kay (prin e-mail) cu prilejul apariției traducerii românești a romanului său Under Heaven (Pământul iubit de zei). Iată-l, așadar, cu acordul editurii Paladin, pe blogul căreia a fost publicat inițial.

Un bărbat stă singur pe malul unui lac de munte, înconjurat de plânsul nălucilor celor morți în numeroasele războaie ce s-au purtat în acel loc. Din zori și până în seară le înmormântează osemintele, fără să-i pese dacă au fost compatrioții săi sau soldați în oastea dușmană. Și își amintește… Însă un dar de mare preț îl va smulge din această viață liniștită, aruncându-l în vâltoarea intrigilor curții imperiale a Kitaiului (care e și nu e China), condusă de un împărat bătrân și plictisit.

Așa începe, not with a bang, but with a whisper, romanul Under Heaven al scriitorului canadian Guy Gavriel Kay, prezentat cititorilor de editura Paladin sub titlul Pământul iubit de zei (o transpunere a conceptului chinez „tianxia”ce desemnează totalitatea pământurilor ocupate de China, asupra cărora, spre deosebire de celelalte, se revarsă binecuvântarea zeilor).

Pământul iubit de zei (Under Heaven) va fi cel dintâi contact al cititorilor din România cu romanele dumneavoastră. De ce preferați ficțiunea istorică? Și, în acest caz, de ce ați ales China?

– Dintotdeauna am fost fascinat, obsedat chiar, de istorie. În gândirea și în imaginația mea ea joacă un rol mai important decât fantasy-ul, dar găsesc că provocarea de a contopi cele două genuri este extrem de satisfăcătoare din punct de vedere creativ. Am scris despre multe epoci și locuri diferite, așa că să scriu o carte – de fapt două – inspirată de istoria Chinei a fost o consecință a acestui fapt.

Aveți un personaj preferat? La prima vedere aș fi zis Shen Tai, dar pe urmă mi-am amintit de Spring Rain, Bytsan, Wen Jian. Ba cred că am detectat o undă de simpatie și pentru arogantul acela de Wen Zhou.

– Încerc să nu fac favoritisme! Dar aveți dreptate, chiar încerc să înțeleg motivațiile și caracterul personajelor negative din cărțile mele. Vreau să creez personaje complexe, credibile, care să pătrundă în viața cititorului. Asta înseamnă că trebuie să încerc să le vizualizez pe toate și să mă gândesc la absolut toate, până și la cele neimportante.

Știți, nu-mi amintesc vreun personaj din cărțile dvs pe care chiar să-l detest. Începi să urăști pe cineva și deodată ta-daaa! Are motive întemeiate pentru ceea ce face sau are o trăsătură care să-l reabiliteze în ochii cititorului, fie și puțin, chiar dacă asta nu îl salvează în final. Considerați că aceasta este o abordare mai realistă a complexității naturii umane sau încercați să înfățișați lumea așa cum ați dori să fie?

– Cred că asta are legătură cu răspunsul anterior. Pe măsură ce m-am maturizat și am căpătat experiență într-ale scrisului au început să mă plictisească personajele simpluțe, eroul sută la sută și răul absolut. Și în calitate de cititor gândesc la fel! (Pentru că toți scriitorii sunt și cititori.) Deci da, aveți dreptate: în aproape toate cazurile sunt convins că natura umană este complexă și că un scriitor care poate reflecta asta este un scriitor mai bun.

Ați avut ezitări cu privire la alegerile pe care le fac personajele dumneavoastră în Pământul iubit de zei? Este vreun moment în care acțiunea ar fi putut lua o altă întorsătură?

– E complicat să privești retroactiv. Nu-mi fac un plan general al cărților înainte să le scriu, așa că adesea sunt surprins de ceea ce fac personajele mele sau de întorsătura pe care o iau lucrurile. Dar încerc să nu mă împotrivesc, să lucrez cu elementul surpriză. Dacă autorul descoperă cartea pe măsură ce o scrie, cred că și cititorul va împărtăși acest intens sentiment de a nu ști (și a dori să afle) ce urmează și va fi mai captivat de poveste. Nu cred că a existat vreun moment în Pământul iubit de zei în care să-mi fi dorit cu adevărat ca lucrurile să fi decurs altfel. Dar adesea mă întristează moartea personajelor mele. Nu îmi face plăcere să omor oameni! Pe bune!

Ce scenă a fost cel mai greu de scris și de ce?

– Scena de început a cărții – una de care sunt foarte mândru – a fost o adevărată provocare. Mă decisesem să încep foarte discret, cu un bărbat singur pe malul unui lac de munte, copleșit de amintiri… și un început liniștit trebuie să fie scris extrem de bine ca să captiveze cititorul. Mai ales acum când filmele, serialele și cărțile ne-au obișnuit cu începuturi pline de explozii și dramatism.

Cât de fidel simțiți că trebuie să fiți în raport cu istoria reală? Am senzația că i-ați înfrumusețat considerabil pe Wen Jian și pe împărat, inspirați de personalități istorice reale. În realitate el a poruncit ca ea să fie sugrumată. De ce nu ați înfățișat-o ca pe o femeie avidă de putere, dar incapabilă să o manevreze, așa cum a fost, și pe el drept un ins slab, capabil să-și ucidă iubita ca să-și salveze pielea?

– Scena la care faceți referire este destul de apropiată de evenimentele istorice reale, începând cu ceea ce s-a întâmplat cu armatele în trecătoarea muntoasă din est și cu fuga împăratului din capitală. Dar avantajul când ai de a face cu ficțiunea istorică (în carte e vorba despre Dinastia a Noua a Kitaiului, inventată de mine, nu de Dinastia Tang a Chinei) este acela că poți crea personaje inspirate de personalități istorice reale, dar care în mod evident nu sunt acelea. Asta îmi dă o mare libertate, atât din punct de vedere etic (nu iau o personalitate care a existat și mă apuc să fac ce vreau eu cu ea), dar și creativ. Îmi permite să accentuez teme și idei pe care vreau să le explorez. Citește mai mult…

Cinci ore cu Pierce Brown

Cu autorul, pe scena teatrului Apolo 111. Eu sunt cea din stânga. FOTO: Editura Paladin

Pierce Brown e un tip de treabă, mereu cu o glumă la îndemână și fără fasoane. Mănâncă mititei cu mâna, se extaziază gustând icre și le face o poză pe care o urcă imediat pe Instagram. Spune că singura chestie pe care a încercat-o vreodată și nu i-a plăcut a fost uger de scroafă. În China. Era, chipurile, cam ca un cauciuc. E tobă de istorie, inclusiv istorie antică, și poate să-ți povestească aspecte din Iliada pe care tu nici nu le-ai remarcat. Îi plac Joe Abercrombie și Dan Simmons, dar nu și Brandon Sanderson. După ce va termina actuala trilogie, din care a apărut prima parte, Iron Gold, ar vrea să spună alte povești, în alte universuri decât cel al lui Darrow. Are pe telefon o poză a cățelușei lui, o maidaneză roșcată cu mutră de vulpiță pe care o cheamă Eo, și la un moment dat sigur ți-o va arăta. Prietena lui nu-l lasă să fumeze nicăieri în America, ceea ce m-a făcut să mă simt extrem de tolerantă, căci eu măcar îi dau voie prietenului meu să fumeze pe balcon. La cina nefestivă cu membrii editurii Paladin, de marți seara, am reușit să-l învăț cum se pronunță ă, ș și ț, dar la î s-a dat bătut. Își ia foarte în serios personajele și am dezbătut despre Cassius și Darrow, ajungând la concluzia că dintre ei doi Cassius e un om mai bun, mai onorabil, dar că tocmai de aceea nu ar fi putut fi un agent al schimbării, ca Darrow. Crede despre Darrow că, asemeni lui Napoleon, e mai croit pentru război decât pentru construcția noii lumi de după victorie. Întrucât sunt traducătorul noii serii, îmi dă niște mici indicii despre ceea ce se va petrece în volumul următor, Dark Age, dar pe astea le țin pentru mine. După aia lasă deoparte seriozitatea și se duce să facă o poză cu bustul lui Lenin. Ajungem la prăjituri și nu ne putem decide ce să alegem de pe platoul de prezentare, așa încât cerem să ni se aducă toate, după care noi și autorul le împărțim frățește: dă-mi un sfert din aia, ia jumătate din asta. Și uite așa râdem cu toții, dezbatem câte-n lună și-n soare și ne despărțim după patru ore fără să fi stabilit ce o să facem a doua zi, la evenimentul oficial.

Nu contează, pentru că publicul și invitatul ne fac singuri aproape toată treaba, publicul umplând sala teatrului Apollo 111 și punând întrebări peste întrebări, iar autorul fiind el însuși, la fel de degajat ca la cina de cu o seară înainte, la fel de pus pe glume, dar, în spatele acestei fațade, mult mai atent la ceea ce spune. Publicul, foarte tânăr, ne face o frumoasă reclamă neavând nevoie de translator ca să urmărească discuția și punând întrebări direct în engleză. Mă mir că la o serie din categoria SF-ului militarist majoritatea fanilor prezenți sunt fane, după care mă mai uit o dată la autor și nu mă mai mir deloc.

Provocat de public, Brown povestește că a creat universul din Furia Roșie pornind de la tragedia antică Antigona și încercând să-și imagineze ce a simțit logodnicul fetei executate pentru că și-a înmormântat fratele. Mărturisește că modelul pentru Mustang este mama lui, iar Sevro este inspirat după un prieten extrem de loial din copilărie. Se declară surprins de preferințele diferite ale fanilor seriei sale: în State, favoritul tuturor e Sevro. Aici foarte multă lume o place pe Mustang. (Fetele din primul rând aprobă entuziaste.) Îi surprinde pe toți declarând că i-a făcut plăcere să-l scrie pe Șacal, apoi laudă înțelepciunea lui Lorn au Arcos, întrebându-se în glumă: dacă Lorn e înțelept, asta înseamnă că și el, autorul lui, e înțelept? Și dacă laudă înțelepciunea lui Lorn nu e cumva laudă de sine? Povestește că a reintrat în posesia drepturilor de ecranizare pentru seria lui – cumpărate de Universal Studios – și că ia în calcul un serial de televiziune, ba chiar poartă discuții în acest sens. Simte că un serial ar prezenta mai bine cărțile și spune că scenariul pentru un film de cinema lăsa pe dinafară prea multe personaje. Îl provoc să își imagineze distribuția. Nu știe cine l-ar putea juca pe Darrow, ar vrea un actor mai puțin cunoscut, fără bagajul altor roluri celebre. În schimb, într-o distribuție ideală l-ar vedea pe Gary Oldman în rolul lui Mickey Artizanul și pe Jeremy Irons ca Lorn au Arcos. La final, îl las pe autor dinaintea unei cozi uriașe la autografe și mă întorc la traducerea mea, nu înainte ca el să-mi ureze spor la muncă.

Teaser: Supraviețuire

Da, știu, trebuie să mai lucrez la titluri. Dar ideea e că am mai scris o povestire care a apărut în noul număr al Gazetei SF. Mi-am propus ca anul ăsta să mă ocup serios de scris, fără scuze gen a trebuit să muncesc/n-am avut timp/n-am avut inspirație etc. Deci țineți-mi pumnii. 

Și, până atunci, iată o poveste care are ca eroină… o frunză.

PE PIEPTUL pacientului se odihnea o frunză îngălbenită. Agitată de adierea ce autumn_leaves_5-wallpaper-960x600pătrundea pe fereastră, palpita pe materialul spălăcit al pijamalei de spital, lângă mâna inertă a bolnavului. Intrând în salon, doctorița abia apucă s-o observe căci, antrenată de curentul făcut de ușa deschisă, frunza se ridică în aer, pluti ușor și dispăru dedesubtul unui pat de parcă s-ar fi ascuns.

— Căldura asta de-afară e înșelătoare, soră. E toamnă totuși, o dojeni doctorița pe asistentă.

Femeia, umilită, se duse să închidă fereastra.

— Și știi bine ce scandal e acum în presă pe tema condițiilor din spitale. Vrei să spună careva că ne lăsăm bolnavii să fie îngropați sub frunze? Parcă și văd o poză pe Facebook!

Continuând s-o dojenească se aplecă asupra pacientului. Nicio schimbare. Pulsul bărbatului fugea de sub degetele ei ca un animal speriat. Oasele ascuțite îi împungeau obrazul, se insinuau la clavicule, pe la încheieturi, de parcă s-ar fi grăbit să iasă la suprafață. Pe fișa medicală citi un nume pe care-l uită imediat și o vârstă cu câțiva ani mai mică decât a ei. Da, își aminti, fusese adus la spital după ce căzuse pe stradă. După trei zile de spitalizare ochii îi rămâneau cu încăpățânare închiși, respirația un firicel, diagnosticul neclar.

Zări frunza sub patul de alături, ca și cum ar fi pândit-o de acolo. Se aplecă s-o ridice și aceasta, purtată de un curent imperceptibil, pluti câțiva centimetri îndepărtându-se de mâna ei. Doctorița puse un genunchi pe podea și se întinse, apucând-o, apoi se ridică răsucindu-și captura între degete. Greu de spus ce soi de frunză era, una dintr-acelea în formă de inimă, cu marginile zimțate, cu o codiță lungă și suplă, cu galbenul ei viu stropit de pete ușoare ca niște pistrui. O lăsă pe noptieră și își întoarse atenția asupra pacientului.

— A avut vizitatori?

— Nu, zise asistenta, nu s-a interesat nimeni de el.

E prea tânăr, își zise doctorița ieșind, prea tânăr ca să fi reușit, deja, să fie atât de singur. Și totuși așa era.

*

          REVENIND a doua zi în salon, zări din nou frunza așezată pe pieptul bolnavului ca o mână afectuoasă. Geamurile erau, de data asta, închise. Era aceeași frunză? O răsuci pe toate părțile. Își aminti că o uitase pe noptieră cu o zi în urmă. Când ieși la finalul vizitei o luă cu sine și-o aruncă într-un coș de gunoi de pe hol.

*

          EI, SE PARE că era bântuită de frunze oriunde s-ar fi dus, își spuse seara, ajungând acasă și scuturându-și o frunză îngălbenită de pe umărul pardesiului. O frunză în formă de inimă, cu margini zimțate. Cărui soi de copac i-o fi aparținut? Unuia destul de răspândit prin oraș de vreme ce se împiedica de ele peste tot. O contemplă cu sprâncenele încruntate și o puse pe un raft al bibliotecii.

Uitase de ea cu totul a doua zi, o duminică în care luă un mic dejun târziu cu soțul ei, pe care nu-l văzuse cum trebuie toată săptămâna. Lenevea încă în halat și papuci, gândindu-se ce carte să citească, prea obosită pentru ceva serios, prea puțin răbdătoare pentru ceva ușurel, când el o strigă din sufragerie.

Maya, frumoasa lor pisică birmaneză, se juca cu frunza. O fugărea și o acoperea când cu o labă, când cu alta. O prindea între lăbuțele din față și se ridica pe cele din spate azvârlind frunza în aer și fugind s-o pândească. Se repezea asupra ei prinzând-o și se rostogolea cu prada în gheruțe, mușcând-o ușor. Fugea câțiva pași și se punea din nou la pândă.

— Nu-i drăgălașă? o întrebă bărbatul, care, așteptându-se la o explozie de exclamații, era nedumerit de încruntarea ce se ivise între sprâncenele ei.

El nu observase că Maya, spaima vrăbiuțelor și dușmanul perdelelor, nu-și înfigea de fapt gheruțele, că se prefăcea numai că mușcă fără ca însă dințișorii ei să perforeze frunza. Și oare i se părea ei sau, pândită de pisică, frunza fremăta ușor pe covor ca s-o ațâțe, plutea depărtându-se câțiva pași atunci când mâța se repezea asupră-i, iar când pisica sărea după ea în aer șfichiuind cu lăbuțele, frunza-i dansa discret pe dinaintea ochilor, ba scăpând, ba lăsându-se prinsă.

Cu un gest brusc puse capăt jocului, apucând frunza de codiță și contemplând-o. Galben viu pe față, galben palid pe dos, pistrui ruginii.

— Ce frunză-i asta? își întrebă ea soțul care o privea nedumerit. El ridică din umeri. Nu știa. Doctorița ținu frunza de codiță și o legănă ușor pe dinaintea pisicii. Aceasta se repezi, nerăbdătoare.

*

          A DOUA ZI, plecând la muncă, luă frunza cu ea. N-ar fi putut să explice de ce. În mintea ei se cocea, nedeslușit, ideea că ar fi trebuit s-o supravegheze. Să vadă dacă este o frunză obișnuită.

Toată dimineața, frunza se purtă ca o frunză, adică nu făcu nimic. Stătu pe biroul ei, neprotestând când era acoperită de teancuri de hârtii și nu schiță nicio tentativă de-a fugi pe fereastră când doctorița o deschise. O luă cu ea în buzunarul halatului când făcu turul saloanelor.

Pacientul era în aceeași stare în care-l lăsase. Mâzgălind o modificare a conținutului perfuziei, se întrebă încă o dată cum de nu se interesa nimeni de el. Era tânăr, de condiție aparent bună, era cineva care avea părinți, o profesie, colegi, prieteni. Unde erau toți? Clătină din cap și se concentră asupra celorlalți pacienți din salon, care nici ei nu erau într-o stare mai bună, dar care erau fie bătrâni, fie prea bolnavi, fie în mod evident fără alt domiciliu decât strada.

Nu descoperi lipsa frunzei decât peste vreo două ore, când bea o cafea rezemată de automatul de pe hol și-și strecurase mâna în buzunar. Erau multe locuri unde ar fi putut s-o piardă, dar știu imediat unde s-o caute.

Frunza ședea pe pieptul bolnavului, a cărui respirație o făcea să freamăte ca o inimă neliniștită. O ridică în fața ochilor și-o contemplă îndelung. Dintr-un impuls, o așeză pe pieptul altui bolnav, un bătrân cu un fes cenușiu pe cap. Frunza nu se clinti, dar nici nu mai palpită. Rușinată, cerând-i scuze în gând bătrânului, o prinse din nou de codiță și se opri ezitând în mijlocul salonului. În cele din urmă, clătinând din cap, se îndreptă spre fereastră și deschizând-o, lăsă hoinara pradă vântului de-afară. Închise geamul bine.

(Continuarea o puteți citi online, în Gazeta SF)

Poveștile traducătorului: Când sfârșitul lumii e doar începutul

N.K. Jemisin Al cincilea anotimp

Titlu original:The Fifth Season

Gen: Fantasy (Sci-Fantasy)

Editura: Paladin (2017)

Traducere: Laura Ciobanu

Când am citit „The Fifth Season” (tradus cu titlul „Al cincilea anotimp”), cea dintâi carte din seria „Pământul sfărâmat” a lui N.K. Jemisin, n-am bănuit ce mă aștepta, zicându-mi chiar: „Ehei, cine o s-o traducă pe asta o să aibă ceva bătaie de cap, nu l-aș invidia, zău”.

Și pe urmă am primit-o la tradus și chiar am avut ceva bătăi de cap, dar a meritat. Curaj, ăsta e cuvântul prin care aș defini aventura lui Jemisin. Dacă în seriile ei anterioare a cochetat cu fantasy-ul clasic, reușind să scoată din el povești noi, aici creează o lume complet aparte, o orânduire care nu-i nici medievală, nici modernă și căreia în general reperele noastre nu i se aplică. Autoarea nu se teme să scoată cititorul de fantasy din zona lui de confort. În plus, înfățișează tragedia unor oameni cu o economie de mijloace pe care de când traduc am ajuns să o admir, fără cuvinte sforăitoare, fără descrieri poetice, fără artificii sentimentale – ba chiar una dintre eroinele ei e antipatică de-a binelea, de la un capăt la altul – contând pur și simplu pe forța poveștii pe care o are de spus. E ca și cum ar paria pe inteligența propriilor cititori, având încredere că le va plăcea și fără să îi insulte cu tot soiul de false „cârlige” sau prelungind artificial suspansul. Premiul Nebula primit anul trecut pentru „The Fifth Season” și premiul Hugo de anul acesta pentru al doilea roman, „The Obelisk Gate”, demonstrează că pariul e unul câștigător.

Dar despre ce este vorba în serie? Păi cum, despre sfârșitul lumii!

Citește mai mult…

Teaser: Prizoniera

— Cred că mă bântuie o casă, zice ea și bărbatul dă din cap înțelegător.

Este probabil singurul om din tot Cosmopolisul căruia i-ar putea spune asta fără s-o ia drept nebună. Sunt un cuplu ciudat, femeia îngrijit coafată și discret machiată, într-un costum gri cu dungulițe fine, și bărbatul slab, nebărbierit, în blugi și tricou. Tricoul a petrecut prea multe ore în mașina de spălat, iar părul castaniu al bărbatului ar avea mare nevoie de o tunsoare, dar, dintre ei doi, el este cel complet în largul său, așezat la masa din fundul pub-ului, punând întrebări, luând notițe pe laptopul care-i stă deschis în față și, din când în când, sorbind din ceașca de capucino. Pe masă, mai într-un colț, se află o plăcuță pe care stă scris: Funes, doctor de case.

În fața lui, femeia, în uniforma ei corporatistă, stă cu umerii căzuți, răsucindu-și nervos brățara sau bătând cu vârfurile degetelor în paharul cu gin tonic. Uneori aruncă priviri furișe către fereastra barului, dincolo de care trec zoriți locuitorii Cosmopolisului, prizonieri ai pulsului accelerat al acestui oraș ce trăiește după cele mai noi rețete ale succesului

— Puteți să-mi spuneți exact cum a început? întreabă bărbatul, cu mâinile osoase dansând pe tastatura laptopului.

Și, cu ochii în gol, răsucind brățara subțire de la încheietura stângă, Silvia Stark începe să povestească. În ochii bărbatului se aprinde o lumină stranie, dar ea n-o observă, cufundată în amintiri.

(Puteți citi restul povestirii online, în Gazeta SF)

Scriitorii pe înțelesul tuturor

Stuart KellyCartea cărților pierdute (2005)

Titlu original: The Book of Lost Books

Editura: Nemira (2007)

Traducere: Irina Negrea

„Întreaga istorie a literaturii este totodată și istoria pierderii operelor literare”, scrie încăChinurile creației de Leonid Pasternak. Sursa: Wikimedia Commons din primele pagini Stuart Kelly. Opere pierdute și opere neterminate sunt trecute în revistă în această carte, laolaltă cu tot soiul de detalii despre scriitorii respectivi, unele de-a dreptul savuroase și mai interesante poate decât cele despre lucrările care s-au pierdut. Ba chiar am impresia că pe unii scriitori, cum ar fi Moliere, Kelly i-a introdus aici numai ca să poată vorbi despre ei, căci nu cred că-i neapărat o pierdere faptul că s-a rătăcit o traducere făcută de Moliere din Lucrețiu.

Cică Sofocle și Euripide stăteau într-un bar…

Vorbind despre cărți pierdute Kelly ne dezvăluie o întreagă lume, mai ales atunci când trece în revistă piesele dramaturgilor antici, printre care, în mod firesc, se înregistrează cele mai multe victime. E o lume în care Sofocle și Eschil se prezintă la un festival de teatru din Atena și câștigător iese debutantul Sofocle, iar nu consacratul Eschil, care părăsește Atena jignit. O lume în care Aristofan participă la un concurs cu două piese, una în nume propriu și alta sub pseudonim, reușind să se învingă pe el însuși; piesa sub pseudonim, ieșită câștigătoare, s-a pierdut. Agaton, bun prieten cu Euripide, scandalizează publicul prezentând o piesă cu o intrigă inventată chiar de el în locul Fedrelor și Oedipilor cu care era obișnuit publicul. A câștigat un premiu la festivalul anual de teatru, a fost acid criticat de Aristofan, a fugit împreună cu Euripide în Macedonia și de pe urma lui nu s-a păstrat nici măcar o singură piesă.

Primul caz de piraterie literară

Și tot așa, Confucius și Kalidasa, ghinionistul Camoens și Torquato Tasso, care pare a fi primul caz de piraterie literară. Tasso, nesigur pe sine, trimitea tot timpul ciornele Ierusalimului eliberat unor cunoscuți, cerându-le părerea. Așa se face că la un moment dat a apărut pe piață o ediție neautorizată a poemului, pe care autorul lui nu-l considera încă terminat.

Un alt soi de piraterie, căruia i-a căzut victimă însuși Shakespeare, consta în lansarea pe piață de ediții false, scoase cu ajutorul unor actori-mercenari care memorau cât mai mult cu putință din piesă. Ele puteau fi deosebite de originale, ne spune Kelly, din pricina greșelilor provocate fie de memoria deficitară, fie de auzul nu tocmai bun, care a făcut să fie înlocuit, de exemplu, „impotent” (probabil cu sensul de vlăguit, neputincios) cu „impudent”. Ironia face ca una dintre piesele pierdute ale lui Shakespeare, Pericle, prințul din Tyr,  să fi supraviețuit tocmai datorită acestor acte de piraterie literară.

Citește mai mult…

Poveștile traducătorului: Cu trenul printre stele

transgalactica

Philip Reeve Transgalactica

Titlu original: Railhead

Gen: SF, YA

Editura: Booklet (2016)

Traducere: Laura Ciobanu

OK, pentru că una dintre cărțile traduse de mine anul trecut a fost nominalizată de SFWA la premiul Andre Norton pentru cel mai bun roman YA al anului 2016, m-am gândit că ar fi cazul să îmi fac timp să scriu câte ceva despre ea.

Dacă există teleportare, s-a întrebat într-o zi Philip Reeve, de ce să călătorim prin cosmos cu navele spațiale și nu pur și simplu cu trenurile? Și ca răspuns s-a așezat și a scris acest roman. Omenirea, condusă de IA-uri, a colonizat spațiul și călătorește de la o planetă la alta cu trenuri conduse de locomotive inteligente, care cântă, iubesc, au personalități diferite, toane, vanități simpatii… și nume foarte frumoase, cum ar fi Vulpea din gând, Trandafirul din Damasc sau Gentlemenii fac poze polaroid. Unde Poliția Feroviară e o forță de temut. Unde posibilitățile de a hoinări sunt infinite. Dar. Există linii dezafectate, pe planete abandonate și ce oare circulă prin vechile tunele? Zen, un tânăr hoț de 15 ani, are prilejul să afle când primește contractul vieții sale. Nu trebuie decât să fure un obiect de artă din trenul imperial. Numai că misiunea, care oricum nu se anunță simplă, se complică la infinit, iar angajatorul lui, și așa misteriosul Raven, nu e cine pare a fi.

Romanul e un soi de cyberpunk light, cu oameni care își descarcă personalitatea în corpuri de rezervă, roboți umanoizi care devin pictori de trenuri, Marea de Date (echivalentul galactic al www-ului), bioclădiri, îngeri ai stației, care apar ori de câte ori trenul iese dintr-un portal. Există și o specie de insecte inteligente, gândacii călugări, care sunt însă inteligenți numai sub formă de colonie și care alcătuiesc împreună siluete umanoide stângace, învăluite în robe informe.

Pictura de dincolo de ramă

Autorul nu face economie la imaginație, născocind pentru fiecare planetă pe care ajungem, fie și în treacăt, o istorie, un specific, un peisaj, dând senzația că universul acela există. Documentându-mă despre carte am găsit pe blogul lui materiale detaliate care arată că a gândit lumea romanului dincolo de acțiunea propriu-zisă din carte. De altfel și glosarul de la finalul acesteia vorbește despre epoci imperiale și războaie care au avut loc cu secole în urmă și care în Transgalactica abia sunt pomenite în treacăt în câte-o propoziție.

În ciuda faptului că aventura începe de la prima pagină și nu se mai oprește până la sfârșit, cartea are un soi de frumusețe melancolică (după părerea mea principala ei calitate, dincolo de toate) mai ales atunci când descrie planete abandonate și trenuri părăsite sau tragedia gândacilor-călugări căutând niște ipotetice Linii ale insectelor, care să aibă trenurile lor și să-i poarte spre niște destinații pe care nu le cunosc, dar după care tânjesc.

What’s in a name?

Ca o notă amuzantă, trenurile inteligente și temperamentale din roman au nume de cântece sau poezii. Ăsta e unul dintre locurile unde eu și editura nu am dansat pe același picior, pentru că eu le-am tradus, că mi s-au părut frumoase, iar editura le-a pus la loc, invocând principiul conform căruia numele melodiilor nu se traduc. Nu știu cine are dreptate, dar zău că era mai frumos cum făcusem eu, mai ales că nu era vorba totuși de melodii, ci de trenuri. Iar melodiile în cauză, deși există, nu-s celebre (nu există niciun tren intitulat Like a virgin sau Purple Rain.)

Deși admit că ăsta e un teren nesigur și subiectiv, mai ales că există o altă situație în care eu însămi am luat decizia să nu traduc niște nume în română. Dar despre asta când o să vă povestesc despre Steelheart al lui Brandon Sanderson.

Cărți traduse

2020

34. N.K. Jemisin Cerul de piatră (Editura Paladin)

pamantul-sfaramat-3-cerul-de-piatra-nk-jemisin-s-cover_big

Ultimul volum al seriei Pământul sfărâmat. Essun și fiica ei se pomenesc principalii pioni ai două tabere și conflictul, inevitabil încă din primul capitol al primului volum, se produce. Orice fiică se va rupe la un moment dat de mama sa, dar nu în toate cazurile ruptura pune în discuție supraviețuirea omenirii și a planetei înseși.

33. Brandon SandersonFirefight (Editura Young Art)

firefight-brandon-sanderson-s-cover_big

Volumul al doilea din seria Răzbunătorii. David și Răzbunătorii l-au învins pe Steelheart, dar restul lumii se află sub controlul Superepicilor, (oameni care au dobândit puteri supranaturale) și cineva îi vânează. Pornind pe urmele lui, David, Profu și restul găștii ajung în Babilonul Renăscut, fost cândva New York, un oraș acoperit de ape în ale cărui clădiri cresc fructe bizare. Tot aici se află și Firefight, trădătoarea, pe care Răzbunătorii vor să o ucidă… mai puțin David, care încă mai speră să o poată salva.

2019

32. Robyn Young Regatul (Editura Nemira)

regatul-1-produs_imagine_new

Ultimul volum din trilogia dedicată lui Robert Bruce, regele Scoției. Acesta a rupt legăturile cu tronul Angliei și s-a proclamat rege, dar tronul lui e șaua calului și curtea lui e codrul. Timp de opt ani Robert e rege doar cu numele , prigonit de englezi în propriul regat,  pierzându-și rând pe rând frații, cumnații, fiica, soția și prietenii – uciși sau prinși de englezi – și ducând o viață pe fugă. În cele din urmă, însă, bătălie cu bătălie, el începe să-și ia țara înapoi.

31. Melissa AlbertCrângul de alun (Editura Young Art)

crangul-de-alun-cover_big

Alice a fost mereu pe fugă împreună cu mama ei, deși ghinionul le-a găsit de fiecare dată. Moartea bunicii ei, Althea Proserpine, autoarea unei colecții de basme stranii, nu e decât începutul problemelor tinerei. Dacă ar putea citi măcar o pagină din cartea bunicii ei poate ar începe să înțeleagă, numai că volumul e imposibil de găsit pe piață, iar viața de zi cu zi îi scoate în cale ființe din ce în ce mai stranii. Un basm modern întunecat și original.

30. Ransom RiggsHarta zilelor (Editura Young Art)

miss-peregrine-4-harta-zilelor-cover_big

Cartea a patra din seria Miss Peregrine. Jacob și-a ajutat prietenii deosebiți, a salvat lumea și s-a întors acasă, unde părinții încearcă să-l interneze la nebuni. Îl salvează numai sosirea neașteptată a lui Miss Peregrine și a elevilor ei în prezent, cu scopul declarat de a-i face să se aclimatizeze în epoca modernă. Între două cusruri de normalitate, Jacob încarcă să afle mai multe despre bunicul său, intrând astfel în contact cu deosebiții din America, deloc inofensivi ca semenii lor din Anglia, și se îmbarcă într-o ultimă misiune.

29. Dodie SmithFetele din castel (Editura Young Art)

fetele-din-castel-cover_big

Rose și Cassandra locuiesc într-un castel dărăpănat alături de tatăl lor, cândva un scriitor de succes, acum într-o pană durabilă de inspirație, și de mama lor vitregă, Topaz, model pentru pictori și principala întreținătoare a familiei. Sunt anii ’20 și cea mai rezonabilă speranță a unei fete este, încă, aceea de a face o partidă bună. Dar cum? Sosirea unor americani excentrici promite să ofere răspunsul la întrebare și cele două surori se lansează într-o serie amuzantă de strădanii de a părea originale, și nu sărace și de a o mărita pe frumoasa Rose.

28. Carl HiaasenMalley a dispărut (Editura Booklet)

8a-680x680-1

Un avertisment despre pericolele prieteniilor pe Facebook, mai ales când trei poze și un șuvoi de vorbe te conving că ți-ai găsit jumătatea. Malley fuge de acasă la numai 15 ani și vărul ei, Richard, pleacă în căutarea ei prin pădurile mlăștinoase din Florida. Îi sare în ajutor un vagabond care-și zice Skink și care a fost cândva politician, dar acum nu se dă îndărăt de la a-și face fripturi din animalele călcate de mașini pe autostrăzi. Puștiul de 14 ani și tovarășul său ecovagabond vor reuși ceea ce nu a putut face poliția: să ia urma răpitorului lui Malley. Dar de aici și până la a elibera fata e cale lungă.

2018

27. Pierce BrownFuria de fier (Editura Paladin)

Cartea a patra din celebra serie Furia roșie. Au trecut zece ani și pentru eroii noștri situația s-a complicat. Au familii și funcții și descoperă că democrația e frumoasă ca ideal, dar mai greu de implementat, că prietenii uniți de o cauză comună devin adversari politici atunci când lupta s-a încheiat, că unii dintre cei eliberați tînjesc după lanțurile lor și că, de fapt, partea cea mai grea e cea care urmează după victorie. Mai ales că Societatea, adversarul tinerei Republici, nu a pierit, ci doar s-a retras să-și lingă rănile.

Cu prilejul turneului său de lansare a cărții, autorul a fost și în România. Cum a decurs întâlnirea am scris aici.

26. Tanaz BhathenaGenul ăla de fată (Editura Young Art)

genul-ala-de-fata-cover_big

De ce ar citi o adolescentă modernă din România despre problemele lui Zarin, o liceană din Emiratele Arabe, locul unde fetele și băieții învață separat, sunt amendați dacă-i prinde poliția împreună și unde femeile nu au permis de conducere? Pentru că, deși pentru rebela Zarin consecințele sunt mai grave decât pentru o fată din Occident, problemele de bază sunt aceleași: bârfe, invidie ca-ntre fete, bullying, zvonuri care pot distruge reputația cuiva, băieți care se laudă cu cuceririle lor fie că sunt reale sau nu … care toate se reflectă mai mult asupra fetei.

25. Dmitri GluhovskyMetro 2034 (Editura Paladin)

metro-2034-cover_big

24. Elizabeth George SpeareArcul de aramă (Editura Young Art)

arcul-de-arama-elizabeth-george-speare-s-cover_big

Daniel bar Jamin este un tânăr evreu care nu-și dorește decât să verse sânge de roman, pentru a răzbuna uciderea părinților săi. El va trebuie însă să aleagă între dorința de răzbunare – și jurământul pe care l-a făcut – și învățătura unui tâmplar din Nazaret al cărui mesaj pacifist nu-l poate înțelege, dar a cărui purtare exercită o fascinație inexplicabilă asupra lui.

23. Guy Gavriel KayPământul iubit de zei (Editura Paladin)

pamantul-iubit-de-zei-guy-gavriel-kay-s-cover_big

Un bărbat stă singur pe malul unui lac de munte, înconjurat de plânsul nălucilor celor morți în numeroasele războaie ce s-au purtat în acel loc. Din zori și până în seară le înmormântează osemintele, fără să-i pese dacă au fost compatrioții săi sau soldați în oastea dușmană. Și își amintește… Însă un dar de mare preț îl va smulge din această viață liniștită, aruncându-l în vâltoarea intrigilor curții imperiale a Kitaiului (care e și nu e China), condusă de un împărat bătrân și plictisit.

Cu prilejul lansării cărții sale în România, autorul mi-a acordat un interviu (prin e-mail), disponibil acum și pe blogul meu, prin bunăvoința editurii.

22. Sy MontgomeryÎn mintea unei caracatițe (Colecția Sapiens a Editurii Art)

in-mintea-unei-caracatite-o-explorare-surprinzatoare-a-miracolului-constiintei-cover_big

Cum ar fi să împărțim pământul cu niște creaturi cu trei inimi, cu creierul răspândit prin tot trupul, capacitatea de a gusta și mirosi cu toată pielea și darul de a-și regenera membrele pierdute? Ne-am lupta pe viață și pe moarte sau poate ne-ar uni curiozitatea, pe care ambele specii o posedă într-un grad sporit. Ei bine, extratereștrii respectivi există și sunt, de fapt, cum nu se poate mai tereștri. Îi cunoaștem sub numele de caracatițe și în lucrarea ei, „În mintea unei caracatițe”, Sy Montgomery își propune să demonstreze că o minte inteligentă poate fi organizată altfel decât a noastră, fără ca asta să o facă mai puțin inteligentă. Animal foarte puțin sociabil cu propriii săi semeni, caracatița se dovedește capabilă, în interacțiunile ei cu oamenii, să rețină fețe diferite, să aibă simpatii și antipatii, să învețe cum se deschide un zăvor, ba chiar să se răzbune dacă o sâcâi.

21. Emily HenryIubirea care a rupt lumea în două (Editura Young Art)

iubirea-care-a-rupt-lumea-in-doua-emily-henry-s-cover_big

În vara în care Natalie urmează să plece la facultate, totul se schimbă. La propriu – dintr-odată în orășelul ei atât de familiar apar schimbări stranii, care numai pe ea par s-o surprindă, iar prietenii ei nu se mai comportă așa cum le stătea în fire – dar și la figurat, odată cu întâlnirea cu misteriosul Beau. Fiu al unui tată alcoolic și el însuși consumator ocazional de whisky, Beau nu are alt vis decât să-și construiască o casă cu mâinile lui și să-și întemeieze o familie în ea, dar pare să o înțeleagă pe Natalie mai bine decât Matt, prietenul ei încă din clasa a opta. Odată cu sosirea toamnei, Natalie are de făcut o alegere complicată.

20. Len VlahosViața într-un acvariu (Editura Young Art)

viata-intr-un-acvariu-cover_big

O carte despre puterea distrugătoare a televiziunii când e în goană după audiențe. Jared Stone află că are o tumoare incurabilă și, din dorința de a face ceva pentru soția și cele două fiice ale sale, își scoate viața la vânzare pe e-Bay. Cumpărătorul fnal e un producător de televiziune, care va face din moartea lui Jared un reality-show, invadând treptat casa și viața familiei acestuia. Jackie, fiica mai mare a lui Jared, încearcă să recâștige libertatea familiei luptând cu televiziunea prin mijloacele mai neconvenționale ale Facebook și Youtube.

19. Lance RubinDenton Little are întâlnire cu moartea (Editura Young Art)

denton-little-are-intalnire-cu-moartea-cover_big

Bun venit în lumea în care toți știu, de la naștere, când urmează să moară. Partea bună e că știi cât timp ai ca să faci ceea ce ți-ai propus să faci și că ajungi să asiști la propriul tău priveghi (care se ține înainte, în cazul de față). Partea proastă e că, atunci când știi că vei muri la 17 ani și chiar în ziua balului de absolvire, asta îți influențează toate alegerile, de la prietenii până la relații. O carte scrisă în cheie amuzantă, în ciuda subiectului, în care aproape că mi-am recunoscut unii colegi de liceu.

18. Traci Chee Cititoarea (Editura Young Art)

cititoarea-cover_big

Cartea întâi din seria „Marea de Aur și Cerneală”. Într-o lume în care nimeni nu știe să citească și să scrie, singura speranță a oamenilor de a dăinui în amintire este aceea de a înfăptui lucruri extraordinare. Nu există decât o singură carte, Cartea, care conține poveștile a tot ce a fost sau este, dar ea e păzită cu gelozie de un ordin secret. Sefia, o tânără adolescentă fugară, descoperă că este nu o cititoare, ci o Cititoare, știind să citească nu numai Cartea, ci și realitatea din jur.  Împreună cu un tânăr fără voce și fără amintiri, Arcașul, ea se pomenește în conflict direct cu ordinul.

2017

17. N. K. JemisinPoarta Obeliscului (Editura Paladin)

Cel de-al doilea roman din seria Pământul sfărâmat continuă peripețiile lui Essun după sfârșitul lumii. Căci supraviețuirea e doar începutul. Deși nu-și dorește decât să o găsească pe fiica ei, Nassun, Essun se vede silită să ia parte la un experiment social în comuna-geodă Castrima, unde va descoperi dacă orogenii și oamenii de rând pot într-adrevăr conviețui. Între timp, în cu totul altă parte a lumii fiica ei își explorează talentele, încercând, totodată să le țină ascunse de tatăl ei, iar drumul pe care o apucă o îndepărtează tot mai tare de ceea ce îți dorea mama ei. Apare și un punct de vedere nou și neașteptat și aflăm și cui îi aparține vocea narativă ce relatează povestea și care sunt taberele care, până și acum, încearcă să-i folosească pe orogeni pentru propriile scopuri.

16. Sara Novic – Fata și războiul (Editura Booklet)

Pentru Ana cea de zece ani războiul din Yugoslavia începe cu un pachet de țigări pe care vânzătorul sârb nu vrea să i-l vândă, din senin, pentru că Ana e croată. Această neomenie a unui adult – din păcate nu singurul – care nu are înțelepciunea de a nu amesteca un copil în jocurile celor mari le prevestește pe toate celelalte, mult mai mari, care vor urma. Sara Novic a scris o carte despre supraviețuire, reîntoarcere și imposibilitatea de a uita, dar eu am citit-o ca pe o carte despre prostia irecuperabilă și de neiertat a adulților orbiți de ură, cărora nu le mai pasă că printre victimele lor se numără și copii.

15. N.K. JemisinAl cincilea anotimp (Editura Paladin)

Romanul începe, la propriu, cu sfârșitul lumii, deși nu cea pe care o știm noi. În seria „Pământul sfărâmat” N.K Jemisin ne transportă într-o lume în permanență zguduită de seisme, în care, ca formă de adaptare, unii oameni au căpătat puterea de a îmblânzi, dar și de a declanșa cutremure devastatoare. Din această cauză orogenii sau „rogălăii” cum li se mai spune în popor sunt temuți și au practic numai două sorți posibile: aceea de a fi antrenați de mici și angajați în serviciul statului, fără libertate personală (nici măcar cea reproductivă) sau de a fi uciși de mulțimea îngrozită imediat ce sunt descoperiți. Damaya, Sienit și Essun, eroinele celor trei fire narative din romanul care deschide seria, „Al cincilea anotimp”, ilustrează cruzimea prezentă în toate etapele vieții unui orogen: antrenamentele dure din copilărie, felul lipsit de scrupule în care e folosit în tinerețe și pierderile ce se acumulează la maturitate.

14. Jeff ZentnerRegele șerpilor (Editura Young Art)

America nu e numai țara zgârie norilor din oțel și sticlă în care trăiesc persoane cosmopolite, în pas cu tot ce e nou și gata să profite de miile de ocazii ivite. E totodată țara orășelelor mici și sărace, unde cea mai bună perspectivă e să ajungi manager la supermarket cu timpul, unde orice deosebire bate la ochi și unde înfloresc credințe ciudate. Într-un asemenea oraș, trei prieteni aflați în ultimul an de liceu se pregătesc să urmeze drumuri diferite: Lydia la facultate, Travis la fabrica de cherestea a tatălui său, iar Dill, fiul unui predicator condamnat pentru abuz sexual, ca vânzător la supermarket. Ultimul lor an împreună le va aduce însă surprize, unele frumoase, altele nu.

13. David Arnold Gașca pofticioșilor (Editura Young Art)

Vic suferă de o boală care îl desfigurează, dar și mai tare suferă de lipsa tatălui său, mort de cancer cu doi ani în urmă. Când mama sa decide să se recăsătorească, Vic fuge de acasă cu urna funerară a tatălui său. E începutul unei aventuri în urma căreia Vic își va face pentru prima oară prieteni, se va îndrăgosti și totodată va ajunge să își cunoască părinții mai bine decât s-ar fi așteptat.

12. Nic PizzolatoGalveston (Editura Paladin)

Roy e bătăuș plătit, numai că într-o bună zi iubita îl părăsește pentru șeful lui, un doctor îi spune că ar putea avea cancer, iar șeful sus-pomenit pune niște tipi să-l omoare. Așa că eroul nostru se pomenește fugar în compania prostituatei adolescente Rocky. Într-un thriller Roy probabil că s-ar răzbuna cumplit, dar în realitate pentru oameni ca el și Rocky până și viața normală e o provocare imposibilă, chestie pe care Pizzolatto, omul din spatele serialului True Detective nu ne lasă s-o uităm vreo clipă.

11. China MievilleKraken (Editura Paladin)

kraken-cover_big

Bill Harrow are o viață banală ca angajat al Muzeului de Științe Naturale din Londra, dar asta se schimbă când, inexplicabil, un calamar gigant este furat din muzeu cu tot cu acvariul în care era conservat, fără ca hoții să lase vreo urmă. Să-l fi răpit oare secta adoratorilor de caracatițe? Sau poate cultul celor care cred că lumea trebuie să se sfârșească prin potop, revenind la raiul originar de sub ape? Sau să fie Tatuajul, șeful absolut al lumii para-interlope, un ins condamnat nu se știe cum să trăiască gravat pe pielea altcuiva? Și de ce, deodată, toți profeții nebuni cad de acord că sfârșitul lumii se apropie?

10. Robyn YoungRenegatul (Editura Nemira)

young-2

Cel de-al doilea roman care ne înfățișează lupta lui Robert Bruce pentru a deveni rege al Scoției. Dacă în cel dintâi roman, Rebeliunea, Robert a fost sfâșiat între loialități aflate în conflict, acum știe ce vrea. Dar posibila revenire pe tron a lui John Balliol, dușmanul său de moarte, îl silește pe Bruce la un gest pe care nu și l-ar fi imaginat. Pentru a-și salva viața, el trebuie să se întoarcă din nou la curtea Regelui Edward al Angliei și să recâștige încrederea lui și a prietenilor săi de odinioară, pe care i-a trădat. Însă Robert are un plan care l-ar putea aduce în cele din urmă acolo unde vrea, adică pe tronul Scoției.

2016

9. Brandon SandersonSteelheart (Editura Young Art)

Supereroii au sosit! Și sunt nașpa! Pentru că puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut. Așa că atunci când o stea stranie apare pe cer și unii oameni capătă abilități neobișnuite începe o perioadă de lupte pentru teritoriu, în care oamenii de rând nu pot fi decât victime sau sclavi. Steelheart, cel imposibil de ucis, domnește peste Newcago (fost Chicago) și pare a fi un soi de „tiran binevoitor”, al cărui jug e mai ușor de purtat. Numai că David, fiul singurului om care l-a rănit pe impenetrabilul Steelheart, a jurat să răzbune pentru moartea părintelui său. Din fericire pentru el există Răzbunătorii, o mișcare secretă care luptă împotriva Epicilor și cărora tânărul nostru vrea să li se alăture.

8. Daniel AbrahamCalea dragonului (Editura Paladin)

Cartea începe în ajunul unui război. Marcus Wester, căpitan de mercenari, s-a angajat să escorteze în siguranță un convoi de căruțe cu care micii negustori își trimit afară din oraș agoniseala înainte să înceapă asediul. Numai că toți oamenii lui, cu excepția locotenentului, au fost arestați, așa încât Wester se pomenește nevoit să angajeze o trupă de actori care să treacă drept soldați, în speranța că, văzându-i, bandiții întâlniți pe drum vor prefera să nu-i atace. Fără știrea lui, în convoi s-a strecurat o căruță în care este transportată averea considerabilă a băncii orașului. Iar pe capra ei se află o fată pe cât de neexperimentată, pe atât de ambițioasă, care nu prea înțelege conceptul de limite.

7. Martin Cruz SmithSteaua Polară (Editura Paladin)

Cartea a doua din seria „Arkady Renko” (cea dintâi, Pacul Gorky, a fost tradusă de Mircea Pricăjan) și prima mea traducere. Un roman polițist a cărui acțiune se petrece pe o navă-fabrică sovietică, plecată la pescuit timp de aproape un an pe Marea Bering, în cadrul unui parteneriat sovieto-american. Renko, odinoară vedetă a procuraturii moscovite, a anchetat pe cine nu trebuie și așa a ajuns un muncitor necalificat aflat pe fugă pentru a evita brațul lung al KGB. Numai că la bord, în largul mării, are loc o crimă, iar victima e o fată mult prea populară după standardele moralei comuniste. Renko se pomenește luat de la banda de tranșat pește și silit să ancheteze omorul, fiind prins totodată într-un război dintre partid, KGB și Contrainformațiile Militare.

6. Philip ReeveTransgalactica (Editura Booklet)

Dacă există teleportare, de ce să călătorim prin cosmos cu navele spațiale și nu pur și simplu cu trenurile? Omenirea, condusă de IA-uri, a colonizat spațiul și călătorește de la o planetă la alta cu trenuri conduse de locomotive inteligente, care cântă, iubesc, au personalități diferite, toane, vanități simpatii… și nume foarte frumoase, cum ar fi Vulpea din gând, Trandafirul din Damasc sau Gentlemanii fac poze polaroid. Dar. Există linii dezafectate, pe planete abandonate și ce oare circulă prin vechile tunele? Zen, un tânăr hoț de 15 ani, are prilejul să afle când primește contractul vieții sale. Nu trebuie decât să fure un obiect de artă din trenul imperial. Numai că misiunea, care dintru-nceput nu se anunța a fi simplă, se complică la infinit, iar angajatorul lui, și așa misteriosul Raven, nu e cine pare a fi.

5. Garth SteinPilotând în ploaie. Viața mea de cățel (Editura Booklet)

Există și o variantă pentru adulți a cărții. Eu am tradus versiunea pentru copii (gimnaziu). Povestitorul este un labrador care a auzit la televizor că după moarte cățeii buni se reîncarnează ca oameni. Ca urmare, Enzo se pregătește de pe acum să devină om, dar are ceva probleme cu natura lui câinească (înfulecatul neelegant al mâncării este unul dintre capitolele la care are de lucrat). În plus, Enzo e pasionat de cursele de Formula 1, ca și stăpânul său, Denny, care visează să devină pilot de curse. Din păcate, în calea lui Denny se tot ivesc obstacole care îl țin departe de visul său.

4. Margi PreusInimă de samurai (Editura Booklet)

Și uite așa am tradus eu pentru copii (cei de gimnaziu mai precis). Cartea este fascinantă pentru că este bazată pe fapte reale, spunând povestea celui dintâi japonez care a descoperit America. Manjiro (14 ani) e fiu de pescar așa că în societatea japoneză extrem de rigidă el nu poate fi altceva decât pescar sau țăran. Sigur, se grozăvește spunând că ar vrea să devină samurai, dar știe și el că nu se poate. La un moment dat, barca de pescuit pe care se află alături de patru tovarăși e dusă mult prea departe în larg. Pentru Manjiro acesta nu poate fi decât începutul sfârșitului, pentru că Japonia, aflată în epoca închiderii granițelor, nu le permitea cetățenilor săi să părăsească țara, iar dacă ajungeai prea departe în larg ți se interzicea să te întorci, pentru a nu fi cumva contaminat de „diavolii străini”. Însă, pescuit de o balenieră, Manjiro ajunge să vâneze balene, să facă școala în America, să ia parte la goana după aur și chiar să își revadă pământul natal.

3. Robyn YoungRebeliunea (Editura Nemira)

Rebeliunea, de Robyn Young, cea de-a treia traducere care mi-a apărut (anul ăsta, în martie), este primul roman dintr-o serie de trei care relatează povestea lui Robert Bruce, rege al Scoției și motivul pentru care englezii n-au reușit, deși tare s-au străduit, să pună mâna pe ea (decât câteva secole mai târziu și de bunăvoie, când James/Iacob al Scoției a urcat pe tronul Angliei). Rebeliunea redă procesul de maturizare a lui Robert, începând cu copilăria, când este preferatul bunicului său și, din acest motiv, antipatizat de propriul tată, într-o Scoție rămasă fără rege și moștenitor, pe care regele Edward I al Angliei încearcă să pună gheara prin tot soiul de uneltiri și apoi prin război direct.

2. Jodi Lynn AndersonTiger Lily (Editura Booklet)

O tratare diferită a faimoasei istorii de J. M. Barrie: povestea primei iubiri a lui Peter Pan, Tiger Lily, o fată curajoasă, inimoasă, dar nu tocmai feminină, care are dificultăți în a-și găsi locul pe Insula Neverland. Relatată nouă de… zâna Tinkerbell. O poveste despre iubiri adolescentine și despre încercarea de a afla cine ești și care îți este locul în lume, dacă e cazul să te lași prins într-unul dintre tiparele ei sau să faci cum te taie capul. Și un final emoționant, menit să demonstreze că fericirea nu e neapărat cum o visai în adolescență, ceea ce nu o face mai puțin reală.

2015

1. G.R.R. Martin, Gardner DozoisStrăzi întunecate, vol. 1 (Editura Nemira)

O culegere de povestiri polițiste în care fie victimele, fie infractorii, fie detectivii nu-s chiar sută la sută umani. Sau așa s-ar părea. Antologia are nume cunoscute ale genului, cum ar fi Charlaine Harris, Glen Cook sau Simon R. Green, nume care vor fi o descoperire pentru cititorii din România, cum e cazul cu Lansdale, și nume care au fost o surpriză și pentru mine.