Scriitorii pe înțelesul tuturor

Stuart KellyCartea cărților pierdute (2005)

Titlu original: The Book of Lost Books

Editura: Nemira (2007)

Traducere: Irina Negrea

„Întreaga istorie a literaturii este totodată și istoria pierderii operelor literare”, scrie încăChinurile creației de Leonid Pasternak. Sursa: Wikimedia Commons din primele pagini Stuart Kelly. Opere pierdute și opere neterminate sunt trecute în revistă în această carte, laolaltă cu tot soiul de detalii despre scriitorii respectivi, unele de-a dreptul savuroase și mai interesante poate decât cele despre lucrările care s-au pierdut. Ba chiar am impresia că pe unii scriitori, cum ar fi Moliere, Kelly i-a introdus aici numai ca să poată vorbi despre ei, căci nu cred că-i neapărat o pierdere faptul că s-a rătăcit o traducere făcută de Moliere din Lucrețiu.

Cică Sofocle și Euripide stăteau într-un bar…

Vorbind despre cărți pierdute Kelly ne dezvăluie o întreagă lume, mai ales atunci când trece în revistă piesele dramaturgilor antici, printre care, în mod firesc, se înregistrează cele mai multe victime. E o lume în care Sofocle și Eschil se prezintă la un festival de teatru din Atena și câștigător iese debutantul Sofocle, iar nu consacratul Eschil, care părăsește Atena jignit. O lume în care Aristofan participă la un concurs cu două piese, una în nume propriu și alta sub pseudonim, reușind să se învingă pe el însuși; piesa sub pseudonim, ieșită câștigătoare, s-a pierdut. Agaton, bun prieten cu Euripide, scandalizează publicul prezentând o piesă cu o intrigă inventată chiar de el în locul Fedrelor și Oedipilor cu care era obișnuit publicul. A câștigat un premiu la festivalul anual de teatru, a fost acid criticat de Aristofan, a fugit împreună cu Euripide în Macedonia și de pe urma lui nu s-a păstrat nici măcar o singură piesă.

Primul caz de piraterie literară

Și tot așa, Confucius și Kalidasa, ghinionistul Camoens și Torquato Tasso, care pare a fi primul caz de piraterie literară. Tasso, nesigur pe sine, trimitea tot timpul ciornele Ierusalimului eliberat unor cunoscuți, cerându-le părerea. Așa se face că la un moment dat a apărut pe piață o ediție neautorizată a poemului, pe care autorul lui nu-l considera încă terminat.

Un alt soi de piraterie, căruia i-a căzut victimă însuși Shakespeare, consta în lansarea pe piață de ediții false, scoase cu ajutorul unor actori-mercenari care memorau cât mai mult cu putință din piesă. Ele puteau fi deosebite de originale, ne spune Kelly, din pricina greșelilor provocate fie de memoria deficitară, fie de auzul nu tocmai bun, care a făcut să fie înlocuit, de exemplu, „impotent” (probabil cu sensul de vlăguit, neputincios) cu „impudent”. Ironia face ca una dintre piesele pierdute ale lui Shakespeare, Pericle, prințul din Tyr,  să fi supraviețuit tocmai datorită acestor acte de piraterie literară.

Citește mai mult…

Anunțuri

Poveștile traducătorului: Cu trenul printre stele

transgalactica

Philip Reeve Transgalactica

Titlu original: Railhead

Gen: SF, YA

Editura: Booklet (2016)

Traducere: Laura Ciobanu

OK, pentru că una dintre cărțile traduse de mine anul trecut a fost nominalizată de SFWA la premiul Andre Norton pentru cel mai bun roman YA al anului 2016, m-am gândit că ar fi cazul să îmi fac timp să scriu câte ceva despre ea.

Dacă există teleportare, s-a întrebat într-o zi Philip Reeve, de ce să călătorim prin cosmos cu navele spațiale și nu pur și simplu cu trenurile? Și ca răspuns s-a așezat și a scris acest roman. Omenirea, condusă de IA-uri, a colonizat spațiul și călătorește de la o planetă la alta cu trenuri conduse de locomotive inteligente, care cântă, iubesc, au personalități diferite, toane, vanități simpatii… și nume foarte frumoase, cum ar fi Vulpea din gând, Trandafirul din Damasc sau Gentlemenii fac poze polaroid. Unde Poliția Feroviară e o forță de temut. Unde posibilitățile de a hoinări sunt infinite. Dar. Există linii dezafectate, pe planete abandonate și ce oare circulă prin vechile tunele? Zen, un tânăr hoț de 15 ani, are prilejul să afle când primește contractul vieții sale. Nu trebuie decât să fure un obiect de artă din trenul imperial. Numai că misiunea, care oricum nu se anunță simplă, se complică la infinit, iar angajatorul lui, și așa misteriosul Raven, nu e cine pare a fi.

Romanul e un soi de cyberpunk light, cu oameni care își descarcă personalitatea în corpuri de rezervă, roboți umanoizi care devin pictori de trenuri, Marea de Date (echivalentul galactic al www-ului), bioclădiri, îngeri ai stației, care apar ori de câte ori trenul iese dintr-un portal. Există și o specie de insecte inteligente, gândacii călugări, care sunt însă inteligenți numai sub formă de colonie și care alcătuiesc împreună siluete umanoide stângace, învăluite în robe informe.

Pictura de dincolo de ramă

Autorul nu face economie la imaginație, născocind pentru fiecare planetă pe care ajungem, fie și în treacăt, o istorie, un specific, un peisaj, dând senzația că universul acela există. Documentându-mă despre carte am găsit pe blogul lui materiale detaliate care arată că a gândit lumea romanului dincolo de acțiunea propriu-zisă din carte. De altfel și glosarul de la finalul acesteia vorbește despre epoci imperiale și războaie care au avut loc cu secole în urmă și care în Transgalactica abia sunt pomenite în treacăt în câte-o propoziție.

În ciuda faptului că aventura începe de la prima pagină și nu se mai oprește până la sfârșit, cartea are un soi de frumusețe melancolică (după părerea mea principala ei calitate, dincolo de toate) mai ales atunci când descrie planete abandonate și trenuri părăsite sau tragedia gândacilor-călugări căutând niște ipotetice Linii ale insectelor, care să aibă trenurile lor și să-i poarte spre niște destinații pe care nu le cunosc, dar după care tânjesc.

What’s in a name?

Ca o notă amuzantă, trenurile inteligente și temperamentale din roman au nume de cântece sau poezii. Ăsta e unul dintre locurile unde eu și editura nu am dansat pe același picior, pentru că eu le-am tradus, că mi s-au părut frumoase, iar editura le-a pus la loc, invocând principiul conform căruia numele melodiilor nu se traduc. Nu știu cine are dreptate, dar zău că era mai frumos cum făcusem eu, mai ales că nu era vorba totuși de melodii, ci de trenuri. Iar melodiile în cauză, deși există, nu-s celebre (nu există niciun tren intitulat Like a virgin sau Purple Rain.)

Deși admit că ăsta e un teren nesigur și subiectiv, mai ales că există o altă situație în care eu însămi am luat decizia să nu traduc niște nume în română. Dar despre asta când o să vă povestesc despre Steelheart al lui Brandon Sanderson.

Cărți traduse

2017

Jeff ZentnerRegele șerpilor (Editura Young Art)

regele-serpilor-cover_bigAmerica nu e numai țara zgârie norilor din oțel și sticlă în care trăiesc persoane cosmopolite, în pas cu tot ce e nou și gata să profite de miile de ocazii ivite. E totodată țara orășelelor mici și sărace, unde cea mai bună perspectivă e să ajungi manager la supermarket cu timpul, unde orice deosebire bate la ochi și unde înfloresc credințe ciudate. Într-un asemenea oraș, trei prieteni aflați în ultimul an de liceu se pregătesc să urmeze drumuri diferite: Lydia la facultate, Travis la fabrica de cherestea a tatălui său, iar Dill, fiul unui predicator condamnat pentru abuz sexual, ca vânzător la supermarket. Ultimul lor an împreună le va aduce însă surprize, unele frumoase, altele nu.

 

 

David Arnold Gașca pofticioșilor (Editura Young Art)

gasca-pofticiosilor-cover_bigVic suferă de o boală care îl desfigurează, dar și mai tare suferă de lipsa tatălui său, mort de cancer cu doi ani în urmă. Când mama sa decide să se recăsătorească, Vic fuge de acasă cu urna funerară a tatălui său. E începutul unei aventuri în urma căreia Vic își va face pentru prima oară prieteni, se va îndrăgosti și totodată va ajunge să își cunoască părinții mai bine decât s-ar fi așteptat.

 

 

 

Nic PizzolatoGalveston (Editura Paladin)

galveston-cover_bigRoy e bătăuș plătit, numai că într-o bună zi iubita îl părăsește pentru șeful lui, un doctor îi spune că ar putea avea cancer, iar șeful sus-pomenit pune niște tipi să-l omoare. Așa că eroul nostru se pomenește fugar în compania prostituatei adolescente Rocky. Într-un thriller Roy probabil că s-ar răzbuna cumplit, dar în realitate pentru oameni ca el și Rocky până și viața normală e o provocare imposibilă, chestie pe care Pizzolatto, omul din spatele serialului True Detective nu ne lasă s-o uităm vreo clipă.

 

 

China MievilleKraken (Editura Paladin)

kraken-cover_bigBill Harrow are o viață banală ca angajat al Muzeului de Științe Naturale din Londra, dar asta se schimbă când, inexplicabil, un calamar gigant este furat din muzeu cu tot cu acvariul în care era conservat, fără ca hoții să lase vreo urmă. Să-l fi răpit oare secta adoratorilor de caracatițe? Sau poate cultul celor care cred că lumea trebuie să se sfârșească prin potop, revenind la raiul originar de sub ape? Sau să fie Tatuajul, șeful absolut al lumii para-interlope, un ins condamnat nu se știe cum să trăiască gravat pe pielea altcuiva? Și de ce, deodată, toți profeții nebuni cad de acord că sfârșitul lumii se apropie?

 

Robyn YoungRenegatul (Editura Nemira)

young-2Cel de-al doilea roman care ne înfățișează lupta lui Robert Bruce pentru a deveni rege al Scoției. Dacă în cel dintâi roman, Rebeliunea, Robert a fost sfâșiat între loialități aflate în conflict, acum știe ce vrea. Dar posibila revenire pe tron a lui John Balliol, dușmanul său de moarte, îl silește pe Bruce la un gest pe care nu și l-ar fi imaginat. Pentru a-și salva viața, el trebuie să se întoarcă din nou la curtea Regelui Edward al Angliei și să recâștige încrederea lui și a prietenilor săi de odinioară, pe care i-a trădat. Însă Robert are un plan care l-ar putea aduce în cele din urmă acolo unde vrea, adică pe tronul Scoției.

 

2016

Brandon SandersonSteelheart (Editura Young Art)

steelheart-cover_bigSupereroii au sosit! Și sunt nașpa! Pentru că puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut. Așa că atunci când o stea stranie apare pe cer și unii oameni capătă abilități neobișnuite începe o perioadă de lupte pentru teritoriu, în care oamenii de rând nu pot fi decât victime sau sclavi. Steelheart, cel imposibil de ucis, domnește peste Newcago (fost Chicago) și pare a fi un soi de „tiran binevoitor”, al cărui jug e mai ușor de purtat. Numai că David, fiul singurului om care l-a rănit pe impenetrabilul Steelheart, a jurat să răzbune pentru moartea părintelui său. Din fericire pentru el există Răzbunătorii, o mișcare secretă care luptă împotriva Epicilor și cărora tânărul nostru vrea să li se alăture.

 

Daniel AbrahamCalea dragonului (Editura Paladin)

dragonCartea începe în ajunul unui război. Marcus Wester, căpitan de mercenari, s-a angajat să escorteze în siguranță un convoi de căruțe cu care micii negustori își trimit afară din oraș agoniseala înainte să înceapă asediul. Numai că toți oamenii lui, cu excepția locotenentului, au fost arestați, așa încât Wester se pomenește nevoit să angajeze o trupă de actori care să treacă drept soldați, în speranța că, văzându-i, bandiții întâlniți pe drum vor prefera să nu-i atace. Fără știrea lui, în convoi s-a strecurat o căruță în care este transportată averea considerabilă a băncii orașului. Iar pe capra ei se află o fată pe cât de neexperimentată, pe atât de ambițioasă, care nu prea înțelege conceptul de limite.

 

Martin Cruz SmithSteaua Polară (Editura Paladin)

steaua-polara-cover_bigCartea a doua din seria „Arkady Renko” (cea dintâi, Pacul Gorky, a fost tradusă de Mircea Pricăjan) și prima mea traducere. Un roman polițist a cărui acțiune se petrece pe o navă-fabrică sovietică, plecată la pescuit timp de aproape un an pe Marea Bering, în cadrul unui parteneriat sovieto-american. Renko, odinoară vedetă a procuraturii moscovite, a anchetat pe cine nu trebuie și așa a ajuns un muncitor necalificat aflat pe fugă pentru a evita brațul lung al KGB. Numai că la bord, în largul mării, are loc o crimă, iar victima e o fată mult prea populară după standardele moralei comuniste. Renko se pomenește luat de la banda de tranșat pește silit să ancheteze omorul, fiind prins totodată într-un război dintre partid, KGB și Contrainformațiile Militare.

Philip ReeveTransgalactica (Editura Booklet)

transgalacticaDacă există teleportare, de ce să călătorim prin cosmos cu navele spațiale și nu pur și simplu cu trenurile? Omenirea, condusă de IA-uri, a colonizat spațiul și călătorește de la o planetă la alta cu trenuri conduse de locomotive inteligente, care cântă, iubesc, au personalități diferite, toane, vanități simpatii… și nume foarte frumoase, cum ar fi Vulpea din gând, Trandafirul din Damasc sau Gentlemanii fac poze polaroid. Dar. Există linii dezafectate, pe planete abandonate și ce oare circulă prin vechile tunele? Zen, un tânăr hoț de 15 ani, are prilejul să afle când primește contractul vieții sale. Nu trebuie decât să fure un obiect de artă din trenul imperial. Numai că misiunea, care dintru-nceput nu se anunța a fi simplă, se complică la infinit, iar angajatorul lui, și așa misteriosul Raven, nu e cine pare a fi.

Garth SteinPilotând în ploaie. Viața mea de cățel (Editura Booklet)

steinExistă și o variantă pentru adulți a cărții. Eu am tradus versiunea pentru copii (gimnaziu). Povestitorul este un labrador care a auzit la televizor că după moarte cățeii buni se reîncarnează ca oameni. Ca urmare, Enzo se pregătește de pe acum să devină om, dar are ceva probleme cu natura lui câinească (înfulecatul neelegant al mâncării este unul dintre capitolele la care are de lucrat). În plus, Enzo e pasionat de cursele de Formula 1, ca și stăpânul său, Denny, care visează să devină pilot de curse. Din păcate, în calea lui Denny se tot ivesc obstacole care îl țin departe de visul său.

 

Margi PreusInimă de samurai (Editura Booklet)

preussȘi uite așa am tradus eu pentru copii (cei de gimnaziu mai precis). Cartea este fascinantă pentru că este bazată pe fapte reale, spunând povestea celui dintâi japonez care a descoperit America. Manjiro (14 ani) e fiu de pescar așa că în societatea japoneză extrem de rigidă el nu poate fi altceva decât pescar sau țăran. Sigur, se grozăvește spunând că ar vrea să devină samurai, dar știe și el că nu se poate. La un moment dat, barca de pescuit pe care se află alături de patru tovarăși e dusă mult prea departe în larg. Pentru Manjiro acesta nu poate fi decât începutul sfârșitului, pentru că Japonia, aflată în epoca închiderii granițelor, nu le permitea cetățenilor săi să părăsească țara, iar dacă ajungeai prea departe în larg ți se interzicea să te întorci, pentru a nu fi cumva contaminat de „diavolii străini”. Însă, pescuit de o balenieră, Manjiro ajunge să vâneze balene, să facă școala în America, să ia parte la goana după aur și chiar să își revadă pământul natal.

Robyn YoungRebeliunea (Editura Nemira)

robyn-young-1-rebeliunea_c1Rebeliunea, de Robyn Young, cea de-a treia traducere care mi-a apărut (anul ăsta, în martie), este primul roman dintr-o serie de trei care relatează povestea lui Robert Bruce, rege al Scoției și motivul pentru care englezii n-au reușit, deși tare s-au străduit, să pună mâna pe ea (decât câteva secole mai târziu și de bunăvoie, când James/Iacob al Scoției a urcat pe tronul Angliei). Rebeliunea redă procesul de maturizare a lui Robert, începând cu copilăria, când este preferatul bunicului său și, din acest motiv, antipatizat de propriul tată, într-o Scoție rămasă fără rege și moștenitor, pe care regele Edward I al Angliei încearcă să pună gheara prin tot soiul de uneltiri și apoi prin război direct.

 

Jodi Lynn AndersonTiger Lily (Editura Booklet)

tiget lilyO tratare diferită a faimoasei istorii de J. B. Barrie: povestea primei iubiri a lui Peter Pan, Tiger Lily, o fată curajoasă, inimoasă, dar nu tocmai feminină, care are dificultăți în a-și găsi locul pe Insula Neverland. Relatată nouă de… zâna Tinkerbell. O poveste despre iubiri adolescentine și despre încercarea de a afla cine ești și care îți este locul în lume, dacă e cazul să te lași prins într-unul dintre tiparele ei sau să faci cum te taie capul. Și un final emoționant, menit să demonstreze că fericirea nu e neapărat cum o visai în adolescență, ceea ce nu o face mai puțin reală.

 

 

2015

G.R.R. Martin, Gardner DozoisStrăzi întunecate, vol. 1 (Editura Nemira)

martin dozoisO culegere de povestiri polițiste în care fie victimele, fie infractorii, fie detectivii nu-s chiar sută la sută umani. Sau așa s-ar părea. Antologia are nume cunoscute ale genului, cum ar fi Charlaine Harris, Glen Cook sau Simon R. Green, nume care vor fi o descoperire pentru cititorii din România, cum e cazul cu Lansdale, și nume care au fost o surpriză și pentru mine.

Brangelina avant la lettre

Franny Moyle Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde

Titlu original: Constance. The Tragic and Scandalous Life of Mrs. Oscar Wilde (2011)

Gen: Biografie

Editură: Humanitas (2014)

Traducere: Cristina Jinga

Dacă te iei, așa cum ești tentat, după considerațiile despre căsătorie pe care le fac

constance-wilde-tanara

Frumoasa Constance înainte de căsătoria cu Wilde

personajele din piesele lui Oscar Wilde și dacă îl vezi în lordul Henry Wotton din Portretul lui Dorian Grey pe însuși autorul cărții, rămâi cu convingerea că soția lui Wilde trebuie să fi fost o slută plicticoasă, cicălitoare și cam autoritară, cu care acesta s-a căsătorit ca să aibă un paravan pentru adevăratele lui preferințe sexuale.

Și dacă ai descoperi că te înșeli? Că de fapt Constance a fost o femeie frumoasă și pasionată de artă, că admira sincer talentul și personalitatea soțului ei? Că s-au căsătorit din dragoste (da, inclusiv el, care mai înainte o curtase, fără succes, pe cea care avea să devină soția lui… Bram Stoker)? Că s-a dovedit nespus de tolerantă față de turneele lui și de frecventele lipse de la domiciliu? Sau că, înaintea scandalului din 1895 care s-a încheiat cu doi ani de muncă silnică pentru Wilde și cu distrugerea familiei sale, cei doi, Oscar și Constance, erau un cuplu monden care ținea prima pagină a ziarelor, cam ca Brangelina în vremurile de glorie ale tandemului Jolie-Pitt?

Pentru mine toate astea au fost o surpriză când am citit cartea lui Franny Moyle. Mă așteptam să citesc despre un fel de martiră conjugală și am descoperit o femeie cu o personalitate puternică, chiar dacă nu flamboaiantă ca a lui Oscar, și dornică să-și croiască un loc al ei, în loc să se încadreze în canoanele epocii.

Fiică terorizată de maică-sa, Constance ar fi putut să devină o femeie timidă și retrasă ca un șoricel, dar era ceva în firea ei care a împiedicat-o. Nu vedea ce altceva ar fi putut face în afară de măritiș – femeile de neam nu munceau în epocă – dar a refuzat un pretendent, doi, trei pentru că i se păreau neinteresanți. Purta haine largi și refuza să-și pună corset, fiind promotoarea îmbrăcăminții așa-zis „estetice” la care nu a renunțat nici când a fost ironizată. A fost printre primele care a purtat fustă-pantalon și a înființat alături de alte femei o Societate a Hainelor Raționale. A militat pentru dreptul femeilor de a primi o educație, de a vota și de a candida și a fost subiect de caricatură din pricina asta. Oscar a susținut-o în toate aceste demersuri (de dragul ei a condus chiar și o revistă pentru femei numită Women’s World), iar ea i-a admirat fără rezerve creațiile, chiar și când din cauza firii lui risipitoare se pomenea strâmtorată. Erau considerați un model de armonie conjugală și, în primii ani, așa  și fost.

Oscar se plictisește

Pe de altă parte, Oscar concepuse mariajul cu soția lui drept „o căsătorie estetică”, un lucru artistic și rafinat. Concretul, firește, și-a băgat coada stricând totul. Cea de-a doua sarcină a soției sale a fost dificilă și se pare că după naștere raporturile sexuale între cei doi soți au încetat cu totul. Nu că Oscar nu ar fi dat semne de plictiseală dinainte:

Când m-am căsătorit, soția mea era o fată frumoasă, albă și zveltă ca un crin, cu ochiul vioi și cu râsul cristalin ca o muzică. Într-un an sau pe aproape, grația ca o floare a dispărut cu totul; a devenit greoaie, otova, diformă. Se târa prin casă într-o suferință dizgrațioasă, cu fața pătată și trupul hidos (…)

i s-a plâns el unui prieten. Poate tocmai de aceea cel de-al doilea copil, Vyvyan, a fost mai puțin iubit de părinți. Inclusiv în închisoarea din Reading Wilde va pomeni în scrisorile sale de Cyril, Cyril, Cyril și o singură dată de Vyvyan*. Citește mai mult…

Poveștile traducătorului: Când discipolul învață tot ce-i bine de la maestru

dragonDaniel Abraham Calea dragonului

Titlu original: The Dragon’s Path

Seria: Dagger and Coin (cartea I)

Gen: Fantasy

Editura: Paladin (2016)

Traducere: Laura Ciobanu

Ca traducător nu ai întotdeauna bafta să traduci ce-ți place. Când însă ți se întâmplă asta, ești cea mai fericită făptură de pe lume, fiindcă vreme de câteva luni trăiești practic în universul respectiv. Eu una, fără nicio exagerare, uit uneori că traduc și am senzația că de fapt iau parte la evenimente, privindu-le desfășurarea de undeva de foarte aproape.

Ca urmare, când mi s-a dat la tradus Daniel Abraham am țopăit prin casă la propriu. Ce vreți acuma, nu traduc decât de doi ani și nu m-am blazat încă. Îl citisem de mult și nici prin cap nu-mi trecuse că o să ajung vreodată să îl traduc eu – ba nici când m-am apucat de tradus nu am îndrăznit să visez la asta (sau la alți autori care mi-au picat pe urmă în brațe).

Pentru cine nu știe, Abraham este un colaborator apropiat al lui George R.R. Martin, cel mai detestat dintre scriitorii iubiți de public, și a învățat de la acesta numai lucruri bune. De exemplu, spre deosebire de Martin, Abraham a învățat să termine seriile de care se apucă și a făcut-o de fapt cu atâta eficiență încât are vreo trei cariere scriitoricești: una de autor de fantasy, în care a încheiat deja seriile The Long Price Quartet (o minunăție de poveste, într-un univers în care cuvintele capătă trup și poeții au putere) și Dagger and Coin (cinci romane, ultimul publicat în ianuarie 2016); o a doua ca jumătatea – zic eu – cea mai interesantă din James S. A. Corey, identitate sub care el și Ty Franck au scris romanele din seria Expanse; o a treia, ca autor de fantasy urban sub pseudonimul M.L.N. Hanover, care a avut ca rezultat romanele din seria The Black Sun’s Daughter.

Economia și războiul

Calea dragonului este calea războiului total, care nu lasă în urmă nimic. Este drumul pe care nu vrei s-o apuci, într-un univers în care dragonii s-au ucis între ei, lăsând diversele rase ale omenirii – pe care le creaseră ca să-i slujească – să se descurce cum or ști. Oamenii nu mai știu mare lucru din acea istorie străveche și adesea rescrisă, dar să se războiască n-au uitat.

Așa și începe cartea, în ajunul unui război. Marcus Wester, căpitan de mercenari, s-a angajat să escorteze în siguranță un convoi de căruțe cu care micii negustori își trimit afară din oraș agoniseala înainte să înceapă asediul. Numai că toți oamenii lui, cu excepția locotenentului, au fost arestați, așa încât Wester se pomenește nevoit să angajeze o trupă de actori care să treacă drept soldați, în speranța că, văzându-i, bandiții întâlniți pe drum vor prefera să nu-i atace. Fără știrea lui, în convoi s-a strecurat o căruță în care este transportată averea considerabilă a băncii orașului. Iar pe capra ei se află o fată pe cât de neexperimentată, pe atât de ambițioasă, care nu prea înțelege conceptul de limite.

Și ăsta e doar începutul, iar acestea numai unele dintre personajele acestei cărți cu de toate: război, intrigă politică, dar și economie, căci două forțe mișcă lumea, pumnalul și moneda, forța brută sau finanțele (lucru pe care adesea autorii de fantasy îl uită, mizând pea mult pe cea dintâi și deloc pe cea de-a doua), înșelătorii în cadrul altor înșelătorii, alegeri dificile dar necesare, alegeri dificile dar neinspirate. În acest prim roman aproape că nu există fraze inutile sau scene fără rost. Citește mai mult…

Teaser: Planeta Gunoaielor

stiinta-tehnica-61-smallIată un fragment din cea mai recentă povestire pe care am scris-o, „Planeta gunoaielor”, publicată în numărul din noiembrie al revistei Știință&Tehnică. Primul meu text SF, unul despre oameni care trăiesc, la propriu, în groapa de gunoi a Universului.

În general postările despre mine ca scriitor o să fie găzduite pe celălalt blog, dreamingjewel.wordpress.com, dar până se obișnuiește lumea să se ducă dincolo o să postez anunțuri și aici. Îmi cer scuze celor care urmăresc ambele bloguri și se simt asaltați din toate părțile de mine și de povestirea mea.

Planeta gunoaielor

Laura Sorin

Mă feresc și lanțul ranforsat îmi șuieră pe la ureche. Îmi proptesc stânga – cu tot cu boxul electronic – în mutra Slinosului și-l văd dând îndărăt cu masca spartă și cu obrazul amorțit. N-am vreme să văd ce fac ceilalți Îndrăzneți. Caut din ochi un alt Surtuc Galben și sar pe el. O ghioagă cu ghinturi șuieră undeva în apropiere și un cuțit scrâșnește în contact cu pieptarul din polifibră al altcuiva.

De jur împrejur, ca niște năluci în ceața cafenie, veghează nepăsători roboții de pază.

Cât vezi cu ochiul și adânc sub picioarele noastre se întind straturile de gunoaie ale generațiilor prezente și trecute, la care noile transporturi adaugă periodic dealuri, ravine, platouri.

Mă mănâncă degetele să scot blasterul, dar în Groapa de Gunoi nu-i voie cu arme energetice, cel puțin acolo unde te pot vedea roboții de pază. Îmi avânt ranga prin aer, gata să-i dau o lovitură devastatoare Slinosului, dar acesta dispare brusc și simt că terenul îmi fuge de sub picioare. În imensa masă de fiare vechi, electronice uzate, pantofi, mobilier de plastic rupt, se deschide o pâlnie, ca un vârtej de apă, gata să absoarbă fără mofturi Îndrăzneți și Slinoși deopotrivă. Platoul denivelat pe care ne-am încăierat se transformă cu iuțeală într-un crater. Două Surtuce Galbene alunecă zbătându-se spre gura lacomă și strâmbă. Mă ridic în picioare și îmi acționez cizmele propulsoare, dar e greu să îți iei avânt pe un teren în mișcare. Aterizez prea departe de buza craterului și mă târăsc în susul pantei, în timp ce râul de deșeuri de sub mine curge din ce în ce mai repede. Deasupra, cerul cenușiu, pe care soarele e o minge roșie, ștearsă, se vede ca de pe fundul unui puț.

Am ajuns aproape de buza prăpastiei, când aceasta se surpă sub ochii mei. Urlu de furie în interiorul măștii și, tocmai atunci, un braț metalic numai cabluri și tije se întinde și mă prinde de mână, trăgându-mă sus, în siguranță. JRK-20 mă pune jos, mă privește fără o vorbă, cu ochiul lui funcțional sclipind sumbru, și se îndepărtează șchiopătând. Pe Groapa de Gunoi, cunoscută cândva drept planeta Galaction, până și paznicii sunt defecți. Asta-i umilința supremă, să-ți salveze viața ticălosu’ de JRK, dar oricum, când ajungi cetățean al Gropii mare mândrie nu ți-a mai rămas.

Și gata. Ne adunăm și ne numărăm. Trei camarazi dispăruți, striviți sau sufocându-se lent undeva sub masa de deșeuri. Slinoșii au pierit, parcă i-ar fi înghițit pământul. Poate i-o fi și înghițit, cine știe. Îndrăzneții stau o clipă cu capul plecat, apoi se împrăștie explorând noul peisaj, în speranța că alunecarea de teren va fi dezgropat ceva de valoare. Pe Galaction, oamenii sunt mai puțin prețuiți ca deșeurile, ăsta-i adevărul.

Cotrobăi prin nimicuri, dar nu mi-e mintea la asta. Mă întreb ce-a provocat alunecarea de teren. Poate undeva, în adâncuri, a cedat vreo structură care ruginea în pace încă de când era bunica ADN sau poate a fost un plastivorm bătrân și lacom. Mă mai întreb de ce au încercat Slinoșii să își bage primii nasul în transportul de deșeuri de pe Hymera Tertius, când se știe că pe sectorul ăsta al Parcelei 13 noi, Îndrăzneții, avem prioritate.

Robotul îmi răsare brusc înainte din pâcla cafenie. Androizii defecți, executând în buclă o anumită mișcare, sunt o priveliște obișnuită în Groapa de Gunoi. Se văd câțiva chiar acum, unul care lecturează la nesfârșit aceleași două pagini din biblioteca virtuală a minții lui și altul care mereu trage după el în lesă câte un câine mort. Chestia e că după ce petreci ceva timp în Groapă ajungi să-i știi pe toți, iar ăsta care mi-a tăiat calea nu-i dintre ei. E elegant. Carcasa argintie e lucioasă în ciuda zgârieturilor, membrele, prelungi și grațioase, curba de metal a obrazului, perfectă. Pe planeta asta a ciurucurilor, e, probabil, singurul lucru frumos. Și eu n-am mai văzut ceva care să fie pur și simplu frumos de pe vremea când eram cetățean al Geraniei.

– Bună seara, domnule, mă salută robotul. Îmi puteți spune unde mă aflu?

– E dimineață, de fapt, și ești pe Galaction, spun eu.

Robotul, fiind robot, nu se arată șocat. Se întoarce și dă să plece.

– Stai așa! zic eu. Robot, identifică-te!

– Sunt SMRT-376, robot de companie de clasa A. Am funcții pentru lectură, muzică, conversație, cosplay, sex real și virtual.

Cu pulsul iuțit, mă uit în jur. Nu-i văd pe ceilalți Îndrăzneți, ceea ce înseamnă că nici ei nu mă văd pe mine. E bine. Robotul ăsta ar putea fi șansa mea.

– Vino!

Acționez comanda gliderului și în ceață, undeva spre dreapta, se ivește o luminiță roșie. Mă împleticesc până acolo pe terenul neregulat, cu robotul după mine. Gliderul e un model de acum cinci ani și după zece minute de zbor se cam lasă spre dreapta, dar cu vopseaua gri pe care i-am dat-o de curând zău că n-arată rău. Îl încalec, îl ridic la înălțimea regulamentară de o jumătate de metru, apoi activez harta și-l las să-și găsească singur drumul. În dreapta mea scânteiază stins în ceață focurile forjelor și atelierelor familiale de reciclare cărora ThelonCorp le îngăduie să contribuie la procesul de reciclare pe câțiva bănuți.

– Ce defect ai? întreb robotul.

– Niciunul, domnule, îmi răspunde el politicos. Niciunul despre care să știu.

– Las’ c-aflăm noi imediat, zic.

Simt Zebulonul înainte să-i văd forma mătăhăloasă prin perdeaua de smog. Mi-l anunță mirosul acru al incineratorului care convertește deșeurile în energie, asigurându-ne 12 ore de curent pe zi și o baie caldă pe săptămână. Mai mare decât un complex de locuințe și mai mic decât un oraș, e adăpostul nostru, al deșeurilor umane. Mai multe containere imense, destinate comerțului extraplanetar, sudate la un loc, în linii drepte, alcătuiesc străzile. În pereții acestora se deschid containere mai mici, cu o latură decupată, care formează străduțe sau adăposturi colective și individuale, baruri, ateliere. Filtre de aer recondiționate fac atmosfera dinăuntru ceva mai respirabilă decât cea de afară.

În fața intrării zumzăie glidere și respirociclete. Îl parchez pe al meu și îi zic robotului:

– Prefă-te defect! Citește mai mult…

Adevăratul conte de Monte-Cristo

Tom ReissContele negru. Povestea adevăratului Monte-Cristo

Titlu original: The Black Count: Glory, Revolution, Betrayal and the Real Cont of Monte-Cristo (2012)

Gen: Biografie

Editură: Litera (2015)

Traducere: Gabriel Stoian

Premii: Pulitzer 2013, la categoria Biografie

Tatăl lui Alexandre Dumas, pictat de Olivier Pichat

Tatăl lui Alexandre Dumas, pictat de Olivier Pichat

Probabil toată lumea știe că Alexandre Dumas, părintele mușchetarilor, a avut o bunică negresă, dar puțini știu ce jigodie a fost bunică-su sau ce viață aventuroasă a avut tatăl său, ajuns, în ciuda sângelui negru, general în armata lui Napoleon.

De fapt citind cartea lui Tom Reiss poți afla o mulțime de lucruri interesante nu numai despre Dumas și familia lui, ci și despre epocă. Istoricul și jurnalistul american a făcut o imensă muncă de documentare*, zugrăvind nu numai portretul unui om extraordinar, ci și tabloul unei perioade schimbătoare din istoria Franței: ultimii ani ai monarhiei absolutiste, revoluția și instalarea lui Napoleon la putere. Unul dintre lucrurile interesante este existența în ultimii ani ai monarhiei a unei pături înstărite de mulatri, fii ai coloniștilor francezi și ai unor sclave de pe plantațiile din, să zicem, San Domingo, care se instalaseră în Franța ca oameni liberi, beneficiind de ambiguitățile legislative (și de pledoariile unor avocați ambițioși și progresiști care credeau sincer că toți oamenii sunt egali). Mulți au intrat în armată și au luptat în timpul Revoluției franceze, ajungând chiar în funcții de comandă, dar a avut el Napoleon grijă ca situația să nu dureze. Nu fiindcă era rasist, ci fiindcă era de un pragmatism frate bun cu lipsa de scrupule.

Dar să revenim la eroul nostru: Alex Dumas, pe numele lui întreg Thomas-Alexandre Dumas, s-a născut în colonia franceză San Domingo, azi Haiti. Tatăl lui era fiu de nobil și, intrat în încurcături cu legea, se refugiase pe plantația de trestie de zahăr a fratelui său mai mic. Toată lumea avea amante negrese, dar comportarea marchizului a fost atât de scandaloasă încât frate-său l-a poftit să plece. Acesta a fugit în compania a șase dintre sclavii fratelui său și-a schimbat numele și s-a dat la fund timp de 30 de ani, trăind de pe urma unei plantații de cafea. A avut patru copii cu diverse sclave și i-a vândut pe toți, mai puțin pe Alex. De fapt și pe el a fost silit să-l vândă când s-a decis să revină în Franța și să-și revendice titlul de marchiz de la Pailetterie, care i se cuvenea ca prim-născut. Nu de alta, dar n-avea bani de drum. A pus însă condiția să îl răscumpere și așa a făcut, de îndată ce a putut.

La început, fiul marchizului nu a dus-o rău. A studiat la o prestigioasă școală, unde s-a antrenat cu cel mai mare spadasin al momentului… un mulatru pe nume St. Georges. A intrat în armată în regimentul de dragoni al reginei. A supraviețuit nebuniei revoluției franceze – pe parcursul căruia și-a cunoscut viitoarea soție – și a reușit să-și continue cariera. Culoarea pielii nu l-a împiedicat să avanseze până la rangul de general (fiind prima persoană de culoare care să ocupe un asemenea rang): era viteaz, se plictisea când nu lua parte la lupte, îi plăcea riscul și avea o forță ieșită din comun. (Mai avea și 1,80 m înălțime într-o epocă în care înălțimea medie a bărbaților era de 1,65 m.)

Napoleon, un dușman periculos

Austriecii, care asaltaseră Franța în perioada tulbure de după Revoluție, au avut de-a face cu Dumas și l-au poreclit „Diavolul Negru”. A cucerit o trecătoare aflată la înălțime în Alpi escaladând practic un perete aproape vertical, considerat de netrecut și, mai târziu, sub comanda lui Napoleon, a apărat de unul singur un pod. Citește mai mult…

Poveștile traducătorului: Portret de rege la tinerețe

Robyn YoungRebeliunea

Titlu original: Insurrection

Gen: Istoric

Editura: Nemira (2016)

Traducător: Laura Ciobanu

E cazul să încep și eu să țin pasul cu traducerile mele. Îmi propusesem să povestesc pe blogrobyn-young-1-rebeliunea_c1 despre ce înseamnă să traduci în general și cu ce probleme te confrunți de la carte la carte, dar am fost atât de ocupată cu tradusul că nu mi-a mai rămas timp de povestit. O s-o iau în ordinea apariției cărților și o să văd ce îmi mai amintesc.

Rebeliunea, de Robyn Young, cea de-a treia traducere care mi-a apărut (anul ăsta, în martie), este primul roman dintr-o serie de trei care relatează povestea lui Robert Bruce, rege al Scoției și motivul pentru care englezii n-au reușit, deși tare s-au străduit, să pună mâna pe ea (decât câteva secole mai târziu și de bunăvoie, când James/Iacob al Scoției a urcat pe tronul Angliei). Rebeliunea redă procesul de maturizare a lui Robert, începând cu copilăria, când este preferatul bunicului său și, din acest motiv, antipatizat de propriul tată, într-o Scoție rămasă fără rege și moștenitor, pe care regele Edward I al Angliei încearcă să pună gheara prin tot soiul de uneltiri și apoi prin război direct. Familia lui Robert are un drept la tron, dar are și moșii întinse în Anglia, așa că Robert își va petrece copilăria rupt între Scoția natală și mult mai rafinata Anglie, între bunicul tradiționalist și tatăl loial lui Edward I, între datoria față de neamul său și dragostea față de prietenii pe care și-i făcuse la curtea Angliei.

Autoarea încearcă – și chiar reușește – să îl transforme pe Bruce într-o figură simpatică, un tânăr naiv și bine intenționat, deși impresia mea e că în realitate omul a fost mult mai calculat. Dar istoria e scrisă de învingători și învingătorii au întotdeauna dreptate (John Comyn și Richard al III-lea ar avea ceva de spus pe tema asta, din postura de parte vătămată). În plus, din ce scria în recenziile de afară, taman în asta ar consta noutatea abordării lui Young, căci romane cu Bruce cinicul tot s-ar fi scris.

Și arcașii deschiseră focul… sau nu

Când traduci un roman a cărui acțiune se petrece între 1285 și 1301 trebuie să fii atent ce termeni folosești. Nu merge să te iei după autor, căci unele cuvinte care la noi au parfum de neologisme existau bine-mersi în limba engleză de secole. Îmi pare rău că nu am notat exemple ca să dau acum câteva. Eu una, în traducere, am preferat să folosesc cuvinte din fondul de bază al limbii române, ca să nu îi fac pe cavalerii regelui Angliei să discute între ei ca doi corporatiști care stau de vorbă la un power point. Nu vă temeți, că nu i-am făcut să vorbească nici în stilul cronicarilor moldoveni.

O altă problemă a fost aceea că, atunci când nu ai arme de foc și ghiulelele sunt de fapt bolovani șlefuiți (sau neșlefuiți), comanda „foc!” e cam aiurea. La fel și expresia „a deschide focul” cu săgeți. (GRR Martin, de exemplu, în ASOIAF, nu spune „fire”, spune „loose”). Și cuvântul explozie ar trebui în general ocolit, cred. Poate că e de preferat a sări în aer. Dacă nu se inventase încă tiparul, nu trebuie să spui că un lucru i s-a întipărit personajului în minte. (Dar poți să folosești expresia „gravat”, cum face, de exemplu, Daniel Abraham – un alt scriitor tradus de mine – în romanul „Calea dragonului”, care o să apară la Gaudeamus săptămâna viitoare.) În fine, am observat că autorii anglo-saxoni nu au asemenea probleme și că scriu „foc” așa, cu nonșalanță, dar eu am refuzat una ca asta.

Cea mai mare bătaie de cap mi-au dat-o însă armele și armurile, pentru că la noi o parte dintre ele n-au mai ajuns și, ca urmare, nu există denumiri neaoșe pentru ele. Ca să nu mai zic că pentru descrierea blazonului lui Bruce senior am căutat poze ca să îmi dau seama ce înseamnă „red cross banded at the top”, ba i-am trimis una și redactorului, ca să știe ce și cum. Citește mai mult…

Miloș Dumbraci, un debut promițător

hotul-de-moarteAm ajuns pe fugă la Romconul de anul ăsta, ca să spun câteva cuvinte la lansarea volumului de povestiri Hoțul de moarte al lui Miloș Dumbraci pe care eu una îl consider debutul anului. În loc să fac o cronică a cărții, o să redau mai jos ce-am spus despre ea acolo, dar cu mai puțin de ăăă și cu ceva mai multă coerență.

Hoțul de moarte este volumul de debut al unui autor promițător, poate cel mai promițător dintre debuturile ultimilor ani. Un scriitor dotat cu o imaginație fără frontiere și care refuză să se cantoneze într-un gen anume. Aici găsiți de toate: cyberpunk, dark (very dark) fantasy, inteligențe artificiale, realități virtuale, povestiri de război, prim contact.

Remarcabilă mi se pare capacitatea lui Miloș Dumbraci de a crea lumi credibile și foarte amănunțite în oricare dintre genurile sau subgenurile în care scrie, o aplecare asupra detaliilor care dă substanță universurilor create. Și întrucât ori de câte ori creezi un univers nou ca scriitor lași în el o parte din tine sau mori puțin, ca să folosim o vorbă mare, mulți evită să se scufunde atât de adânc atunci când scriu o simplă povestire. Or tocmai asta face diferența dintre un scriitor ok și unul bun.

Faceți o călătorie într-o URSS în care creștinismul s-a combinat cu comunismul (și unde în loc de KGB-iști avem inchizitori). Sau luați parte la bătăliile kanjerilor, trupe de elită de ucigași de zei. Sau participați la o misiune de explorare a Cosmosului de către musulmani, cu niște consecințe pe care nu aveți cum să vi le imaginați deși așa credeți. Fiecare dintre aceste lumi are culoare, detaliu, concretețe, societățile gândite au niște reguli ale lor după care funcționează. O simți, chiar dacă îți petreci în ea numai o povestire (deși multe dintre ele sunt interconectate).

Mie mi se pare remarcabilă și îndrăzneala alegerii acestor teme. Pentru că la o primă vedere ai zice că nu e cool să scrii despre URSS sau că e mai bine să eviți tema Califatului cosmic. Dar nu există practic teme ne-cool sau tabu, ci numai scriitori mai mult sau mai puțin pricepuți. Ce fac cei pricepuți puteți vedea în volumul de față.

Imprevizibilul este la el acasă. Nu numai că personajele nu sunt ceea ce ai crede și că uneori camuflajul, masca, se dovedesc a fi adevăratul chip. Povestirile însele nu sunt ceea ce ar părea: începi să citești un soi de istorie alternativă pământeană și te trezești că de fapt este un text despre primul contact cu altă civilizație. O povestire de război virează natural în fantastic. Lucrurile nu evoluează cum te-ai aștepta, dar în același timp surprizele astea nu au nimic forțat, premeditarea însăși poartă masca spontaneității.

Nu în ultimul rând, Miloș Dumbraci este un scriitor care, în lumea autohtonă a SF-ului, unde suntem mai mult sau mai puțin scriitori de ocazie, se ia în serios ca autor și ca urmare scrie constant. Ceea ce eu îi doresc și pe mai departe.

Ce aș adăuga în plus este că preferatele mele sunt „Pieile de Fier” (un fantasy cu ucigași de zei), „Șamanul și kurganul”, „Triții de pe Jawdah” (Califatul cosmic să trăiască!) și „Jack și moartea ankylozaurului”.

Dacă vreți să vă faceți idee cum sună povestirile autorului, fragmente din ele (suficient cât să vă ațâțe curiozitatea) găsiți pe blogul acestuia.

Dacă vreți să citiți o povestire întreagă, și nu doar fragmente, eu vă recomand Lamă albă, tăiș negru, care nu se regăsește în volum, deși după părerea mea ar fi meritat.

Poveștile traducătorului: Fata care l-a iubit pe Peter Pan

tiget lilyJodi Lynn AndersonTiger Lily

Editura Booklet (2016)

Gen: Fantasy, YA

Traducere: Laura Ciobanu ( 🙂 )

Asta e cea de-a doua traducere care îmi apare, deși e a patra carte la care am lucrat. Este de asemenea prima (dar nu și ultima) colaborare cu editura Booklet, de care sunt cum nu se poate mai mulțumită. Povestea în sine este cea a primei iubiri a lui Peter Pan, Tiger Lily, o fată curajoasă, inimoasă, dar nu tocmai feminină, care are dificultăți în a-și găsi locul pe Insula Neverland. Un timp s-ar zice că locul ei este alături de misterioșii Băieți Pierduți, de care întreaga insulă se teme, inclusiv pirații. Apoi apare Wendy Darling. Ce se întâmplă mai departe… cine va citi va afla. Vă mai spun doar că vocea care ne împărtășește povestea celor doi este cea a micuței zâne Tinkerbell și că numai noi o auzim fiindcă zânele nu vorbesc.

Autoarea folosește toate elementele lui Barrie – pirații, ceasul din burta crocodilului, sirenele (probabil cele mai periculoase creaturi de pe insulă), zânele, triburile – dar le asamblează în mod diferit. Rezultatul – pe alocuri sumbru și pe alocuri de o adorabilă candoare – este un fantasy plin de poezie și aventură care reușește să nu fie siropos chiar dacă spune o poveste despre iubiri adolescentine și despre încercarea de a afla cine ești și care îți e locul în lume, dacă e cazul să te lași prins într-unul dintre tiparele ei sau să faci cum te taie capul.

Am tradus-o astă vară și nici că se putea anotimp mai potrivit pentru asta. Dacă la alte traduceri am avut tot felul de dificultăți legate de diverși termeni de specialitate, aici singura problemă a fost perfecționismul meu care m-a făcut s-o perii, s-o răsperii și s-o pigulesc cum face pisica mamă cu puii.