Scrise pe marginea paginii

Concurs de eufemisme

Nu ştiu ce mă determină pe mine să mă leg la cap când nu mă doare. Probabil faptul că toţi ceilalţi n-o fac şi de aia trăim în patria lui „las că merge şi-aşa„. Şi faptul că nu, tocmai că nu merge, chit că toată lumea ne asigură, cu patos, că mândră-i corabia, meşter cârmaciul.

Lansarea „Pangaia”, că v-am promis

Nu ştiu cum e cartea, că nu am citit-o încă, dar ştiu un lucru care s-a desprins clar din discursurile celor implicaţi în lansare: ei nu sunt deloc fericiţi de ceea ce a ieşit şi ne-au spus-o în diverse feluri ocolite, numai că eu ştiu de minune să citesc printre rânduri. Dintre eufemisme, am reţinut:

Dănuţ Ungureanu: „Acesta este un volum care ia pulsul momentului, aceasta este ceea ce se scrie în acest moment. Pot să fie cele mai bune texte sau poate să fie ceea ce se scrie în acest moment. Este posibil să existe nişte texte mai valoroase în sertarul vreunui autor, dar noi nu avem cunoştinţă despre ele. Noi asta am primit”. (Aici Dănuţ Ungureanu doreşte să nuanţeze afirmaţiile, considerând că i le-am denaturat oarecum. Nuanţările sunt disponibile în acest comentariu).

Horia Gârbea: „Plasarea textului lui Liviu Radu înaintea celorlalte în antologie are rolul de locomotivă” (traducerea mea – „ăla-i cel mai bun text”).

„Autorii de SF sunt seduşi uneori de articularea temelor şi ignoră miza stilistică. Rezultă un anumit tip de monotonie, o obsesie a temei, care include anumite steotipii, clişee, dialoguri care într-o ediţie viitoare ar putea fi epurate”.  (Cred că aici nu mai e nevoie de traducere).

„Avem un produs în care autorii sunt deasupra unei linii minimale de competenţă” (dacă eram printre autorii din antologie, eu după fraza asta mă încuiam în baie şi plângeam două ore non-stop). Ceea ce lipseşte este acea şlefuire care face diferenţa dintre literatura inteligentă şi bine scrisă şi excelenţa scriiturii” (aici a dres-o cu diplomaţie).

Mihai Grămescu a fost direct: „Singurul text la temă este al Antuzei (Genescu – n.m.), care nu e SF, ci ţine mai degrabă de literatura absurdului”.

Astea-s numai câteva citate, că n-o să scriu acuma tot. Sigur, o să-mi spuneţi, ce să facă şi oamenii ăştia, să spună că antologia nu e cum au visat-o ei? Nu ştiu ce să zic, dar poate că o soluţie atunci când nu ai texte pentru o antologie ar fi să n-o scoţi?! Nu-i mai bine aşa, decât s-o faci ca să fie bifată? Dar, repet, nu am citit antologia încă, nu fac decât să reproduc părerile celor prezenţi. (În fine, poate că nici tema – texte ecologice – nu era chiar apetisantă şi nici nu ştiu câtă priză are la publicul român, ăla pentru care se scrie).

Rugăminte: lăsaţi mainstreamul şi vedeţi-vă de SF!

A, şi o altă chestie, după ce l-am auzit pentru a doua oară pe Horia Gârbea – prima oară a fost la lansarea colecţiei de proză a lui Cristian Mihail Teodorescu – făcând comparaţii menite să demonstreze că sf-ul nostru e la fel de bun ca mainstreamul, ceea ce pare să fie o obsesie bine înţepenită a mişcării SF din România. Sfatul meu, pe care evident că n-o să-l luaţi în seamă este următorul: Fraţilor, lăsaţi visele despre piaţa mainstream şi literatura mainstream – care, în România, nu se simte nici ea excelent – sau despre cum o să cuceriţi voi piaţa mondială sau măcar pe cea americană de SF şi preocupaţi-vă de cucerirea pieţei autohtone de cititori de SF&F, care citesc predominant autori străini. Lăsaţi acceptarea de către mainstream şi scrieţi pentru cititorii de SF din România, dacă tot sunteţi aici, în ţară. Cuceriţi-i! Seduceţi-i! Uluiţi-i! Şi pe urmă, dac-o să vă mai ardă, daţi-le cu tifla scriitorilor de mainstream că ei nu au atâta succes ca voi.

O altă problemă pe care am sesizat-o, nu legată strict de Pangaia, este aceea a discursurilor, care s-au dovedit – nu toate, din fericire – fie prea lungi, fie incoerente şi fără o temă clar definită. Consider că un discurs, dacă vrei să păstrezi atenţia sălii, trebuie să dureze maxim 15 minute şi asta când fie este foarte spiritual, fie are date extrem de importante şi interesante pentru cei prezenţi. Dacă nu, şi cinci sunt suficiente. Le datorezi acest respect minimal – de a nu-i plictisi şi de a le vorbi coerent – celor care au venit să asiste la lansare când puteau fi altundeva. A, n-a mai zis nimeni asta în afară de mine? Păi da, că oamenii sunt politicoşi, săracii. Eu nu. Luaţi exemplu de la Liviu Radu, care, vorbind despre lansarea volumului său „Triptic” în colecţia „Survol” a spus câteva fraze, bonom, cu autoironie, la subiect şi gata. Luaţi exemplul lui Ştefan Ghidoveanu de la premiile SRSFF, care a zis maxim cinci fraze, dar alea clare, la obiect şi din inimă (nici nu-i de mirare că a fost cel mai aplaudat). Luaţi exemplu de la Dănuţ Ungureanu care reuşeşte să vorbească pe scurt şi cu haz. Numai luaţi exemplu de la cineva, pregătiţi-vă puţin… dar despre astea altă dată.

Momentul poetic

La lansarea lui Cristian Mihail Teodorescu – despre care n-am scris – s-a ridicat o cucoană din public, care s-a recomandat drept actriţă şi a anunţat că o să citească un fragment din textul „Moartea domnului Teodorescu„, inclus în volumul de proze „Sf Doi„. L-a interpretat cu o grămadă de oh şi ah şi de râsete false şi de icnete, cam cum e teatrul radiofonic pentru copii la noi (adică atât de fals de parcă s-ar adresa unor copii handicapaţi). Mi s-au strepezit dinţii de atâta penibil şi, ca urmare, m-am dus după aia şi i-am întrebat pe organizatori ce dracu a fost în capul lor de ne-au oferit aşa un hal de moment artistic. Mi s-a răspuns că nu a fost o chestie pusă la cale, ci un gest spontan şi că nici n-o cunoşteau pe doamna în cauză. Bine, păi data viitoare propun să se ridice cineva şi să prezinte o reţetă de prăjituri, altcineva ultimul produs de la firma la care lucrează şi tot aşa, dacă tot e vorba să ne simţim ca la noi acasă, de ce nu.

Buuun, am zis eu atunci că a fost ca ridicol, mai ales că doamna a profitat de ocazie ca să se recomande pe urmă în stânga şi în dreapta ca actriţă, adică a tras binişor pe turta ei câtă spuză a putut din lansarea lui Teodorescu. Culmea ridicolului a fost atinsă însă la lansarea Pangaiei, când publicului i-a fost anunţată, ca „surpriză”, prezentarea unui volum de poezie scris de o participantă la cenaclul ProspectArt. Nu, nu era poezie SF.

Doamna în cauză este o persoană inimoasă, mama uneia dintre tinerele cenacliste de la ProspectArt, şi totdeauna mi s-a părut foarte mişto că vin împreună la cenaclu, că pasiunea mamei i s-a transmis şi fiicei, că o susţine în demersul ei de a scrie; ba mi-am dorit adesea ca eu şi mama să fi împărtăşit vreodată ceva, orice, atât de puternic.

Ca urmare, îmi pare sincer rău de ceea ce o să scriu, dar m-aş dispreţui dacă n-aş face-o, fiindcă un cenaclu ar trebui să aibă legătură cu literatura şi numai cu literatura, aia de calitate vreau să zic, şi nu cu simpatiile noastre sau cu antipatiile noastre, nu cu construirea unui aşternut călduţ de noroi şi paie în care ne tolănim cu toţii foarte mulţumiţi unii de alţii şi de confortul găsit în această înghesuială egalizatoare.

A. Ideea de a amesteca o plachetă de poezie într-o lansare de carte SF mie mi se pare nelalocul ei. Nu face obiectul discuţiei. Sunt chestii diferite. Presupun adesea un public diferit – iar publicul merită respect, mă repet, dar asta e, nu merită să i se bage pe gât şi să îndure ceva ce nu doreşte doar pentru că i-l anunţi ca pe o „surpriză”.

B. Şi mai nasol a fost că poezia era proastă sau cel puţin eu nu am reuşit să găsesc în cele trei poezii citite de autoare decât sentimentalism, preţiozitate, cultivarea unei imagini de sine eterice, pure şi nemaipomenite şi niciun pic de poezie reală, care să se transmită publicului. Culmea a fost cea de-a treia poezie, în care ni se spunea că „Iubirea nu vine când vrei” şi care se încheia cu un vers menit să devină nemuritor : „Şi când n-o ai, eşti plin de draci„. „Râul, ramul”, „Sufletu-mi nemângâiet îndulcind cu dor de moarte„, „Din codru rupi o rămurea, ce-i pasă codrului de ea/Ce-i pasă unei lumi întregi/De moartea mea”, „Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş/Copac stingher uitat în câmpie” – toate astea pălesc în faţa unui asemenea vers: „Şi când n-o ai, eşti plin de draci”. Nu, nu era o epigramă, era poezie serioasă, de suflet.

C. În plus, evident, nimeni nu i-a zis doamnei că poezia ei era nereuşită, deşi felul în care vorbitorii de după (adică ăia de la prezidiu, organizatorii, invitaţii, ca să fie clar) au dat din colţ în colţ şi din meandrele concretului în sinergia faptelor era, în sine, o mărturisire a acestui fapt. Nu i-au făcut nicio favoare, pentru că, dacă doamna doreşte să scrie în continuare poezie, cel mai bine ar fi s-o facă reparând greşelile, în măsura în care se poate, şi nu perseverând în ele.

Ei, şi ce mare chestie? Că se scoală diverşi veleitari în mijlocul unei lansări de carte şi-şi expun presupusele talente? Păi nu e mare chestie, ferit-a sfântul, este doar diferenţa dintre amatorism şi seriozitate, dintre o manifestare de cămin cultural unde se pun la grămadă tot felul de chestii şi o celebrare a profesionalismului unor scriitori adunaţi într-un volum.

Final aşteptat

Şi ştiţi care e partea monstruoasă? Că:

a). o să încasez probabil tot felul de înjurături sub protecţia anonimatului, chestie la care comunitatea virtuală sf din România excelează

b). că se vor căuta sau inventa tot soiul de explicaţii oculte pentru acest articol, care nu e generat decât de o constantă exasperare

c). că în particular mi se va spune cu un zâmbet: „Băi, Laura, da ce rea ai fost!” sau „da ce importanţă are, de ce te consumi atâta”

şi, în final

d). se va continua în acelaşi mod.

Da chiar aşa, ce-oi fi vrând şi eu?

Da uite, mâine o să fac un post intitulat „Cum ar trebui să fie o lansare”.

42 de gânduri despre „Concurs de eufemisme

      1. Da, daca te referi la cum a fost condusa treaba cu lansarea… desi, dupa cum spui tu, nu-i prima data cind se intimpla ce se intimpla. Poate persoanele implicate nu percep chestiile alea drept probleme, si asta e adevarata problema. De exemplu pe blogul CulturalSFetc evenimentul a fost prezentat drept un mare succes, iar „surpriza poetica” drept cireasa de pe tort, cu felicitari samd.
        Acum legat de antologie, faptul ca autorii nu au inteles, nu au vrut sau n-au putut sa scrie la tema… e nasol. Faptul ca s-a decis publicarea cu „asta am primit” pastrind titlul (plus ilustratia) tematic… e un pic de minciunica fata de cititori, adica iar nasol. Mda, e trist.

        1. Ce să zic, poate altora le-a plăcut poezia aia şi atunci e OK să spună că e o surpriză plăcută. Deşi asta tot nu schimbă fondul – şi anume că nu se amestecă lucrurile în felul ăsta.
          Că autorii n-au putut să scrie la temă, acuma ce să zic, spui poveştile pe care le ai în tine. N-ai una ecologistă, n-ai cum s-o spui. Dar despre încadrarea în temă sau nu o să mă pronunţ după ce citesc cartea, aşa, din cât am răsfoit, o componentă legată de mediu par să aibă cam toate, mai puţin una.
          Apropo, e şi în format digital pe ImaginaStore dar nu am vrut să pun informaţia în textul de mai sus, că se pierdea. O să o reiau când scriu despre carte.

      2. PS. Este important si imbucurator faptul ca unii vorbitori au avut curajul sa nu laude excesiv antologia, ba au spus si lucruri mai putin placute, la modul diplomatic sau printre rinduri.
        Din pacate s-a spus doar acolo, pentru restul lumii pare ca totul este bine, pe un trend ascendent, eurocoane, realizari etc. Deocamdata probleme nu sint spuse verde in fata, cu voce tare, nu si le asuma nimeni, autorii, promotorii, comunitatea SF (sa-i zicem asa) se complace intr-o stare de automultumire fara suport. Bine, au mai fost cazuri izolate cind unul si altul au spus unele lucrur, dar au fost repede coplesitit de anonimi de bine. Primul pas spre a imbunatati sau repara ceva e sa recunosti ca ai o problema…

  1. Nu stiu despre altii, dar pe mine fix tema ecologista mi se parea foarte, foarte misto. Daca autorii n-au scris la tema… entuziasmul meu s-a cam pleostit. In rest, de acord, dar chiar nu pot sa cred ca cei implicati nu-si dau seama de niste chestii asa de evidente. Adica ok, normal ca o sa prezinti totul ca pe o mare reusita, dar data viitoare o sa ai in vedere eliminarea problemelor, nu? (Sper si eu…)

    1. Păi stai, citeşte tu mai întâi, nu te lua neapăfat după ce zice Mihai Grămescu, că el e un om şi are o părere. Subiectivă.
      Eu am impresia că pe români nu-i pasionează foarte tare ecologia, dar e posibil să mă înşel, nu te lua nici după mine.
      Cât despre eliminarea problemelor, tocmai, că e a doua lansare – ca să n-o număr şi pe aia de la Gaudeamus, că aia a fost altceva – la care chestiile astea se repetă. În concluzie, eu nu am observat la organizatori o încercare de eliminare a problemelor şi de aceea le-am semnalat , aşa cum le văd eu.

    1. Eu nu, o să-mi fac o părere cu capul meu propriu.
      Sigur, s-ar putea să coincidă cu a lui Eddie.
      Totul e să aflăm părerea lui Eddie, că zicea de week-end-ul trecut că scrie de „Pangaia”.

  2. @dj: N-am nimic de comentat, in afara ca m-ai facut sa rid tare cu postarea asta – mi-a adus aminte umpic de cenaclurile din Bolano : ) sper sa nu supar pe nimeni cu risul meu, nu vreau sa bagatelizez.

    Pe de alta parte, e foarte-adevarat ca „iubirea nu vine cind vrei” : )))

    Acuma serios – de ce nu exista si poezie SF?

    1. Ei, cenaclurile lui Bolano aveau, multe dintre ele, un dedesubt sinistru, că sus se discuta literatură despicându-se firul în patru şi în beci erau torturaţi adversarii regimului. Aici numai o parte din public a avut de suferit, şi anume cusurgii ca mine, care îşi merită soarta 🙂 (mai ales dacă nici nu spun ce îi supără, atunci chiar că şi-o merită).
      Eu n-aş avea nimic împotrivă să existe şi poezie SF. Poate că o fi, cine ştie, dar nu e atât de populară ca proza. Poate poezia în sine este SF, cine ştie?

          1. am vazut pe asimov’s magazine ceva la un moment dat, nu imi mai amintesc acu, dar stiu sigur pe cineva care scrie asa ceva, si o sa iti dau numele si 2 titluri – da pe mail, sa nu se zica ca fac publicitate persoanei respective:)

  3. Multumim frumos, Laura, pentru cronica si observatiile legate de lansare. Te rog sa-mi permiti doar doua interventii:

    1. Nu ma simt nici fericit, nici nefericit, ca „Pangaia” a iesit cum a iesit. Ca s-o spun pe bulgareste, „ce este – este”. Sa facem precizarea ca aceasta nu este o antologie, ci un volum colectiv. E o diferenta, si nu numai de nuanta. Daca alcatuiesc o antologie, trecand in revista opera mai multor autori, de-a lungul carierei lor, voi incerca fireste sa alcatuiesc un best of. Ca voi reusi sau nu, e o chestiune cu mult subiectivism, dar nu despre asta e vorba aici. In cazul unui volum colectiv „al momentului”, subliniez, am solicitat autorilor vizati (nemaivorbind ca oferta a fost publica, acum un an, pe site-ul SRSFF, volumul fiind deschis deci, cu o limita de decenta valorica, oricarui autor s-ar fi incumetat sa participe) am solicitat deci cate un text care sa-i reprezinte. Am receptionat asadar ceea ce autorii insisi au considerat ca-i reprezinta in acest moment. De aceea as aprecia daca acel „Noi asta am primit” si-ar recapata sensul din scurtul meu discurs de la lansare, si nu ar fi folosit, scos din context, pentru a sugera disperarea unor editori siliti sa incropeasca in derizoriu un volumas de stransura, cu ce s-a gasit.

    2. Trebuie sa recunosti totusi ca e usor amuzant sa vezi cititori dezamagiti de „nealinierea la tema” a unor povestiri pe care… inca nu le-au citit. Sigur, Mihail Gramescu este un reper al literaturii sefe romanesti. Se va simti onorat de faptul ca toata lumea renunta la a mai lectura cartea si merge pe maxima incredere, declarandu-se indignata de „minciunica” editorilor, asa cum parinteste se exprima unul dintre comentatorii de aici.

    Inca o data multumiri pentru efortul sincer (si sincer admirat) de a face lucrurile mai bune…

    1. 1. Termenul de „antologie” referitor la „Pangaia” este folosit pe site-ul SRSFF, mai precis aici:
      http://www.srsff.ro/3996/lansari-de-carte-la-centrul-calderon/
      Ba, acum văd că şi pe carte scrie mare, chiar deasupra titlului: „Antologiile SRSFF” – Colecţia Survol. La fel scrie şi pe pagina de gardă. La fel şi în prefaţa intitulată „Cuvânt înainte”.
      Dacă voi, specialiştii, nu folosiţi termenii la modul propriu, nu văd ce ce ne-aţi reproşa nouă că nu o facem: noi ne luăm după voi.
      „Noi asta am primit” reflectă constatarea unor editori că au alcătuit un volumaş cu ce le-au trimis autorii; dacă scopul antologiei era să ia pulsul momentului e OK, dar oare ăsta e scopul unei antologii (ca să folosesc în continuare termenul greşit, dar mult mai scurt)? Nu ştiu. Întreb: doar ăsta e scopul? Cum e cu promovarea literaturii de calitate?
      Zici că astea sunt etxtele pe care le-aţi primit. Păi şi nu puteaţi să le cereţi să refacă, să rescrie, să „şlefuiască” stilistic măcar, vorba lui Horia Gârbea”? Asta face editorul? Ia ce i se dă şi punct?
      Şi te rog să nu te învârţi cu mine în jurul semanticii, că dacă erai convins că e o antologie plină de texte excelente, ai fi zis-o ca atare. Fie şi acum.

      2. După cum vezi, am insistat şi eu ca oamenii să citească şi abia apoi să spună dacă textele au sau nu legătură cu tema. Chiar am repetat asta. Sunt, în general, de părerea că nu te poţi pronunţa despre o carte până nu o citeşti. Tu. Direct. O să o zic ori de câte ori şi în orice context o să fie nevoie.

      A, apreciez mulţumirile şi aprecierea pentru efortul… întrebarea mea e ce o să faceţi în privinţa asta? În afară de a lua act, adică…

      1. Pun si eu un citat din anuntul original:

        „…SRSFF lansează o provocare tuturor autorilor de sefe sau fantasy din România şi îi invită să publice în viitoarea antologie un text pe o temă ecologistă.”

      2. „Daca alcatuiesc o antologie, trecand in revista opera mai multor autori, de-a lungul carierei lor, voi incerca fireste sa alcatuiesc un best of.”
        Aimsori, da’ tehnic vorbind Pangaia e o antologie de texte originale, publicate prima data in volumul respectiv (cum a fost de ex. Dangerous Visiions la vremea ei – comparatia e doar de natura tehnica). Dumneavoastra vorbiti tot de antologii, dar despre antologii retrospective, asa cum sint acele Best… of the Year adunate de Dozois, populate cu texte deja publicate in reviste sau antologii originale. Ar mai fi si colectiile/antologiile de autor, dar chiar nu au nimic in comun cu volumul de fata.
        Ma tot gindesc cu ce poate fi diferit un volum colectiv fata de on antologie… Probabil ca un volum de texte scurte ce impart acelasi univers, lume poate fi un volum colectiv, asa cum a fost Radharc…
        Ca sa inchei, peste tot unde srsff a mentionat volumul acesta, se vorbeste despre o antologie cu tema ecologista. Coperta (cu tot cu ilustratie) spune acelasi lucru. Evident, exista si posibilitatea ca toate acestea sa fie greseli…

      3. Ah ar mai fi o mica intrebare legata de aspectul ‘antologie deschisa”…
        Sa intelegem ca nu s-au primit alte texte, ca s-au primit dar nu au fost bune… ?
        Multumesc

  4. Multumim foarte mult pentru aceasta postare si pentru sfaturile prietenesti pe care ni le dai. Cum o sa continuam va fi decizia noastra, pe care incercam s-o repetam obsesiv de 2 ani incoace. Cine este nemultumit de ceea ce facem noi, si foarte bine ca este nemultumit, are libertatea de a incerca sa faca mai mult si, de ce nu, mai bine.
    Am o singura nedumerire si face referire la pozitia fata de doamna care a citit poezie. Eu, personal, declar public ca nu-mi place poezia, nu mi-a placut niciodata si n-am de gand sa ma schimb la 50 de ani. A fost o decizie colectiva a noastra si am pus-o in aplicare. Era ceva normal. Nedumerirea mea este – De ce, daca ai considerat: „Şi mai nasol a fost că poezia era proastă sau cel puţin eu nu am reuşit să găsesc în cele trei poezii citite de autoare decât sentimentalism, preţiozitate, cultivarea unei imagini de sine eterice, pure şi nemaipomenite şi niciun pic de poezie reală, care să se transmită publicului.” nu ai spus acest lucru acolo, direct, eram la un cenaclu, si ai preferat sa te ascunzi pe net pentru asta.
    Stiu, acum vor aparea distinsii domni care se vor apuca sa ma injure, nu e prima data, dar fii fara grija, Laura, n-am sa raspund. Ma macina, insa, articolul ala cu „SRSFF e de cacat”, sau cam asa ceva, pe care l-a publicat un amic care incerca sa spuna in termeni mai vulgari cam ceea ce incerci sa spui si tu aici…. Ce sa facem si noi….. O fi invidie? O fi altceva. E drept, tu n-ai avea de ce sa ne invidiezi, esti doar o cititoare care doreste mai multa literatura buna, criticand constructiv ceea ce fac autorii, tocmai pentru a creste calitatea textelor pe care le citeste sau pe care doreste sa le citeasca.

    1. Cum o să continuaţi sigur că e numai decizia voastră, dar ar trebui să ţineţi cont şi de dobitocii ca mine, care vin la toate lansările, participă la cenacluri, scriu pe bloguri etc. Că dacă SRSFF s-ar rezuma să existe numai pentru membrii ei, nu ştiu, zău, câţi aţi fi, dar în mod clar mult mai puţini.
      Problema e că atunci când cineva vă face obsevaţii, voi, în loc să vă gândiţi dacă nu cumva omul ăla are fie şi numai 10% dreptate şi dacă măcar o parte din sugestiile sale sunt utile, începeţi să căutaţi motive ascunse. Da, cred că greşiţi. Iaca! Şi v-am zis-o! Şi v-am zis-o şi în particular, iar acum v-o zic şi public, pentru că vorbitul în particular n-a dus nicăieri.
      Cât despre poezia doamnei şi de ce n-am vorbit atunci, lucrurile stau aşa – acolo NU era un cenaclu, cum susţii tu, era o lansare. Alt protocol, altă organizare. Nu a fost o discuţie cu publicul, ci o prezentare a unor cărţi şi nişte invitaţi vorbind. Da? Nu-mi amintesc ca publicul să fi intervenit şi să-şi fi dat cu părerea, nici înainte, la „Pangaia”, nici după, publicul a ascultat, tocmai pentru că era conştient că era la o LANSARE, nu la un cenaclu. Nu mă pune să-ţi explic diferenţa dintre lansare şi cenaclu, că o ştii şi tu şi ar fi o falsă discuţie.
      Şi ştii bine, din cenacluri – alea care chiar sunt cenacluri – că am curajul opiniilor mele. Îţi trec cu vederea măgăria de a mă insulta aiurea, când ar trebui să mă cunoşti mai bine de atât, dar ţi-o trec cu vederea numai de data asta.
      A, şi nu m-am „ascuns pe net”, sunt, după cum vezi, foarte la vedere, chiar mai vizibilă decât la lansarea aia.

      P.S. Chiar aş aprecia dacă măcar odată discuţia s-ar desfăşura fără acuzaţii aiurea, fără atacuri la persoană şi fără atitudinea aia arogantă: „noi ştim mai bine şi oricum facem ce vrem, nu ne pasă de opiniile tale şi ne întrebăm ce te-o fi apucat să ai opinii” pe care am mai văzut-o şi în anii anteriori.

    2. Şi de fapt unde am zis eu că SRSFF e un căcat? Că-mi scapă. Rezum, pentru tine. Am zis că:
      1. Lansarea a fost organizată la un nivel amatoricesc
      2. Dacă autorii antologiei nu erau mulţumiţi de calitatea textelor, nu trebuia să le publice, ci să le dea la refăcut, să ceară altele etc. Era mai bine inclusiv pentru autorii publicaţi, combate-mă dacă ai cum!

      Dacă ai înţeles altceva din articol, defecţiunea e la tine, să ştii.

      A, şi n-aş fi avut nimic împotrivă ca doamna să ne citească din poezia ei la cenaclu, asta s-a mai făcut. Eventual, dacă nu aveam chef să ascult poezie, ştiind de pe ordinea de zi anunţată că se citea poezie, nu mai veneam.
      Dar asta de săptămâna trecută era o lansare. SF. Publicul aia venise să vadă.

  5. (…)
    (Şters de bibliotecar. Motivaţie: dacă persoana vizată voia să deschidă acest subiect, o putea face pe blogul propriu. Dacă nu a făcut-o, sau eu nu am văzut, o fi avut motivele ei să nu discute şi trebuie să ţinem cont de asta).

  6. Pina la urma… despre acest volum/antologie e cineva in stare sa spuna ceva? Pentru ca nu am vazut decit comentarii pe linga. Multumesc.

    1. Despre acest volum oamenii vor spune ceva în măsura în care
      a. îl vor citi
      b. vor considera că merită să scrie despre el de bine sau de rău.

      Deocamdată s-a scris despre lansare, aşa cum a fost ea, şi despre ceea ce, ca să te citez „au fost în stare” să spună cei care au vorbit despre carte acolo. Mie mi se pare că lansarea a evidenţiat nişte probleme care nu sunt de loc „pe lângă”, dar mă rog, o fi doar părerea mea.
      Dacă vrei să-ţi faci o părere despre antologie, recomandarea mea e s-o citeşti tu, de ce stai după noi, care „vorbim pe lângă”?

  7. Cine se va incumeta s-o citeasca! Am dat pe amazon un click pe „Look inside!” si din primul paragraf (autolaudativ, scris intr-o clantanitoare limba de lemn) am aflat ca asociationismul (teorie/conceptie psihologica reductionista) este un „instrument al societatii civile”!!! Si nu apare cine a redactat antologia! In paginile biobibliografice, numele revistelor apar scrise intre ghilimele sau nu intr-un mod aleatoriu!

    1. In mod normal nu prea se fac chestii din astea intre autori, suna un pic a concurenta neloiala (sau cum s-o fi numind atunci cind in loc sa-ti vezi de produsul propriu, te ei de produsele altora). Noroc ca eu nu sint autor. 😀
      Eu ce am remarcat la „Cuvint Inainte” e ca din cit e el de lung, despre cartea introdusa se vorbeste fix in doar doua paragrafe; restul e cu marile realizari, ca la congresele PCR.

      1. Pe de altă parte se pune întrebarea: dacă ai un produs propriu, cum zici tu, gata, nu mai ai voie să exprimi păreri despre ce se scrie în domeniul tău? Sau ai voie să te exprimi dar numai de bine (ce valoare ar avea, atunci?)

        1. ‘Regula’ e cam asa:
          – ai ceva frumos de spus, spui
          – nu ai nimic frumos de spus, nu spui
          – esti bazat si si esti 100% convins de acea chestie naspa ce vrei sa o spui, stunci o spui in „big style”, vezi cazul King vs. Meyer (fii pregatit sa te injure binevoitorii si fanii, in caz ca-ti pasa)

  8. @Aspoiu – Chiar nu te inteleg! Asta inseamna publicarea unei carti? Intrarea intr-o Fratie? E un soi de legamant al tacerii? Un armistitiu intre autori? Daca Teodorovici va scoate o carte proasta, eu va trebui sa tac malc pentru ca am si eu una scoasa?! Iti permiti acum sa spui ca limbajul uzitat e „ca la congresele PCR”, dar dupa ce vei edita antologia planuita, te vei retine?! Ce mai reprezinta cititorii in balciul asta? O vaca de muls cu ochelari de cal?!

    Daca „asociationism” e folosit aiurea, discursul pe langa (nu are sens sa dezvolt aici importanta „Cuvantului inainte” pentru o carte), introducand distinctii „care nu se fac” intre autorii care citesc la ProspectArt, imi este permis sa spun asta doar in „big style”, pe Antena 1 ?

    In chestiile „care nu se fac” intra dinamitarile inconstiente („Povestirea X – Ete scart!”, publicate intr-o revista ce va lua probabil Eurocon 2011), nu (meritata!) palma data fitilului seresefefistic al „Adrianei” (v. singurul comentariu „pe langa” – in post e vorba de lansare, nu de continut)!

    Si de unde pana unde concurenta? Eu cu greii SF?! In plus, lucram pe parcele diferite!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.