Joi seara, de la 18.00, editura Curtea Veche a împărţit cărţi gratis celor care au venit să o susţină. Cum, în afară de angajaţii editurii, am fost doar şapte asemenea susţinători, cărţile au fost împărţite, timp de 2 ore, trecătorilor. Munoz Molina, Erofeev, Loriga, Bernieres, Fuentes, Esterhazy… cărţile alea puteau fi ale voastre dar asta e, dacă nu le-aţi vrut 
le-a luat cine s-a întâmplat să treacă pe acolo. Sau mă rog, unii le-au luat căci sunt oameni care nu vor să audă de cărţi nici când se dau gratis, după cum se va vedea imediat. Asta e, să sperăm că măcar unora dintre cei care au primit cărţi le va plăcea ceea ce or să citească.
Am stat două ore pe trotuar, pentru că reacţia omului faţă în faţă cu cartea oferită gratis a fost un spectacol demn de studiat. În primul rând, bucureşteanul suspicios şi stresat are o mişcare de recul când vrei să-i dai ceva. Se fereşte, chiar când vede că este o carte. Cuvântul „cadou” îi atrage atenţia. „Gratis, nu vă costă nimic„, it’s generally a win, se opreşte, o ia. Sunt unii care se uită la carte şi decid că nu o vor nici dacă e pe gratis. „Nu citesc„, zice fără jenă un tânăr, zâmbindu-i cu o candoare dărâmătoare uneia dintre fetele de la editură, în timp ce îi înapoia cartea pe care aceasta i-o întinsese. „M-am săturat de cărţi„, zice alt puşti, scoţându-şi o cască din ureche. O fi avut de dat bacul, îi caut eu o scuză. O cucoană se uită cu atâta dispreţ înţepat şi fără cuvinte la persoana care îndrăznise să îi întindă o carte, încât ne lasă pe toţi muţi. O fi având femeia probleme dar, la dracu, îi ofereau cărţi, nu droguri sau prezervative. „Cartea „Proşti, dar mulţi” n-o aveţi”?, răbufneşte exasperat în urma ei un angajat al editurii.
În fine, şi-au mai fost şi alţii. Oameni sinceri, domle, dacă nu citesc de ce să se încarce cu cărţile, zău? Dacă, Doamne fereşte, ajung să dea în patima cititului şi or să creadă prietenii despre ei că sunt intelectuali?
Printre cei căpătuiţi cu cărţi au fost şi unii dintre poliţiştii de la secţia 2 (aia care e la două numere distanţă de sediul editurii Curtea Veche şi care nu i-a ajutat în niciun fel) ce ieşeau sau intrau în tură.
O surpriză plăcută a constituit-o un grup de liceeni gureşi, care se sfădeau unde să se ducă să bea un suc. La început au trecut, apoi s-au oprit şi fetele s-au înghesuit să se uite la cărţi, în timp ce băieţii stăteau blazaţi mai încolo. Una dintre fete
chiar ştia câteva cărţi ale editurii, alta voia o carte anume şi a primit-o, o a treia a cerut sfaturi de la cea dintâi ce să aleagă. După aia au venit şi băieţii să vadă ce şi cum. Le-aş fi făcut poze dar legile pentru protecţia minorului nu permit, aşa că tre să mă credeţi pe cuvânt. Ei au scris mesajul ăsta cu „Sărut-mâna! Susţin cititul!” care (nu) se (prea) vede în fotografie.
Între timp, în curtea firmei au intrat nişte tipi, care veniseră să le aducă de mâncare ălora dinăuntru. Cei de la Curtea Veche le-au oferit cărţi dar n-au vrut să le ia, asigurându-ne că nu se plictisesc. Oricum, am aflat că „paznicii” udă conştiincios florile din curte, în fiecare seară, ceea ce nu ar trebui să ne mire, că doar şi minerii au plantat panseluţe în faţa Teatrului Naţional după ce au luat la bastoane bărbaţii în blugi şi femeile în mini care treceau prin Piaţa Universităţii.
Ubi sunt? (Unde să fie, stau comod la răcoare şi râd de proştii ca mine)
?. Unde sunt celelalte edituri? De ce cred ele că asta nu le priveşte? Cât de jalnică poate să fie o societate în care profesioniştii unei bresle nu se susţin unii pe alţii? Cum mai pot intelectualii să se vaite că societatea românească nu este unită sau că românii nu-şi apără drepturile, când ei dau dovadă de aceeaşi dezbinare, nu mai zic şi indiferenţă?!
?. Unde sunt autorii români publicaţi de Curtea Veche? Ei, în primul rând, ar fi trebuit să fie acolo, n-or fi toţi nemulţumiţi de editură. Cu mesaje de susţinere şi-atât nu se rezolvă o problemă.
?. Unde sunt ONG-urile, care behăie ca arse când un politician zice că presa este de căcat (nu că politicianul ar avea
dreptul să spună aşa ceva, nu că ONG-urile nu ar trebui să sancţioneze asemenea derapaje) dar par să se dezintereseze de orice altceva, ca şi cum numai politica ar fi importantă în ţara asta. Bine, am văzut de mult că ONG-urile s-au împărţit pe căprării, în funcţie de simpatii politice, dar chiar au uitat complet de vremea când mai aveau nişte idealuri?
?. Unde eşti tu? Da, tu, care citeşti fraza asta, cu tine vorbesc, unde eşti tu? Tu care ai blog despre cărţi sau n-ai dar citeşti bloguri despre cărţi sau citeşti cărţi, pur şi simplu? Poate chiar cărţi de la Curtea Veche? Tot mai eşti convins că nu te priveşte? Că n-ai motive să te implici pentru că or să se bată alţii şi deci nu mai e nevoie să te amesteci? Că n-ai tu treabă cu editurile, să-şi poarte singure de grijă, tu vrei să citeşti doar, restul nu te interesează? Că eu una sunt o creatură patetică şi demnă de milă cu agitaţia mea, pentru că tu ŞTII (că tu ştii lucruri, le ştii tu bine) că nu are rost, că nu o să iasă nimic de aici, aşa că nu are rost să te amesteci. Una din astea de mai sus o crezi tu, nu-i aşa? Sau poate chiar pe toate.
Uite, ţie domnul Bolano are ceva să-ţi transmită:
„Ce-o vrea Dumnezeu, mi-am spus. Eu am să-i recitesc pe greci. Am început cu Homer, aşa cum cere tradiţia, apoi am continuat cu Thales din Milet (…) şi apoi au ucis un general al armatei care-l sprijinea pe Allende (…), eu ajunsesem cu cititul la Tirteu din Sparta (…) şi guvernul a naţionalizat cuprul, apoi salpetrul şi pe urmă fierul (…) şi s-a organizat primul marş al cratiţelor împotriva lui Allende, iar eu citeam din Eschil şi din Sofocle şi din Euripide, iar în Chile era sărăcie şi inflaţie (…) şi au avut loc atentate şi eu citeam din Tucidide, şi au fost greve şi au fost neînţelegeri (…) şi apoi a venit lovitura de stat, arestările, dictatura militară, au bombardat La Moneda şi când s-a încheiat bombardamentul preşedintele s-a sinucis şi s-a terminat totul. Eu am rămas liniştit, cu un deget pe pagina pe care o citeam şi am gândit: ce pace!”
Roberto Bolano – Nocturnă în Chile, Curtea Veche (2008)
În loc de concluzie
Nu vreau să fiu Ana Ipătescu, chemând masele la revoluţie, în caz că te întrebi, vreau să fiu un om într-o mulţime care susţine nişte lucruri în care crede. Şi mi se pare trist că, într-o ţară în care ies sute de oameni în stradă ca să participe la înmormântarea unei vedete de care nici nu şi-ar fi amintit dacă nu ar fi murit, alţi oameni – dintre cei care, de obicei, fac mişto de morbiditatea celor dintâi – nu sunt dispuşi să iasă în stradă pentru a apăra valorile lor.
Biblioteca Babel 
Asteptam sa apara pe blogul tau relatarea intalnirii de la ora 6. Intalnire…unde? intr-un loc in care, ai putea spune, NU S-A INTAMPLAT NIMC. Asa arata cum se poate vedea si din poze trotuarul din fata EdituriI Curtea Veche. Spectacol al reactiei trecatorului la cartea oferita gratis si al neputintei unei instituii de a obtine solidaritatea sau nesolidaritatea breslei si a Societatii civile. Daca nu exista macar s-o stim si noi, nu sa umblam cu speculatii. oricum e nevoie de o strategie eficienta pentru a nu crea un precedent si pagubos si primejdios. Ma intreb: de ce dupa devastatoarea descindere a minerilor in 90 a avut loc un mars pacifist cu o participare imensa, nu numai al celor care statusera in Piata Universitatii, iar acum…?
După părerea mea, şi editura ar trebui să aibă o strategie mai agresivă. Bun, au aşteptat solidaritate şi aceasta a fost cam anemică, acum ar trebui să o forţeze puţin. Să o pretindă. Să o ceară public, astfel încât şi refuzurile să fie publice, să vedem cine-şi asumă? Să se ducă pe site-urile editurilor şi să pună mesaje cerând ajutor, să intre pe blogurile iubitorilor de lectură şi să le ceară sprijinul, direct şi fără jenă, să vedem, apelaţi direct, nu se vor simţi oamenii mai implicaţi, cumva?
Dar poate că editura are o strategie şi nu o vedem noi încă, fiind din afara fenomenului.
da. daca ceva ne scapa, atunci rationamentul nostru e schiop.parerea mea e ca ne lipseste o veriga…dincolo de tot ceea ce ne mai lipseste ca sa fim solidari. ar trebui gasita o minte in stare sa conceapa o strategie care sa deturneze strategia invadatorilor si sa schimbe situatia in mod eficient.
O minte sau un grup (pe principiul mai multe capete, mai multe idei). Care să conceapă o strategie unitară, pe principiul uite, aici trebuie să acţionăm pe direcţiile a, b şi c, pe direcţia a facem aia, pe direcţia b asta şi pe c ailaltă, ordinea acţiunilor este asta, dacă nu iese cutare chestie facem aşa. Una dintre direcţii trebuind să cuprindă neapărat o mai bună mobilizare a comunităţii după cum ziceam mai sus şi născocirea unor acţiuni generatoare de vizibilitate, ca să dea presa ştiri.
Dar am înţeles că or să distribuie flyere pe Lipscani, zonă mult mai circulată, deci o strategie au ei, de aia zic, poate nu ştim noi cum e dar o să o vedem zilele următoare.
Ei, asta e, acuma eu mă retrag la depou, că s-a făcut târziu.
Ei, uite, azi m-am dus cu neobrăzare pe bookblog şi pe blogul editurii Nemira şi le-am cerut să susţină editura Curtea Veche. Un mesaj pe care, de fapt, ar fi trebuit să-l posteze acolo chiar reprezentanţii editurii Curtea Veche, care ar fi avut mai multă autoritate morală decât mine s-o facă, fiind direct interesaţi.
Eu cred că ei nu au depăşit încă starea de perplexitate faţă de ceea ce li s-a întâmplat.
Eu eram intr-o intalnire obligatorie cu colegii mei, pe care ii invitasem cu trei saptamani in urma, deci nu se punea problema sa nu ma alatur (eu plateam! :D). Nici azi, dealtfel tot weekendul, nu sunt in Bucuresti. Ma bucur c-ai fost tu si sper sa mearga mai bine in continuare.
E cu atat mai trist daca nici macar cartea gratis oferita nu a strans mai multa lume. Concluzia e una cinica, din pacate, „valoarea” nu mai are valoare in Romania, iar non-valoarea e la loc de cinste.
Eu va sustin de aici , din nordul tarii de la 800 de km departare, si sa auzim de bine.
@ capricornk 13
Da, am fost şi ce dac-am fost că ne-am adunat în total şapte, Alba ca zăpada mai lipsea, că şapte pitici eram deja acolo.
@ Maya
Valoarea nu mai are valoare, e adevărat. Dacă ai un minut, intră pe blogul editurii, îl găseşti la mine în blogroll, şi lasă-le un mesaj de susţinere. Le-ar face bine la moral, copiii ăia cu care am stat ieri pe trotuar sunt extraordinari.
Ma bucur sa vad ca ai continuat lupta inceputa miercuri si sper sa continui sa crezi in spiritul civic si nu in lasitatea romaneasca de care dau dovada ONG-uri-le, bloggeri, asa zisii activisti sociali si toti cei ce se dau intelectuali dar isi argumenteaza lipsa de sustinere prin : „imi pare rau, dar fiind vorba de Arsene nu ma bag!”. De parca, asa cum bine spunea unul reprezantii editurii, cititorul s-ar intreba cine este proprietarul editurii atunci cand cumpara cartea.
Te-am preluat aici : http://vincenzovinyle.blogspot.com/2010/07/cand-cartile-ajung-sa-faca-trotuarul.html si am facut-o pentru stilul in care ai scris dar si pentru ca ti-ai masurat mai bine „energiile” iar eu as fi riscat sa-mi pun in cap jumatate din oamenii din edituri sau Ong-uri.
Da ce e, domle, cu Arsene? Că văd, la tine pe blog, că ar fi un ins controversat cumva, deja m-a acuzat un cititor de-al tău că aş lucra pentru el.
Penibil, băi frate!
Am scris pe Sitcom PreSS (am vb. si cu Doina Jela la telefon, era calma si pacifista ca intotdeauna…) si o sa vin si eu pe acolo, da mi-e teama ca ma iau la bataie cu aia (si nu sunt la primul dosar penal)…In fine, singura solutie e sa intram peste baieti, impreuna cu alti baieti cu ochii mai mult sau mai putin albastri si SA LE RUPEM CAPU’!!!
Iata de ce:
http://www.sitcom.ro/21/07/2010/curtea-veche-s-a-blocat.html
Ei, eu nu cred că asta e soluţia, că destulă violenţă s-a produs deja. Ideal ar fi ca oamenii ăia să-şi recapete posesiile (acte, cărţi, computere) şi să-şi poată continua activitatea ca editură. Că de intrat în casă eu nu cred că vor mai reuşi să intre, decât după ce justiţia le va da dreptate, dacă le va da dreptate. Eu în locul lor aş renunţa la ideea de a mai avea sediul acolo şi m-aş mulţumi cu recuperarea lucrurilor.
Pragmatic, nu cred că vor obţine mai mult.
Cind cartile ajung sa faca trotuarul inseamna ca traim in cea mai buna dintre lumi. Pentru ca o lume in care primesti carti doar mergind pe la umbra si pe trotuar simultan este ceea ce am visat in urma cu niste ani.
In acelasi timp, arestarea cartilor, recte a fabricilor de carti nu este simptomul ci rezultatul unei lumi care se sublimeaza, fiindu-i lene sa treaca printr-o stare intermediara. De la leguma la fiinta rationala sunt o multime de trepte si de tonuri. Lumea noastra sterge tonurile. Ne vom trezi, in final, o suma de fiinte rationale discutand cu o suma de legume. Spectacol trist si grotesc. De ce? Tu sa-mi spui.
PS
Sa stii ca am fost al noulea sau zecelea pitic. Nu m-ai vazut pentru ca eram prea mare.
Ce păcat că n-am stat de vorbă. Eu eram ţicnita cu pălărie de soare.
Eşti optimist, nu cred că o să discutăm cu o serie de legume, cred că o să ne petrecem timpul izolându-ne de ele, ceea ce e şi mai trist.
ca unul cu destul de putin timp liber la dispozitie, m-ar fi interesat sa aflu motivele pentru care editura se confrunta cu o asemenea situatie. de frustrari suntem si asa plini, de lamurit nu ne lamureste nimeni.
E drept că editura ar trebui poate să explice mai calm şi mai organizat aceste lucruri. Poţi să le sugerezi s-o facă, pe blogul lor. Eu am explicat atâta cât am priceput din materialele publicate în presă, vreo două postări mai jos. O să încerc să reiau:
– casa e în litigiu, ca imobil fost naţionalizat
– editura este chiriaş în casă
– sâmbătă cel care revendică imobilul a venit cu o firmă de protecţie şi pază şi a dat afară paznicul, ocupând imobilul (nu tu executor judecătoresc, nu tu preaviz, nu nimic).
– dreptul său de a ocupa imobilul e neclar: omul a câştigat în instanţă în primă fază dar nu are sentinţă definitivă, neatacabilă prin recurs. Sau poate are şi nu a aflat editura. Oricum, conform legii nu ar fi trebuit să vină cu executor judecătoresc, să le fixeze un termen până la care să plece? eu aşa ştiu că se face o evacuare.
– poliţia a venit abia luni, explicând că în week-end nu rezolvă decât urgenţe, asta nefiind una
– când a venit, Poliţia a retras avizul firmei de pază şi a întocmit un dosar pentru fals în declaraţii, asta zice purtătorul de cuvânt al Poliţiei, conform Mediafax.
– firma de pază a plecat dar luni spre marţi au dat buzna în sediul editurii nişte indivizi fără uniforme sau însemne sau altceva, care au dat iar afară angajaţii editurii şi s-au baricadat pe dinăuntru
– poliţia a zis că nu poate face nimic, că e de competenţa Justiţiei.
– până joi, cel puţin, actele editurii, computerele, manuscrisele şi tot ce mai ţine de patrimoniul ei se aflau încă în clădire, în care angajaţilor editurii nu li se permite să intre de luni noaptea încoace.
Eu nu văd cum ar putea avea cel care revendică imobilul, chiar dacă ar avea o sentinţă definitivă care să-l facă proprietar, drepturi asupra patrimoniului editurii. Despre dreptul lui de a ocupa imobilul nu mă pronunţ, deşi mi se pare că nu-i în parametrii legali pătrunderea asta în forţă. Dar să le sechestreze bunurile? Chiar dacă ar avea dreptul legal să le sechestreze bunurile asta ar trebui să se facă prin punere sub sechestru, cu executor judecătoresc, iarăşi, nu? şi nu cu nişte civili cu muşchi pe ei.
Ca unul cu puţin timp, îmi cer scuze că te-am făcut să citeşti un comentariu atât de lung dar mai scurt nu mi-a ieşit. 🙂
Şi cum ziceam, poate editura ar trebui să explice mai calm şi mai limpede, căci abordarea emoţional-incoerentă nu lămureşte lucrurile. Deşi pot să-i înţeleg.
@dreamingjewel
🙂 Un raspuns cuprinzator. Maniera in care a fost ocupat imobilul mi se pare total ciudata si clasic romaneasca. Si sigur ca, din acest punct de vedere, pot sa inteleg editura. Ma gandesc la cei care lucreaza la editura, blocati sa mearga la serviciu… Dar daca, dupa tot grobianismul aratat de eventualii proprietari, aia mai au si dreptate? Editura trebuie sa plece de acolo, nu? De ce nu iese un reprezentant de-al editurii cu niste explicatii documentate si lipsite de echivoc?
Păi documentele lor sunt în clădire, da? Cel puţin unele.
Văd că în dimineaţa asta au publicat o explicaţie ceva mai legată, pe blogul lor, e drept, în engleză. Uite:
http://curteaveche.wordpress.com/2010/07/24/the-curtea-veche-publishing-house-patrimony-seized-by-a-criminal-organization/
Întreabă-i pe ei, acolo, toate astea, singura mea legătură cu editura este că sunt un cititor de cărţi publicate de aceasta şi mi se pare de căcat ce se petrece.
Eu doar cred că, orice drept legal ar avea persoana aceea asupra casei NU are cum să aibă drepturi asupra bunurilor editurii. Deci nu avea de ce să le oprească acolo. E iraţional. Şi dacă ar fi avut vreun drept, repet, trebuia să vină cu executor judecătoresc să pună poprire pe ele, nu cu angajaţi în civil.
Povestea casei, pe lung pe scurt dar cat se poate de reala:
Litigiul în jurul imobilului din Strada Ion Mincu numărul 11 durează de mai bine de zece ani. Casa a fost donată cu acte în regulă în 1964 de Dorothea Schalli, mama lui Alexandru Schalli, statului român. Chiar dacă a donat imobilul în 1964, familia a mai folosit casa timp de zece ani. Abia după acest răstimp s-au mutat într-un apartament din apropierea Sălii Palatului, ulterior familia emigrând în Germania. În 1999, aşa-zisul moştenitor a cerut anularea donaţiei. Cererea a fost respinsă prin sentinţă definitivă şi irevocabilă. În anul 2000 s-a cerut revendicarea imobilului. Cererea a fost respinsă de Primăria Capitalei. În 2004, Alexandru Schalli, deşi avea deja o sentinţă definitivă şi irevocabilă a cerut din nou anularea donaţiei din 1964. A primit aceeaşi sentinţă definitivă şi irevocabilă! Între timp, familiile care stăteau cu chirie în imobilul donat statului român au pornit demersurile de cumpărare a acestuia. Cum imobilul fusese clasat ca monument istoric în anul 1992 de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice pentru ca procedura de cumpărare să se poate desfăşura, chiriaşii au cerut declasarea acestuia. Şi au obţinut-o.
La acea vreme nu a existat însă şi un ordin al ministrului Culturii privind declasarea acestui monument. Chiar dacă legea nu cerea acest act ministerial, noul avocat
al lui Alexandru Schalli, Valeriu Stoica a cerut desfacerea contractelor de cumpărare pe motiv că imobilul este monument istoric. Odată desfăcute aceste contracte de vânzare-cumpărare, moştenitorul a revendicat din nou casa. „A reuşit să facă o revendicare abuzivă.
A pierdut la prima instanţă, iar la Curtea de Apel a câştigat. Recursul va avea loc în luna decembrie.
Familia Schalli a fost despăgubită în urma donaţiei din 1964, dar cu fiecare regim politic schimbat au încercat să obţină o casă pe care o donaseră de bună voie statului român”, a precizat Irene Arsene, directoarea Editurii Curtea Veche.
Clădirea de pe Strada Ion Mincu numărul 11 se găseşte într-o zonă a Capitalei cu un statut special. Zona protejată 58 – Clucerului, în a cărei delimitare intră şi Strada Ion Mincu, reprezintă un cartier rezidenţial „de standard ridicat, tipic pentru opţiunea culturală occidentală a elitelor din prima jumătate a secolului XX”. Un astfel de statut ar trebui să pună la adăpost toate clădirile de orice aversiune care nu respectă reglementările urbanistice. Casa în care îşi desfăşoară activitatea Editura Curtea Veche a fost ridicată la începutul secolului XX şi s-a aflat pe lista monumentelor istorice încă de la începutul anilor 1992. Ultima oară a fost găsită pe lista specială de monumente protejate în anul 2004. Moştenitorul casei s-a folosit după bunul plac de statutul casei! În acest moment imobilul nu mai figurează pe lista monumentelor istorice. Statutul schimbat, dar mai ales dorinţa acută de a o „recupera” prin metode de ghetou, încercând să evacueze forţat Editura Curtea Veche, transformă casa, aflată într-o zonă-cheie a Bucureştiului, într-o ţintă imobiliară. Nimic nu îi va mai impiedica pe noii proprietari să demoleze casa şi să ridice în locu-i un bloc turn. De altfel, pe Strada Ion Mincu, la numărul 9, în imediata vecinătate a imobilului sechestrat de şmecherii imobiliari există deja un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care aprobă ridicarea unui bloc de şase etaje.
Si ca off the record un zvon ce planeaza in aer in ultimele zile arata o implicare a „domnului” Nicu Gheara in toata povestea cu casa….daca este adevarat atunci sansele de rezolvare in favoarea editurii sunt chiar zero.
Bine, în povestea asta pot fi multe nereguli.
– De exemplu, donaţiile către statul comunist, dă-mi voie să am dubii cu privire la cât de benevole erau.
– Declasarea clădirii din categoria monumentelor istorice este posibil să nu fi fost în regulă; pe vrema lui Iliescu, statul favoriza chiriaşul dornic să devină proprietar în dauna celor care revendicau imobilul.
– Restul mişmalului legal e greu de determinat în ce măsură a fost corect sau nu şi nu e treaba noastră.
Problema începe abia din momentul în care persoana care revendică imobilul a intrat în el fără să aştepte recursul final. Că dacă aştepta, nici editura, nici altcineva nu ar mai fi avut ce să spună.
Mie mi se pare ciudat că proprietarul de drept al imobilului – Primăria? nu? – nu are nimic de zis. Adică şi noi atunci am putea ocupa o clădirea de-a primăriei, poate chiar Primăria înseşi, nu? şi nu ne-ar face nimeni nimic.
Cât despre construirea unui P plus 9, asta se poate face numai dacă Primăria aprobă PUZ-ul. Şi dacă o face, o să fie foarte clar pentru noi de ce a tăcut primarul zilele astea, în faţa a ceea ce arată ca ocuparea cu japca a unei proprietăţi a primăriei.