Mathias MalzieuMecanica inimii (2007)

Titlu original: La mecanique du coeur

Editura Nemira (2009)

Traducere Mihaela Toma Udriște

N-am nimic împotrivă ca un scriitor să creeze lumi noi, stranii și delicate, în dorința de a evada din real, luându-i și pe cititori cu el. Din păcate, cartea asta seamănă jenant de mult cu un film care face abuz de efecte speciale în încercarea de a suplini intriga puerilă. O poveste care se vrea a fi frumoasă și sensibilă este, de fapt, un pretext pentru scriitor să zornăie din metafore pe fiecare pagină, până când cititorului cârcotaș reprezentat de mine

– că altora le-a plăcut; carte pentru gagici, frate! și io-s sentimentală, da nici chiar în halul ăsta –

lasă volumul jos și fuge să-și ia o lămâie din frigider. O să vă dau exemple, să vedeți dacă voi suportați. Dar haideți să vă zic și subiectul, ca să pățiți și voi ca mine, adică să luați țeapă și s-o citiți, muahahahahaa! Jack se naște 1874, în cea mai geroasă zi din lume și cu o inimă fragilă. Moașa sa, care va sfârși prin a-l crește, reușește să-l țină în viață montându-i în piept un ceas cu cuc, ale cărui rotițe să-i țină inima în mișcare. Deși îl sfătuiește să evite emoțiile puternice, care i-ar pune în pericol viața, copilul se îndrăgostește de o micuță dansatoare și cântăreață și, cînd va mai crește, va pleca în lume în urmărirea dragostei sale.

În cazul Micului Prinț, cu care cartea aceasta e comparată – pe coperta a patra – naivitatea era doar aparentă și sub masca ei se spuneau lucruri profunde.  Aici, povestea este naivă și atât și încearcă să-și mascheze simplitatea printr-o îngrămădire de metafore care acumulate pagină după pagină, la propriu, sunt prea mult și care păcătuiesc, oricum, printr-o prea încăpățânată căutare a originalității cu orice preț. Și, pentru că am promis citate, iată-le:

Pagina 114: Tu ești copacul meu și ai dat în floare. în seara asta o să închidem lumina și o să-ți potrivesc pe muguri o pereche de ochelari. Cu vârfurile ramurilor o să brăzdezi bolta cerească și o să-ți scuturi trnchiul nevăzut pe care se reazemă lumea. Alte vise o să ni se cearnă la picioare ca fulgii moi de zăpadă. O să-ți înfigi adânc în pământ rădăcinile în formă de tocuri ascuțite. lasă-mă să urc în inima ta de bambus, vreau să adorm lângă tine.

Pagina 117:  Constelații de alunițe minuscule îi roiesc de la gât până la sâni. Sunt astronomul pielii ei presărate cu stele, pe care le adulmec cu nesaț. Îi strivesc sub sărutări florile trupului și ea își risipește petalele sub ochii mei, dăruindu-mi toată seva. Atingerile ei sunt descărcări electrice dureros de dulci.

Pagina 119: Este atât de ispititoare încât mă întreb dacă pentru postul de cântăreață nu a trebuit să pozeze goală unor pictori imaginari, chiar în lumina zilei.

Pagina 120: Într-o bună zi mi-o vor trimite pe lună, ca să ațâțe poftele trupești ale extratereștrilor. Ea va cânta în pași de dans, va răspunde la întrebările jurnaliștilor lunari, va fi fotografiată și nu se va mai întoarce niciodată. Câteodată îmi spun în sinea mea că numai Joe mai lipsea din povestea asta, cireașa viermănoasă pe tortul plin de mucegai.

Am ales intenționat citate din pagini apropiate și să nu vă imaginați că, între ele, textul este scutit de metafore. Dacă după asta mai sunteți curioși s-o citiți, eu v-am prevenit.

RECOMANDĂRI DE SERVIRE: CARTE CU ALBUM

Cum Malzieu este și solist al unei trupe care se cheamă Dionysos, a înregistrat și un album cu titlul La mecanique du coeur care, după părerea mea, i-a ieșit mai bine decât cartea:

Piesa de mai jos e cântată în duet cu iubita lui Malzieu, Olivia Ruiz, care a fost cel mai probabil modelul pentru domnișoara Acacia, eroina cărții.

În caz că vă mirați, da, tot mă mai chinui cu Kazantzakis și nu merge deloc…

Anunțuri