Cărţi: Note de lectură

Când moartea în literatură nu mai e ce era

TheHarpy_EdvardMunch_web
Edvard Munch, firește.

E o tendință păguboasă și iritantă în literatura fantasy actuală de a tot învia personajele din morți. Nu mai știu cine a început-o, cred că GRR Martin, numai că el a folosit-o mai cu măsură, în timp ce ăștia mai tineri cam fac abuz. M-am enervat astfel citind Words of Radiance de Brandon Sanderson, altminteri un scriitor mișto, și constatând nu mai puțin de trei cazuri de înviere forțată. Un personaj pe care cititorul l-a văzut mort* și pe care lumea l-a jelit preț de jumătate de carte apare cu nonșalanță în ultimele pagini ca și cum s-ar fi dus să-și ia țigări (deși dacă s-a putut lipsi de personajul respectiv atâta vreme, pe timpuri, în universul acela, de criză, poate era un semnal pentru scriitor că acesta nu-i mai era necesar); despre un altul ni se spune că a murit, partenerul său crede că a murit, jale mare, reproșuri, autoreproșuri, apoi în momentul culminant ființa apare din nou, cu explicația, tâmpitule de cititor pe care eu, autorul, te cred capabil să înghiți orice, că murise numai în sensul că onoarea celuilalt personaj murise și d-aia.

Și ca și cum n-ar fi suficient, un alt personaj care fusese ucis sub ochii noștri se trezește reînviat, cu explicația da, de murit murisești tu, da te-am reînviat eu, deus ex machina, că am abiltatea de a reînvia oamenii cu condiția să intervin la timp. Mi se pare o irosire de resurse asta. Domle, ori nu-l mai omori, ori nu-l mai învii, că atunci de ce a mai murit? Hai, o resurecție acolo mai puteam eu accepta, dar TREI?! Ăsta nu mai e suspans, astea sunt trucuri ieftine, folosite de un scriitor nesigur că povestea în sine, așa cum a ales să o spună, e suficient de interesantă încât să te țină cu sufletul la gură.

Plus că, după părerea mea, unul dintre motivele pentru care există literatură și se scriu cărți este tocmai teama de moarte. Încercăm să îmblânzim moartea prin poveștile pe care le spunem sau citim despre ea, cochetăm cu ea, o sfidăm, ne ascundem în cărți de ea sau, pur și simplu, trăind în umbra ei tot timpul, ne-am dori ca viața să aibă un rost, lucrurile să se întâmple cu un motiv și totul să aibă un sens, și din punctul ăsta de vedere cărțile promit ceea ce viața însăși nu oferă, de fapt, un sens și o ordine simbolice dezordonatei și unicei treceri a individului prin univers. Dacă scoți asta din literatură ce mai rămâne?

Cum a dat-o Sanderson în bară

În final și câteva cuvinte despre noua serie a lui Sanderson, The Stormlight Achives. Primul roman, The Way of Kings, a fost briliant, ca să folosesc un barbarism. O lume cu reguli noi, personaje intresante puse în situații în aparență de neieșit și, deși un roman voluminos, aproape nicio scenă din el nu era scrisă degeaba, era pusă acolo cu un rost, fie construia un personaj, fi ducea către altceva. Cel de-al doilea roman din serie, Words of Radiance, e o peltea lungită, cu fracturi de logică, pe alocuri, care fac povestea să fie copilăroasă, cu scene întregi scrise ca să fie scrise, ca și cum Sanderson ar fi urmărit pur și simpu să adune un număr de pagini până la confruntarea finală.

O altă hibă pe care o găsesc cărții – din nou, Words of Radiance – este depășirea unor limite. Din câte scrie colegul Cititor SF, scriitorul de SF Kim Stanley Robinson, parafrazându-l pe H.G. Wells, întrebat de ce nu scrie fantasy, a spus: „dacă totul este posibil, atunci nimic nu este interesant”. Nu-i chiar așa, nici în fantasy nu este chiar totul posibil, există în cadrul universului construit de autor constrângeri și limitări, chiar dacă acest univers nu funcționează după regulile științei. Iar Words of Radiance tocmai asta demonstrează, că există limite în fantasy și că, atunci când nu fixezi unele, vorba lui Robinson sau Wells, chiar nu mai este interesant. Deloc.

Să nu fi fost asta l-aș fi inclus pe Sanderson cu The Stormlight Achives într-un top al seriilor fantasy care ar merita traduse în română, dar așa nu-mi mai vine s-o fac, pntru că iată, un început promițător poate avea o continuare dezamăgitoare.

P.S. Îmi cer scuze pentru literele mâncate, dar am o tastatură nouă și, în consecință, cam nărăvașă.

–-

* intenționat n-am dat indicii despre sexul personajelor, ca să fie cât mai mici spoilerele

9 gânduri despre „Când moartea în literatură nu mai e ce era

  1. Esti printre putinele persoane care considera Words of Radiance mai slab decat primul primul. De obicei citeam despre cele 3-4 stele date lui Way of Kings si cele 5 stele date celui de-al doilea volum.

  2. De fapt Robinson se refera in primul rand la scriitori. Vorbeste despre faptul ca pentru el nu este interesant sa creeze o lume in care totul e posibil si ale carei reguli le poate schimba dupa bunul lui plac. Nimic nu-l impiedica pe un scriitor de fantasy ca daca personajul principal ajunge la mijlocul cartii in fata unui zid, sa nu revina si sa creeze la inceput o lege prin care acesta poate face o magie care sa-l treaca prin zid. Sau sa apeleze la trucuri fantasy cand situatia o cere (vezi cum scapa Tolkien de Gandalf pentru o perioada, cel mai puternic personaj pozitiv din LOTR si a carui prezenta ar fi dus la ramanea impreuna a Fratiei). Si de fapt la Tolkien Balrogii existau cu mult inainte LOTR. Dar la majoritatea autorilor de epic-fantasy Balrogii apar din senin atunci cand situatia o cere si sunt creati chiar atunci. Eu nu stiu nicio serie epic-fantasy care sa zica: „Astea sunt regurile” in primele 500 de pagini si apoi sa le respecte in urmatoarele 10.000. Chiar si la Erikson, care a creat universul inaintea seriei Malazan, apar personaje, zei, magii noi in fiecare carte, functie de povestea pe care vreo sa o spuna.

    Dar asta nu e neaparat o critica. Pe unii scriitori ii plictiseste sa fie totul posibil si ii fascineaza sa creeze cat mai stiintific drumul care va duce la un Marte Albastru. Pe altii a crea cand totul este posibil este cel mai interesant si sa rezolvi o situatie doar cu ajutorul legilor foarte putin flexibile ale acestui univers este plictisitor. La fel este si pentru cititori. De asta aproape intotdeauna ei vor prefera fie SF-ul, fie F-ul.

    1. Da, sigur că genul fantasy permite niște rezolvări mai convenabile decât în SF. Dar există niște limitări și aici – nu toți au puteri magice, nu toți le pot dobândi, abilitățile magice sunt de multe ori limitate (poți controla un element dar nu altul) sau funcționează doar în anumite condiții, creează anumite vulnerabilități etc. Și când limitările aste nu sunt respectate, când regulile se schimbă pe parcursul jocului, fantasy-ul, care oricum pășește pe o graniță subțire, poate să dea foarte ușor în ridicol.
      În rest, firește că e interesant să vezi cum se poate ajunge la un Marte Albastru pornind de la ceea ce este posibil (deși mie Marte mi-a plăcut mai mult roșu și, ca Ann, aproape c-aș fi vrut să rămână așa) sau cum pot vampirii să existe pe baze științifice, cum a scris Peter Watts.

      1. Interesant ca epic-fantasy-ul s-a nascut cu LOTR care nu are magie aproape deloc si a evoluat intr-un gen unde poate cea mai importanta, complexa si mai bine gandita parte este magia. Poate o parte din faptul ca LOTR are atat de mare succes si la cei pasionati de F, dar si la cei pasionati de SF, este legat si de lipsa asta a magiei. De fapt Tolkien nu a simtit nevoia sa recurga la prea mult magie, pentru ca lumea o avea creata deja in cele mai mici amanunte, de la mitologie, istorie si pana la limbile vorbite.

      2. Am citit Echopraxia, continuarea lui Blindsight. Nebunul are la sfarsit o lista cu peste 170 de lucrari stiintifice pe care le-a folosit ca sa creeze un viitor schimbat si in cele mai mici amanunte. Echopraxia are bibliografie mai mare decat lucrarea mea de doctorat! 🙂

        1. Da, și eu am pus-o pe lista de cărți de citit.
          După ce am citit Blinsdight, am vrut să văd ce e cu cartea aia pe care o indică drept sursă de inspirație, Being no one a lui Metzinger. Evident, mi-am prins urechile în ea, aia e pentru inițiați, nu pentru amatori preocupați de psihologie, sociobiologie etc, așa ca mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.