hotul-de-moarteAm ajuns pe fugă la Romconul de anul ăsta, ca să spun câteva cuvinte la lansarea volumului de povestiri Hoțul de moarte al lui Miloș Dumbraci pe care eu una îl consider debutul anului. În loc să fac o cronică a cărții, o să redau mai jos ce-am spus despre ea acolo, dar cu mai puțin de ăăă și cu ceva mai multă coerență.

Hoțul de moarte este volumul de debut al unui autor promițător, poate cel mai promițător dintre debuturile ultimilor ani. Un scriitor dotat cu o imaginație fără frontiere și care refuză să se cantoneze într-un gen anume. Aici găsiți de toate: cyberpunk, dark (very dark) fantasy, inteligențe artificiale, realități virtuale, povestiri de război, prim contact.

Remarcabilă mi se pare capacitatea lui Miloș Dumbraci de a crea lumi credibile și foarte amănunțite în oricare dintre genurile sau subgenurile în care scrie, o aplecare asupra detaliilor care dă substanță universurilor create. Și întrucât ori de câte ori creezi un univers nou ca scriitor lași în el o parte din tine sau mori puțin, ca să folosim o vorbă mare, mulți evită să se scufunde atât de adânc atunci când scriu o simplă povestire. Or tocmai asta face diferența dintre un scriitor ok și unul bun.

Faceți o călătorie într-o URSS în care creștinismul s-a combinat cu comunismul (și unde în loc de KGB-iști avem inchizitori). Sau luați parte la bătăliile kanjerilor, trupe de elită de ucigași de zei. Sau participați la o misiune de explorare a Cosmosului de către musulmani, cu niște consecințe pe care nu aveți cum să vi le imaginați deși așa credeți. Fiecare dintre aceste lumi are culoare, detaliu, concretețe, societățile gândite au niște reguli ale lor după care funcționează. O simți, chiar dacă îți petreci în ea numai o povestire (deși multe dintre ele sunt interconectate).

Mie mi se pare remarcabilă și îndrăzneala alegerii acestor teme. Pentru că la o primă vedere ai zice că nu e cool să scrii despre URSS sau că e mai bine să eviți tema Califatului cosmic. Dar nu există practic teme ne-cool sau tabu, ci numai scriitori mai mult sau mai puțin pricepuți. Ce fac cei pricepuți puteți vedea în volumul de față.

Imprevizibilul este la el acasă. Nu numai că personajele nu sunt ceea ce ai crede și că uneori camuflajul, masca, se dovedesc a fi adevăratul chip. Povestirile însele nu sunt ceea ce ar părea: începi să citești un soi de istorie alternativă pământeană și te trezești că de fapt este un text despre primul contact cu altă civilizație. O povestire de război virează natural în fantastic. Lucrurile nu evoluează cum te-ai aștepta, dar în același timp surprizele astea nu au nimic forțat, premeditarea însăși poartă masca spontaneității.

Nu în ultimul rând, Miloș Dumbraci este un scriitor care, în lumea autohtonă a SF-ului, unde suntem mai mult sau mai puțin scriitori de ocazie, se ia în serios ca autor și ca urmare scrie constant. Ceea ce eu îi doresc și pe mai departe.

Ce aș adăuga în plus este că preferatele mele sunt „Pieile de Fier” (un fantasy cu ucigași de zei), „Șamanul și kurganul”, „Triții de pe Jawdah” (Califatul cosmic să trăiască!) și „Jack și moartea ankylozaurului”.

Dacă vreți să vă faceți idee cum sună povestirile autorului, fragmente din ele (suficient cât să vă ațâțe curiozitatea) găsiți pe blogul acestuia.

Dacă vreți să citiți o povestire întreagă, și nu doar fragmente, eu vă recomand Lamă albă, tăiș negru, care nu se regăsește în volum, deși după părerea mea ar fi meritat.

Anunțuri