Cărţi incomode · Cărţi: Note de lectură

Istoria aşa cum nu ne place

Ion NeculceLetopiseţul Ţării Moldovei (1732 – 1744, probabil)

Editura Litera International, 2004

Heart-breaking news! Întrerup această transmisie indirectă pentru a vă comunica fapte cutremurătoare, pe care, de fapt, le ştiţi foarte bine numai că unii dintre voi nu le recunoaşteţi: istoria nu e aia pe care am învăţat-o la şcoală. În sensul că are şi episoade cu care nu avem de ce să ne mândrim, după cum se va vedea din acest material dezgropat de reporterul nostru special cu numai 300 de ani în urmă.

Adică pe vremea când pe tronul Valahiei era eroul şi martirul creştin Constantin Brâncoveanu, iar pe tronul Moldovei se perindau tot soiul de domnitori, printre care eroul şi cărturarul Dimitrie Cantemir. Cum însă a fi om cu frica lui Dumnezeu sau cărturar de nivel european nu te scuteşte de păcate mai mari sau mai mici, vreau a vă spune că aceşti doi mari eroi ai istoriei noastre nu numai că n-au fost prieteni, dar şi-au tras-o pe la spate unul altuia de nu s-a putut. Brâncoveanu urmărea să instaleze pe tronul Moldovei un domn care să-i fie favorabil lui şi uite-aşa tot băga intrigi pe la Înalta Poartă ca să pună pe cine dorea el; i-a şi ieşit de câteva ori, dar cum domnii în cauză, odată ce se vedeau pe tronul Moldovei, demonstrau nişte antipatice tendinţe de emancipare şi nu mai arătau respectul cuvenit domnului Ţării Româneşti, evident că omul considera că e cazul să ia măsuri. Şi fiind Brâncoveanul uns cu toate alifiile şi longeviv în materie de domnie, nici nu e de mirare că în Moldova acelei vremi domnii nici n-apucau să încălzească bine tronul că trebuia să-l elibereze. La memorie scurtă, domnie scurtă.

Mai ales pe Cantemireşti i-a săpat Constantin B., nu cumva să ia puterea. Pe de altă parte, nici cu Cantemireştii nu mi-e ruşine. Dimitrie Cantemir care se căsătorise cu o Cantacuzină, fiica unui fost domn al Valahiei, se folosea de asta pe la Poartă ca să ridice pretenţii la tronul Valahiei, ba, la un moment dat, chiar a urmărit să ocupe domnia ambelor ţări. A avut inclusiv o înţelegere cu otomanii să-l prindă pe Brâncoveanu şi să li-l predea după ce va fi pus domn al Moldovei, în 1710. Pe domnitorul din ţara vecină l-a salvat numai lăcomia turcilor, care ceruseră acestuia să le strângă 500 de pungi de galbeni şi voiau mai întâi să-i ia banii şi abia apoi şi capul. Din fericire, între timp s-au băgat ruşii pe fir şi Brâncoveanu şi-a mai păstrat capul timp de patru ani.

Pe lângă astea, să nu uităm boierii. Care unelteau tot timpul pe la Poartă să-l dea jos pe domn şi să ajungă ei în loc. Ca efect şi date fiind numeroasele schimbări la vârf  în Moldova, boierii făceau vilegiaturi în străinătate mai des decât actualii noştri parlamentari, căci, cum se schimba domnul, se uşcheau peste graniţă, fie în Ţara Leşească, fie în cea Ungurească, fie supt poala primitoare a caftanului lui Brâncoveanu, de teamă să nu-i taie noul domn. Evident, Brâncoveanu le asigura casă şi masă numai ca să se ducă la Poartă cu pâra, Cantemireştii încurajau alţi boieri să pârască pe Brâncoveanu sau pe domnul Moldovei, oricine o fi fost, boierii se pârau şi ei între ei…

Eu mă gândesc că de aia a intrat în declin Imperiul otoman, pentru că toată ziua dregătorii Porţii aveau la uşă câte-o ceată de boieri puşi pe pâră sau chiar două cete rivale, cu rogojini aprinse-n cap şi tot tacâmul, de nici nu mai apucau să administreze provinciile alea ale lor sau să ia decizii politice, că stăteau să soluţioneze gâlcevile alor noştri. Deci da, iată că ne putem mândri că am destabilizat Imperiul otoman!

Publicitate

De fapt voiam să vă povestesc un cu totul alt episod şi uite cum m-am lungit cu informaţia de background. Cantemir, după cum bine ştiţi, nici nu s-a instalat bine, în 1710, şi s-a aliat cu ţarul Petru al Rusiei împotriva turcilor, chestie care i-a asigurat o viză de flotant permanentă la Moscova (generic zic Moscova, că ţarul i-a dat o moşie; a, şi oricum, Petru a mutat capitala la Sankt Petersburg în 1712, doh! sunt o ignorantă!). Boierii nu erau prea încântaţi, căci nu credeau că ruşii vor învinge (şi-au avut dreptate), aşa că l-au sfătuit să nu dea în vileag înţelegerea şi să joace la două capete până vede clar cine iese câştigător. Cantemir n-a fost de acord, dar a jucat la două capete, trăgând de timp, ca să ajungă armata ţarului în Moldova înainte ca turcii să se prindă că i-a trădat.

Ca urmare, i-a anunţat pe turci că i-a intrat rusul în ţară şi le-a cerut să retragă negustorii turci din Iaşi, ca să nu-i atace moscalul capitala ţării. (El de fapt voia să nu existe spioni). Şi cum stătea Cantemir cu frica-n sân că o afla turcul de înţelegerea lui cu moscalul, vin iscoadele şi-i zic că un podgheaz turcesc trece Prutul şi-o ia spre Iaşi. Panicat, crezând că l-a turnat unul dintre boierii săi – care, de-ar trăi azi, ar fi un traseist politic de succes – şi că aia vin să-l mazilească, domnitorul simulează un atac nocturn asupra Iaşului, intreprins, chipurile, de ruşi, chestie care-i pune pe fugă pe turcii din Capitală încotro vedeau cu ochii. Apoi atacă, tot în puterea nopţii, trupa de turci, care se aşezase pe un câmp. Ei, copii moşului, şi după ce-i leagă pe toţi, deschide scrisorile comandantului şi constată că… ăla venise să-i mute pe negustorii turci, nici vorbă de mazilire! La care, regretând că s-a dat de gol şi încercând s-o dreagă, Cantemir se apucă să-i mustre pe turci că de ce au intrat în ţară fără să-l anunţe şi şi-au aşezat tabăra în câmpie? că el i-a luat drept ruşi, pe întuneric!

Şi l-au crezut.

Eu încă mai râd de faza asta şi-acu, după 300 de ani.

Deocamdată atât de la trimisul nostru special la faţa locului, Ion Neculce. Vom reveni cu amănunte. Cred. Dar nu promit.

6 gânduri despre „Istoria aşa cum nu ne place

    1. Ei, acu să nu disperăm, că avem şi episoade cu care ne putem mândri în istorie. O să revin la un moment dat şi cu d-astea.
      Sunt curioasă dacă apar pe-aici înjurătorii, să mă ia de ciuf că scriu fără respect despre eroii şi istoria noastră.

      A, tatăl tatălui meu a avut o frază genială: că pe vremuri boierii umblau să-l mazilească pe domn şi domnul umbla să-i taie şi că aşa stau lucrurile şi acum cu parlamentarii şi preşedintele. Era un comentariu din afara fenomenului, că el nu ţine cu nimeni, şi tocmai de-aia a nimerit-o la fix.

  1. Scuza-ma, dar mirarea ta e amuzanta. Da, cliseele despre personajele importante din istorie sunt greu de combatut, dar pentru cei pasionati de istorie – si care au citit cate ceva – nu-i nimic surprinzator in faptul ca aceste clisee invatate in scoala n-au nici o legatura cu adevarul. Da, Stefan cel Mare era plin de defecte, un curvar betiv si violent, Mihai Viteazul un aventurier fara scrupule… dar, de fapt, ni se pare ca au fost asa pentru ca-i judecam in afara contextului. Contemporanii lor stiau mai bine de ce-i admirau. Iar Cantemir nu-i decat unul dintre primii intelectuali romani cu o cultura impresionanta, dar cu optiuni politice jalnice.

    1. Păi nu mă mir deloc, de unde mirare? Că doar am mai citit şi eu ceva istorie. Dar voiam să-i mir niţel pe unii citittori ai blogului, care poate n-au citit de-astea. Eu cred că nu trebuie să be falsificăm istoria ca s-o iubim, deşi probabil că o sumă de omeni, cu Bălcescu în frunte, m-ar contrazice – asta în cazul în care ei erau conştienţi că interpretează deliberat anumite chestii într-un mod care să le servească scopurile.
      Sigur, pe de altă parte, atât Lucian Boia cât şi Neagu Djuvara ar zice că, oricum, istorie obiectivă nu prea poate exista. Aşa că probabil noi doar putem înlocui interpretările lor cu ale noastre. 🙂
      Iar pe Mihai Viteazul contemporanii lui nu prea-l admirau, din câte am înţeles, fiindcă pusese biruri grele ţării, ca să-şi poată plăti oastea de mercenari străini pe care o ţinea, că el a fost, parcă, primul care nu a mai făcut războaie doar cu oaste de ţărani luaţi de la câmp, ci cu profesionişti – sau şi cu – străini, plătiţi. În fine, despre el trebuie să mai citesc.
      Cât despre contextul istoric, eu de exemplu nu sunt deloc căzută în admiraţie în faţa lui Costantin Brâncoveanu pentru refuzul său de a se lepăda de credinţă chiar cu preţul decapitării copiilor lui, în faţa ochilor lui. Cred că aş fi făcut naibii aproape orice ca să-mi salvez copiii. Pe de altă parte, sunt conştientă că, în acea epocă, sub permanenta ameninţare a cuceririi turceşti, religia avea altă însemnătate în ochii oamenilor, era sinonimă cu păstrarea identităţii ca neam. (Şi nu numai în raport cu turcii, vezi fricţiunile dintre catolici şi ortodocşi).

  2. ca sa nu mai vorbim despre luptele lui Stefan cel Mare cu Radu cel Frumos, incursiunile moldvenilor in Muntenia s.a.
    Iar Brancoveanu a impus vacaritul in Tara Romaneasca 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.