Elias Canetti – Masele și puterea (1960)

Titlu original: Masse und Macht

Editura Nemira, 2010 (ediția a II-a)

Traducere Amelia Pavel

Cred că n-aș fi scris nimic despre cartea lui Canetti dacă nu ar fi fost protestele astea, pentru că am citit-o în octombrie anul trecut, n-am avut atunci timp să scriu despre ea și, de altfel, am fost și cam dezamăgită. Problema este că Elias Canetti este și scriitor, iar această carte este lucrarea unui antopolog, nu a unui specialist în psihologia socială, și aceste lucruri, mi se pare, se reflectă asupra calității textului.

În primul rând, cartea este înclinată mai degrabă către acumularea de anecdote și exemple povestite pe larg decât către teoretizare. Ilustrarea unei teorii cu istorioare și exemple e o idee bună, dar nu când acestea se întind pe un asemenea spațiu încât cititorul uită ce anume aspect voiau acestea să ilustreze. Apoi, lucrarea se referă mult prea puțin la comportamentul și formele de organizare și de manifestare ale maselor în epoca modernă și prea mult la istorie și prea multe exemple sunt alese din cadrul unor societăți tribale, primitive.

Nu în ultimul rând și cel mai supărător pentru mine, lui Canetti îi alunecă mult prea ușor piciorul în literatură. Asta face ca, pe de o parte, cartea să fie scrisă frumos și într-un limbaj accesibil. Pe de altă parte, însă, asta mai știrbește din acuratețea științifică, așa cum se întâmplă de exemplu când autorul emite teoria conform căreia omul primitiv a venit cu ideea de masă, de colectivitate și a început să trăiască așa după ce a luat model de la lupi și de la cirezile de bivoli și alte copitate d-astea sălbatice. Ei, uite, eu, care nu-s savant, cred că omul nu a luat ca model pe nimeni, cred că, pur și simplu, așa cum instinctele altor specii le determină să trăiască în colectiv, un instinct asemănător a făcut ca oamenii să fie ființe sociale și nu singuratice.

Cu toate astea, cartea merită citită din mai multe motive, cel mai ușurel dintre ele fiind că o bună parte dintre exemplele date sunt instructive și interesante. De exemplu, portretul unui sultan pe nume Muhammad Tuglak care, la un moment dat, s-a supărat atât de crunt pe supușii săi din Delhi încât a cumpărat de la toți locuitorii săi toate casele și proprietățile, le-a plătit, apoi le-a ordonat tuturor să părăsească orașul, pe care, în loc, l-a repopulat cu locuitori din alte orașe.

Al doilea motiv este că unele dintre mecanismele care pot fi întrevăzute în spatele ritualurilor triburilor africane funcționează sub o altă formă și în societatea de azi. Canetti nu o spune, dar cine urmărește cât de cât ritualurile politice moderne își poate da seama: un rege african este un simbol al prosperității, iar candidații la președinție ce propun? mai multă prosperitate; anumite triburi își omorau regii după șapte ani – noi, mai pașnici, avem mandate limitate; într-un alt caz, regele nu trebuia să manifeste nicio slăbiciune, lucru pe care nici omul modern nu-l iartă liderilor săi.

Apoi, chiar așa dezorganizate cum sunt lucrurile, tot acumulezi informație din carte. În timp ce o citeam, un acționar al firmei unde lucrez a mai cumpărat niște acțiuni, care i-au dat mai multă greutate, și  a ținut să ne adune și să ne țină un discurs. Iar eu mă gândeam ce rost are acest ritual, că doar oricum el avea și înainte un cuvânt hotărâtor de zis și oricum, că vorbea sau nu cu noi, tot aia era.  După care mi-am adus aminte ce scria Canetti despre faptul că acela care deține puterea nu se mulțumește cu asta, ci simte nevoia să-i facă și pe alții să-l vadă exercitând-o.

Plus alte lucruri foarte interesante, cum ar fi abordarea religiei ca o formă de manifestare a maselor și explicații cu privire la anumite manifestări ale oamenilor ca masă. Dar despre astea într-o altă postare, că acum m-am întins din cale-afară.

Anunțuri